Vulturul şi uliul

Un vultur i-a spus unui uliu:
- Nimeni nu poate să vadă atât de departe ca mine.
- Se poate, i-a răspuns uliul, dar spune-mi, ce poţi să vezi pe cuprinsul deşertului?
Îndreptându-şi privirea către în jos, vulturul a exclamat:
- Acolo văd un bob de grâu.
Aşa că au zburat către pământ. Când vulturul s-a apropiat să culeagă bobul de grâu, a fost prins într-o capcană. El nu se gândise că, în timp ce va mânca acel grăunte, soarta va prinde un laţ în jurul lui.

Nu toate stridiile conţin perle; nu toţi arcaşii îşi ating ţinta.
- La ce ţi-a folosit, l-a întrebat uliul, să vezi acel grăunte dacă nu ai putut să observi laţul care te aştepta alături?
- În faţa destinului, i-a răspuns vulturul captiv, a fi precaut nu îţi este de niciun folos.
Când soarta te ajunge din urmă, chiar şi ochiul cel mai pătrunzător este orbit de ea.
În largul oceanului, departe de ţărm, înotătorul se luptă în van cu valurile.

sursa: Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită, Sa'di Shirazi, Ed. Sapienţia 2011

O povestire despre noroc

Un om sărac a scăpat în drum un dinar. L-a căutat mult timp dar, în cele din urmă, disperat, a renunţat să îl mai caute.

Un alt om a trecut pe acolo şi a găsit dinarul din întâmplare.

Norocul şi ghinionul ne sunt oarecum predestinate. Porţia noastră zilnică nu depinde neapărat de forţa noastră şi de eforturile pe care le depunem, deoarece, adeseori, cei care sunt mai puternici şi care se străduiesc mai mult sunt cei mai puţin norocoşi.

sursa: Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită, Sa'di Shirazi, Ed. Sapienţia 2011
sursa foto 

Despre acceptare

Fericirea vine prin graţia lui Dumnezeu, nu din puterea omului. Dacă Cerurile nu îşi revarsă comorile asupra omului, aceste comori nu pot fi obţinute prin nicio faptă vitejească.

Furnica nu suferă din cauză că este mică; tigrul nu vânează datorită puterii sale.

Chiar dacă mâna nu ajunge până la cer, îşi acceptă liniştită destinul pe care îl are.

Dacă ţi-a fost sortit să ai o viaţă lungă, niciun şarpe şi nicio sabie nu-ţi vor face rău; când ziua morţii va veni, antidotul te va ucide mai repede decât otrava.


sursa: Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită, Sa'di Shirazi, Ed. Sapienţia 2011
sursa foto

Despre oamenii cucernici

Un tânăr înţelept de neam nobil a acostat într-un port din Turcia şi, pentru că era cucernic şi înţelept, cufărul său de călătorie a fost dus la o moschee.

Într-una din zile, preotul i-a spus: "Mătură praful şi murdăria din moschee."

De îndată, tânărul bărbat a ieşit din moschee şi dus a fost! Văzând aceasta, preotul şi discipolii săi s-au gândit că probabil tânărul nu vroia să facă o astfel de muncă.

În ziua următoare, unul dintre slujitorii de la moschee l-a văzut pe tânăr mergând pe un drum. Apropiindu-se de el, i-a spus: "Ai greşit plecând şi ai dat dovadă de judecată afurisită. Oare tu nu ştii, tânăr îngâmfat, că servindu-i pe alţii, te înnobilezi?"

Plin de tristeţe, tânărul a început să plângă: "O, prietene cu inima curată şi cu sufletul iluminat!", i-a răspuns, "în acel loc sfânt eu nu am văzut nici praf, nici murdărie, în afară de propriul meu suflet întinat. De aceea am plecat de acolo, pentru că este mai bine ca o moschee să fie curăţată de oameni ca mine."

Umilinţa este singurul ritual autentic pentru un devot. Dacă încă mai tânjeşti după mărire, alege mai bine să fii umil; nu există altă scară a vieţii pe care să urci.

citat din "Livada - Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită" de Sa'di Shirazi, trad. Delia Perţe, Ed. Sapienţia 2011
sursa foto

Despre iubire

Fericite sunt zilele celor care sunt nebuni din iubire pentru Dumnezeu, fie ca ei se intristeaza cand sunt despartiti de El, fie ca se bucura cand sunt in prezenta Lui.

Ei sunt cersetori care au renuntat la bogatiile lumii in speranta de a-L intalni, sunt rabdatori in a cersi. Au baut adeseori vinul din paharul suferintei si, chiar daca acesta a fost amar, ei au ramas tacuti. Pentru cel care isi aminteste de El, rabdarea nu este amara deorece pelinul baut din cupa unui prieten este dulce.

Cei care sunt captivi in cercul iubirii Sale nu cauta sa evadeze; chiar cand sunt huliti, raman stapani in singuratatea meditatiei lor iar caile lor sunt necunoscute. Ei sunt precum templul din Ierusalim, al carui interior este splendid dar ale carui ziduri sunt lasate in paragina.

Precum fluturii noptii, ei se mistuie in focul iubirii. Desi iubita se afla la pieptul lor, ei Il cauta pe El; cu toate ca se afla langa fantana, buzele lor raman uscate si arse de setea de Dumnezeu.

sursa: Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită, Sa'di Shirazi, Ed. Sapienţia 2011
sursa foto

Qazal Arsalan şi cetatea lui

Qazal Arsalan (Unul din regii Persiei. A fost numit Qazal pentru că avea păr roşcat. Arsalan înseamnă "leu". n.t.) avea o cetate înălţată pe muntele Alvand (Numele unui lanţ muntos situat lângă Hamadan, la nord-vest de oraşul Isfahan. n.t.). Toţi cei care erau adăpostiţi între zidurile ei erau în siguranţă, deoarece drumurile sale erau precum un labirint, asemenea buclelor unei mirese.

Odată, Qazal l-a întrebat pe un învăţat care călătorise mult: "Ai mai întâlnit, prin locurile în care ai fost, vreo cetate la fel de puternică?"

"Este măreaţă", a venit răspunsul, "dar nu cred că îţi poate oferi prea multă putere. Înaintea ta, oare nu a fost în stăpânirea unui alt rege care deja este mort? După tine, oare nu va ajunge în mâinile unui alt rege care va consuma fructele pomului speranţei tale?"

În viziunea înţeleptului, lumea este precum un diamant fals care, mereu şi mereu, trece dintr-o mână în alta.

sursa: Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită, Sa'di Shirazi, Ed. Sapienţia 2011

Cum a fost dojenit Tukla de către un înţelept

Odată, Tukla, un rege al Persiei, fiind în vizită la un înţelept, i-a spus acestuia: "Anii mei au fost lipsiţi de rod. După moarte, doar cerşetorul ia cu el bogăţii din această lume iar eu nu voi lua cu mine rangurile pe care le-am avut în această viaţă. De aceea, ar fi mai bine să mă aşez într-un colţ al moscheii pentru ca astfel să îmi petrec cu folos puţinele zile care mi-au mai rămas."

Auzind aceste cuvinte, înţeleptul s-a mâniat. "Destul!" a strigat. "Religia este făcută doar ca să îi servească pe oameni; ea nu se rezumă la mătănii, covorul pentru rugăciune sau la veşminte zdrenţuite. Fii un rege care cârmuieşte dar şi un credincios care respectă principiile morale! Religia cere fapte şi nu cuvinte, deoarece vorbele neînsoţite de acţiuni adecvate sunt lipsite de valoare."

sursa: Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită, Sa'di Shirazi, Ed. Sapienţia 2011

Istorioară

Se face adesea referire, pe Cale, la „at-taslim”, adica la increderea pe care trebuie s-o avem in Dumnezeu si in alegerile Sale, care se exprima prin propriul nostru destin.

In spatele acestui destin se ascunde o intelepciune care adesea, daca nu intotdeauna, ramane pentru noi de nepatruns. Si fiindca este de nepatruns, adesea, in lipsa noastra de clarviziune si in graba care ne caracterizeaza, ajungem sa ne distorsionam propriul drum, pana la a nu mai dovedi adab-ul cuvenit fata de Dumnezeu si de „prietenii Sai” [sufi].

In cele ce urmeaza, iata o istorioara din traditia sufita care ilustreaza infinita intelepciune si mizericordia lui Dumnezeu, ce stau la temelia destinului nostru.

„Intr-o buna zi, Dumnezeu, in nemarginita Sa maiestate, il intreba pe Ingerul Mortii:

- N-ai plans niciodata atunci cand a trebuit sa seceri sufletul unui om?

Ingerul Mortii raspunse:

- Ba da. O data am ras, o alta data am plans si o alta data am fost inspaimantat.

Dumnezeu Preainaltul i se adresa:

- Ce anume te-a facut sa razi?

Iar Ingerul raspunse:

- Am ras intr-o zi cand ma pregateam sa iau sufletul unui barbat, iar acesta tocmai ii cerea cizmarului sa-i repare cu grija incaltarile, fiindca vroia sa le mai poarte inca un an. Iar eu i-am luat sufletul cand nici nu apucase sa le ia inapoi de la cizmar.

Apoi Dumnezeu il intreba:

- Dar de plans, cand ai plans?

Iar Ingerul raspunse:

- Am plans cand mi-ai poruncit sa iau sufletul unei femei pe care am gasit-o singura, in desert, pe cale sa nasca. Am asteptat sa-si nasca pruncul si am luat sufletul mamei, plangand si eu de plansul copilului ei, ramas singur in desert fara ca nimeni sa stie de existenta sa!

In fine, Dumnezeu il intreba din nou:

- Si inspaimantat, cu ce prilej ai fost?

Iar Ingerul raspunse:

- M-am inspaimantat atunci cand mi-ai poruncit sa iau sufletul unuia dintre sfintii [awliya] Tai. Din casa acestuia razbatea o lumina puternica. Si ori de cate ori ma apropiam sa iau sufletul acelui om, lumina lui era si mai intensa.

Atunci Dumnezeu ii spuse Ingerului Mortii:

- Stii cine era sfantul acela? Era copilul mamei care nascuse singura in desert. L-am crescut Eu insumi si nu l-am incredintat nimanui altcuiva!”  

(traducere din lb. franceza de A.I.)