Rumi: Oceanul sufletului

Oceanul sufletului intretese fabule, scene desprinse din viata de zi cu zi, revelatii si exegeza coranice, precum si consideratii metafizice intr-o tapiserie vasta si complexa. Rumi era convins ca folosirea muzicii, a poeziei si a dansului este o cale de a-l atinge pe Dumnezeu. In conceptia sa, muzica ii ajuta pe credinciosi sa  isi concentreze intreaga fiinta asupra divinitatii atat de intens, incat sufletul este totodata nimicit si inviat. Practicile dervisilor rotitori au devenit un ritual pornind de la aceste idei.

cuprinsul cartii + alte detalii la sursa: Editura Herald

Eric Geoffroy : Le soufisme, mode d’emploi

Eric Geoffroy, islamologue, déjà auteur d’un certain nombre d’ouvrages sur le soufisme, vient de publier un « guide pratique » sur cet aspect souvent méconnu et controversé de l’islam. Un défi qu’il relève avec recul et objectivité, offrant aux musulmans d’aujourd’hui que cela intéresse de quoi réfléchir à leur relation à la religion. 

 

Nous le savons tous, il n’est pas nécessaire d’être « soufi » pour être un bon musulman. Hormis le respect des cinq piliers de l’islam, il y a d’ailleurs de très nombreuses manières de vivre sa religion, selon le Coran lui-même. Mais pour tous ceux que cette discipline particulière de l’islam qu’est le soufisme intéresse, le nouveau livre intitulé tout simplement Le Soufisme, d’Eric Geoffroy, paru aux Editions Eyrolles en juin 2013, devient quasi incontournable.

Un guide pratique ? Oui, mais plus encore. Pour plagier Woody Allen, vous trouverez dans cet ouvrage tout ce que vous avez toujours voulu savoir sur le soufisme sans jamais avoir osé le demander.

Dans un langage simple , et quand il ne l’est pas, expliqué dans des encadrés précis et succincts, l’auteur offre au lecteur un voyage subtil dans le temps et dans son temps.

Au-delà des idées fausses

Après avoir rectifié préjugés et idées fausses couramment répétés par les adversaires du soufisme, Eric Geoffroy en trace l’évolution depuis le Prophète Muhammad (PSL) et ses compagnons jusqu’à aujourd’hui. Il offre ainsi une sorte de travelling historique qui permet de comprendre la présence de cette pratique de l’islam dans le monde musulman, ses grandes personnalités comme Ghazali, Ibn Arabi, Rûmî et tant d’autres, son rayonnement, sa diversité dans ses formes.

Le lecteur pourra également découvrir de manière très concrète ce que sont aujourd’hui les pratiques soufies, leurs significations ancrées dans le Coran. Certes, il existe des différences d’une Voie à l’autre, mais l’auteur met en valeur leur part commune : la recherche de l’excellence du comportement en imitation du modèle muhammadien.

Un secret révélé

Des fondateurs des confréries, à partir du XIIe siècle, jusqu’à leur expansion dans les villes d’Occident aujourd’hui, où elles attirent un public important, malgré l’image négative de l’islam véhiculée par les discours médiatiques et politiques, le but recherché reste le même : s’il reste fidèle à ses origines sacrées, l’homme trouve en lui et en Lui tous les moyens de se perfectionner, de faire un effort sur lui-même, pour se rapprocher de son Créateur.

C’est la première fois qu’un public d’Occident a accès à certaines informations explicitées dans ce guide. Il y a là sans doute un signe des temps, car longtemps la pratique du soufisme et toute forme d’appartenance à cette façon de vivre son islam, relevait du secret.

A ce titre, ce livre intéressera non seulement les musulmans qui souhaitent en savoir plus ou vérifier leurs connaissances, prendre des points de repère soigneusement vérifiés, mais aussi tous ceux qui, venant d’autres horizons, ont la curiosité de s’informer sur la mystique musulmane qui, depuis des siècles, irrigue l’histoire de l’islam dans le monde.

Le Soufisme, Eric Geoffroy, Editions Eyrolles, coll. « Pratique », 10 €.

Sommaire
• Le soufisme d'hier à aujourd'hui,
– Ce que le soufisme n'est pas
– Expériences pionnières (VIIIe-Xe siècles) et intégration dans l'espace sunnite (Xe-XIIe siècles)
– Epanouissement doctrinal et structuration sociale (XIIIe siècle)
– Le soufisme dans la modernité : la critique

• L'expérience
– Les fondements de l'expérience : le Coran et le Prophète
– "Se connaître soi-même, c'est connaître son Seigneur"
– Cheminer sur la voie de l'Unicité

• Le soufisme au quotidien
– Maître et disciple : l'affiliation à une confrérie
– Les méthodes initiatiques
– La vie d'une confrérie

Par Marie-Odile Delacour*

* Marie-Odile Delacour est l'auteure (avec Jean-René Huleu), notamment, de Le Voyage soufi d’Isabelle Eberhardt (Éd. Gallimard - Joëlle Losfeld, 2008). 

sursa: saphirnews.com/Eric-Geoffroy-Le-soufisme-mode-d-emploi

O beție mistică în versuri

„Adeseori, un vers frumos alină o inimă întristată”, zicea cândva Hafez. Avem nevoie de poezie. Poezie românească sau persană, numai poezie să fie. Poezie care să ne-arate o altă față a lumii noastre, scânteile născute în tenebre, întocmai cum face poezia spiritului sufit cu Islamul care, nu, firește, nu este sinonim cu mesajele violente promovate de extremiști, ci are chiar o latură evidentă de toleranță religioasă.

Nu putem vorbi despre Poeme persane – antologia prin care editura Herald și traducătorul Otto Stark aduc mai aproape de inima noastră o poezie izvorâtă din străvechea cultură persană – ignorând sufismul. Pentru adepții acestui mod de a privi viața, poezia rămâne o trăsătură intrinsecă a credinţei, o cale pură către iluminare. Metafora principală în poezia sufită constă în importanţa acordată realităţii interioare. Poezia sufită a trezit admiraţia mai multor mari scriitori, precum Goethe sau Emerson, ei găsind în versurile ei o importantă sursă de inspiraţie. Deși poezia sufi nu este un domeniu tocmai accesibil sau familiar cititorului român, ea ne-a influențat necontenit scriitorii interesați de culturi – să le spunem așa – exotice. Un exemplu ar fi în poezia lui George Coșbuc – Puntea lui Rumi. http://poezii.ro-versuri.ro/Puntea-lui-Rumi-poezie-George-Cosbuc.html

Otto Starck şi-a asumat misiunea de a adapta în româneşte poezia persană clasică. Înterpretările sale reuşesc să reconstituie rafinamentul unei poezii de înaltă tensiune emoţională, să evi¬denţieze motive orientale care au pătruns târziu în lirica europeană, redând cu acuratețe muzicalitatea versurilor. De asemenea, reușește să scoată în relief reperele drumului care ne deschide orizontul cunoașterii bogățiilor spirituale. Poezia clasică persană selectată cu atenție și intenție precis orientată, este neașteptat de uitilă, în toate formele ei de expresie, pentru rolul pe care îl are în deschiderea unui ochi care să perceapă dimensiunea divină a realității.

Rumi și-a trăit aproape întreaga viață încercând să afle cine este Rumi. Din această frenetică evoluție spirituală s-au desprins poemele sale ca un zbor de porumbel răspândind mesajul plin de compasiune al tradiției sufite. Poezia lui este o serie de oglinzi care se reflectă una în alta la nesfârșit, permițându-ne pe alocuri să ne întrezărim între ele propria esență divină. Iubirea vrea ca vorba-I să fie cunoscută./ De ce rămâne oare atunci oglinda mută?/ Știi tu de ce oglinda-ți nu este vorbăreață?/ E pentru că nu-i cureți rugina de pe față.. Rumi trăiește în fiecare vers, impregnat cu forța sa mistuitoare, dezvăluind o viziune poetică a stărilor mistice experimentate, un sens care se dezvăluie numai prin căutarea necontenită a adevărului.

Adesea menționat ca „prințul poeților sufi”, acesta a fost un mistic care a înglobat în sine gânditorul și artistul, cel care l-a căutat pe Dumnezeu nu în afară, ci în sine. Poezia sufită, poemele lui Rumi îndeosebi, sunt antidotul stereotipurilor negative, ajutând la remodelarea gândirii islamice. Rumi a fost cel mai bine vândut poet în America anilor 1990, ceea ce confirmă atemporalitatea atracției mesajului său, promovat și azi de nume celebre precum Deepak Chopra, Madonna si Demi Moore. http://www.youtube.com/watch?v=X-idP23bHCg

Despre Omar Khayyam, Ghiorghi Iorga spunea la un moment dat că în Iran nu prea avea trecere drept un mare poet, pentru că iranienii așa gândesc, cum scrie el. Ei îl apreciază pe Hafez. Abia acum se chinuie iranienii să-l renaționalizeze, pentru că Omar Khayyam a fost confiscat de Europa, unde s-a lansat. Acesta a lăsat în urmă o adevărată beție mistică a poeziei, catrene de-o uimitoare îndrăzneală (unii nu se dau în lături de la a le numi erezii) a căror principală metaforă este vinul. Dacă suferi, n-ai decât hașiș să iei,/ Ori, în loc de un ulcior cu vin, bea trei!/ Ești sufit, și nu bei una, nu bei alta.../ Du-te și mănâncă pietre de nu bei!

Hafez, supranumit și „Limba tainei”, a scris 500 de gazeluri, o sută de catrene și o serie de poeme în distihuri, cântând frumusetea trupească pieritoare, dar care naște iubiri nemuritoare. Acuzațiile poeziei sale (sau ale poeziei în general) fiind acelea că falsifică realitatea și-l aduce pe om pe calea desfrâului. Astfel, acesta ajunge să creeze o poezie erotico-bahico-mistică. Greșește cel ce ține a se preamări – pe sine,/ și dintre toți mai vrednic a se socoti – pe sine./ De la pupila ochiului el trebuie să-nvețe:/ pe toți ea-i vede, dar nu poate-a se privi – pe sine. 

Saadi, întemeietorul „gazelului pur”, fuge de năvălirea hoardelor lui Gingis-han, pribegește prin Irak, Siria și Egipt, iar după cincizeci de ani de hoinăreală, se întoarce în Șiraz unde își va redacta cele două celebre culegeri de anecdote morale de-o extraordinară valoare, cele din volumul Bustan fiind creații în versuri: De cade perla în noroi, tot prețioasă-i și de soi, iar prafu-n cer dacă se urcă, la fel ca și-nainte – spurcă sau Nu-i de mirare dacă înțeleptul amuțește-n fața unor inși nevrednici, căci sunetele harpei întrecute-s de bătăi de tobă și mireasma ambrei se pierde-n duhoarea de usturoi. sau Cel lipsit de inimă n-ajunge la cucernicie și cu coji fără de miez nu faci negustorie. 

Baba Taher a fost unul dintre primii poeți persani. Despre el nu se știu prea multe, tot ce avem sunt câteva legende care spun că ar fi dus o viață de derviș rătăcitor, dând dovadă că poate pătrunde cele mai subtile probleme religioase. Este unul dintre primii creatori ai catrenului mistic persan, versurile sale fiind caracterizate de o exprimare simplă, directă și dramatică. În cuget, doar grăuntele pierzării – încolțește,/ și-n crângul meu doar floarea frământării – încolțește./ Atât mi-e de sterp pustiul inimii,/ încât în el doar iarba disperării – încolțește.

Mahmud Șabestari a fost una dintre personalitățile de frunte ale spiritualității persane, opera sa capitală fiind poemul filozofic de 2000 de versuri – Grădina Tainei: Și drumeția-l duce pe vrednicul drumar,/ de la ce-i posibil – la ce e necesar./ El e drumețul care, grăbindu-se pe drum,/ s-a curățat pe sine ca flacăra de fum./ Întors din drumeția dintâi, a devenit/ pe-a doua împlinind-o, un om desăvârșit.


Titlu: Poeme persane
Autor: Omar Khayyam și Hafez și Rumi și Saadi și Șabestari și Baba Taher
Editura: Herald
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Otto Stark
Numar pagini: 352
ISBN: 978-973-111-355-5

• Recomandari

  Celor care simt o atracție față de sufism sau Rumi, le recomand să înceapă prin a citi cărțile autoarei Elif Shafak
  

Scris de Elena Potocean
sursa: bookblog.ro

Ibn Hazm al-Andalusi - Colierul porumbiţei; Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi

Lansare joi, 1 martie, ora 18, la librăria Humanitas Kretzulescu

În tradiţia arabă, porumbiţa apare ca simbol al iubirii, iar colierul ca simbol al măiestriei stilistice, elocvenţa fiind deseori comparată cu un şirag de mărgăritare; colierul împodobeşte porumbiţa aşa cum Ibn Hazm a urmărit „meşteşugirea modului de a înţelege iubirea“. (...) Cartea, scrisă la tinereţe, are o prospeţime care îl înfăţişează pe autor cu toate virtuţile şi defectele unui om obişnuit, care nu ocoleşte – sau n-a ocolit o vreme – bucuriile şi încercările lumii („Împrospătaţi-vă sufletele cu câte ceva din cele trecătoare, ca să vă fie de ajutor întru desluşirea adevărului“).

Textul s-a păstrat într-un manuscris, datat Rajab 738, adică februarie 1338, anume o copie făcută în Egipt sau Siria după un original pierdut. (...) Tratatul despre dragoste şi îndrăgostiţi vădeşte la fiecare pas, vorbind de felul în care se poartă şi visează îndrăgostiţii, fie ei robi sau prinţi, săraci sau bogaţi, musulmani sau de alte religii, nu numai teologul, ci şi psihologul. Rangul sau starea socială a îndrăgostitului nu contează, fiindcă pentru Ibn Hazm „iubirea e în firea omului“ şi, prin urmare, nimeni nu scapă. E ca un magnet (metaforă frecventă şi în poezia trubadurilor): „Sufletul celui care iubeşte e curăţat (de accidente), e bine ştiutor de locul în care se află perechea menită, spre care tânjeşte, pe care o ţinteşte şi o caută, dorind arzător să o întâlnească şi să o atragă precum magnetul o bucată de fier“. (Grete TARTLER)

Citeşte câteva pagini

IBN HAZM (994-1064), născut la Córdoba, supranumit Andaluzul (al-Andalusī), este unul dintre cei mai importanţi teologi, filozofi, moralişti, istorici şi jurişti medievali. A scris în arabă peste patru sute de lucrări, din care s-au păstrat patruzeci, pe teme dintre cele mai diverse, de la dreptul islamic la genealogie, etică, epistemologie, religie comparată, teologie. A fost cunoscut în traduceri latineşti încă din vremea sa. Ca polemist, a fost primul care a atras atenţia, în scrierile lui teologice şi de drept religios, asupra epistolelor juridice ale creştinilor. S-a opus hermeneuticii alegorice, preferând interpretarea literală a Coranului, după metoda teologică zahirită. Tawq al-hamāma (Colierul porumbiţei) este singura scriere literară a acestui autor hispanoarab interesat în principal de teologie şi drept. Textul s-a păstrat într-o copie manuscrisă datată 1338. Editarea sa a avut drept urmare traducerea în numeroase limbi europene. Este una dintre cărţile-argument pentru susţinătorii „teoriei arabe", după care originea liricii trubadurilor şi a Minnesang-ului trebuie căutată în literatura arabilor.

sursa