Fiecare sărbătoare a calendarului musulman are o semnificaţie spirituală, simbolică şi, uneori, ezoterică.
'Aid al-Fitr sau Aid as-Saghir (lit. "Mica sărbătoare"): sărbătoarea întreruperii postului (celebrată la 1 Shawwal) consacră Ramadan, luna a noua a calendarului anual, ca luna cea mai importantă a anului islamic. Este luna în timpul căreia a fost revelat Coranul: "În luna Ramadan a fost pogorât Coranul" (Cor II, 185). Este, de asemenea, luna Nopţii predestinării (laylat al-qadr), chiar noaptea revelaţiei - cea de-a 27-a a lunii Ramadan - o noapte a cărei valoare simbolică este de o mie de nopţi.
'Aid al-Kabir sau Aid al-Adha: Sărbătoarea berbecului, Kurban Bairam (Turcia, Egipt, Siria) sau "Marea sărbătoare" se celebrează în ziua a zecea din Dhul-hijjah (a 12-a lună lunară), lit. "Luna pelerinajului" - şi simbolizează confraternitatea abrahamică.
Este vorba, într-adevăr, despre un ritual imuabil de peste 4000 de ani - acela al jertfirii unui animal de sacrificiu ca substitut al fiului Patriarhului, de unde cealaltă denumire a sa, Yawm an-Nahr ("Ziua sacrificiului"): "Noi l-am răscumpărat printr-o jertfă măreaţă şi am lăsat amintirea sa în veac: "Pace lui Abraham!"" (Cor XXXVII, 107-109).
Sacrificares berbecului consfinţeşte, aşadar, această legătură totodată istorică şi mitică şi transcende într-un anume fel spiritualitatea Islamului propriu-zis, pentru a reuni într-un singur cerc toţi oamenii Scripturii.
La Mecca, fie el singur sau însoţit, pelerinul trebuie să sacrifice un animal în memoria acestui eveniment. Jertfirea propriu-zisă (dabh', nahr') are un ritual precis: se jertfeşte un animal care nu prezintă nici un defect (nci chior, nici orb, nici bolnav vizibil, nici mutilat, nici bătrân sau steril), este culcat pe partea sa stângă, în direcţia Qiblei. Se pronunţă formula: "Bismillahi, Allahu Akhbar" ("În numele lui Allah, Preaînaltul") şi se taie, în fine, cu un gest ferm artera carotidă a animaului. Animalul astfel sacrificat trebuie tranşat în trei părţi pe cât posibil egale: prima parte este destinată consumului imediat, a doua trebuie dăruită celor nevoiaşi, iar a treia poate fi păstrată pentru consumul ulterior.
O legătură comună uneşte aceste două sărbători: rugăciunea (salat al-'idân sau "salat al-a’yad"). Urmează în acest caz, pentru prima sărbătoare, o danie legală (zakat) calculată în funcţie de averea musulmanului şi oferită fără deosebire oricărei persoane nevoiaşe; sacrificarea unui berbec în amintirea gestului lui Abraham (Avraam) în cel de-al doilea caz.
Al-Mawlid an-Nabawi: naşterea Profetului este sărbătorită de asemenea cu fast. Ea are loc la 71 de zile de la începerea anului hegirian, fixat în ziua de 12 a Rabi al-Awwal, cea de-a treia lună a anului musulman.
'Ashura': aşa cum i-o indică şi numele, este sărbătoarea "Zilei a zecea", instituită de Profetul însuşi în ziua a 10-a a primei luni musulmane, Muharram. Seara 'ashurei se caracterizează prin fervoarea ceremoniilor şi a libaţiilor organizate. În timpul acestei sărbători are loc şi pelerinajul şiit la Kerbala.
Se afișează postările cu eticheta Ritualurile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ritualurile. Afișați toate postările
Aid al-Mawlid an-Nabawi
Al-Mawlid an-Nabawi - sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) - înseamnă sărbătorirea islamului. Muhammad (slaws) simbolizează islamul şi recomandările acestuia.
Sărbătoarea Al-Mawlid an-Nabawi este un prilej de a chema oamenii la islam, de a reuni credincioşii pentru a asculta şi a recita elogii (madih) scrise spre lăudarea Profetului (slaws), de a-i hrăni pe cei nevoiaşi şi a aduce bucurii copiilor, oferindu-le cadouri, pentru ca aceştia să-l iubească pe Profet şi să-şi amintească de el.
Shari’ah încurajează musulmanii să serbeze Al-Mawlid an-Nabawi din zece considerente:
1. A se bucura de venirea Profetului (slaws) spre binele întregii omeniri face ca inima să se simtă recunoscătoare faţă de mizericordia divină. Dumnezeu Atotputernic a spus: „Pentru harul lui Dumnezeu şi milostivenia Sa, să se bucure, căci acestea sunt mai bune decât ceea ce strâng!” (Iona 10:58) şi a mai spus: „Noi te-am trimis numai ca o milostivenie pentru lumi.” (Profeţii 21:107).
2. Sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) ne încurajează să invocăm binecuvântările lui Dumnezeu asupra sa şi să-l elogiem, ceea ce reprezintă o obligaţie conform poruncii lui Allah din versetul: „Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea” (Alianţele 33:56).
Ea este un prilej de reunire în moschei pentru a ne exprima admiraţia faţă de persoana Profetului (slaws), a ne ruga pentru el şi a-l elogia, aşa cum ne cere Dumnezeu.
3. Profetul (slaws) a menţionat lunea ca zi a naşterii sale. Într-un hadith al lui Muslim, Profetul (slaws) fusese întrebat în legătură cu postul din zilele de luni şi răspunsese: „[lunea] este ziua în care m-am născut şi [lunea este] ziua în care am primit profeţia”.
Din hadith-uri şi din Sirra (relatarea vieţii Profetului (slaws)) reiese că mai multe evenimente ieşite din comun au avut loc în ziua naşterii Profetului (slaws) nostru mult-iubit, cum ar fi lumina ce răzbătea dinspre Amina, cinstita sa mamă, pierirea Persiei în flăcări ş.a.
Noaptea naşterii Profetului (slaws) este unică şi nu are asemănare cu aceea a niciunei alte fiinţe omeneşti.
Profetul (slaws) sărbătorea, aşadar, ziua naşterii sale şi-i mulţumea lui Dumnezeu pentru marea favoare de a-l fi făcut să se nască într-o zi de luni şi de a fi indicat ziua aceasta ca fiind recomandabilă pentru post. Este o formă de adorare a lui Dumnezeu.
Plecând de aici, postirea, hrănirea celor nevoiaşi, reunirea pentru elogierea Profetului (slaws) sau pentru evocarea virtuţilor sale şi a caracterului său desăvârşit sunt considerate ca o comemorare a zilei sale de naştere. Este adevărat că forma de exprimare a acestei bucurii şi acţiunile înfăptuite au suferit transformări în timp, dar esenţa a rămas aceeaşi: venerarea Mesagerului lui Dumnezeu.
4. Profetul comemora ziua şi locul naşterii Profeţilor care-l precedaseră.
Referindu-se la solemnitatea zilei de vineri, Profetul (slaws) a spus: „În această zi, Dumnezeu l-a creat pe Adam”, ceea ce înseamnă că vinerea este importantă prin aceea că este ziua în care a fost creat Adam, profetul şi tatăl tuturor fiinţelor omeneşti.
Ce să mai spunem, atunci, despre ziua în care se întrupă cel mai mare profet şi omul cel mai însemnat al umanităţii?
5. Profetul (slaws) a conciliat tot timpul evenimentele religioase şi pe cele istorice. Astfel, îşi încuraja Companionii să-şi amintească şi să comemoreze fiecare eveniment semnificativ, chiar dacă acesta a avut loc în trecutul îndepărtat. Acest principiu se deduce din hadith-ul următor: „Când Profetul (slaws) ajunse la Medina, îi văzu pe evrei postind în ziua de Ashura. Se informă (asupra motivului pentru care posteau) şi i se spuse că aceea era ziua în care Dumnezeu îl salvase pe Profetul Său, Moise, şi-i înecase pe duşmanii acestuia. Atunci Profetul (slaws) rosti aceste cuvinte binecunoscute: «Noi avem dreptul la Moise mai mult decât voi».” Aşa se face că Profetul (slaws) îi îndemnă atunci pe credincioşi să postească în ziua de Ashura şi în ziua care o precede pe aceasta.
6. Celebrarea Mawlid-ului este motivată de recomandarea de a ne spori iubirea faţă de Profet (slaws), de a-l onora, de a-l asculta, de a-i urma exemplul, de a ne aminti de el şi de a fi mândri de el. Dumnezeu a spus despre Muhammad: „Tu ai o fire prea-înălţată” (Condeiul 68:4). Iubirea pentru Profet (slaws) este elementul care diferenţiază devoţii în desăvârşirea credinţei (iman) lor. Într-un hadith autentic transmis de Bukhari şi Muslim, Profetul (slaws) a spus: „Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios, dacă dragostea pentru mine nu vă este mai scumpă decât copiii voştri, părinţii voştri şi toţi ceilalţi oameni.”
7. Efectul celebrării Al-Mawlid An-Nabawi este extraordinar chiar şi asupra necredincioşilor. Acest lucru apare menţionat în Bukhari, care a relatat în legătură cu aceasta: „În fiecare zi de luni, Abu Lahab este iertat de pedeapsa sa de după moarte fiindcă, pe când trăia, a eliberat-o pe servitoarea sa Thuwayba, atunci când aceasta i-a adus vestea naşterii Profetului (slaws), adică a nepotului său”; mai este amintit şi servitorul Profetului (slaws), care fu atât de fericit, întreaga sa viaţă, alături de stăpânul său, încât muri spunând: „La ilaha illallah Mouhammadun Rassulullah” [shahadah, măturisirea de credinţă].
8. Ni se recomandă să-l cunoaştem pe Profet (slaws), miracolele pe care le-a înfăptuit, împrejurările naşterii sale, caracterul său, credinţa sa, semnele sale, retragerile sale spirituale şi actele sale de venerare. Celebrarea naşterii sale ne face, într-adevăr, să ne amintim şi de alte aspecte ale vieţii lui, iar aceasta atrage asupra noastră mulţumirea lui Dumnezeu fiindcă, procedând în felul acesta, vom fi mai predispuşi să ne corectăm defectele, să-l imităm, să-l luăm drept model.
9. Cât era în viaţă, este binecunoscut faptul că poeţii veneau la Profet (slaws) să-l proslăvească, îi descriau campaniile şi războaiele, procedând în acelaşi fel şi cu Companionii săi. În „Adab al-moufrad” al lui Bukhari se relatează că Profetul (slaws) a spus: „Există o anumită înţelepciune în poezie.”
Reiese de aici că orice persoană care celebrează, cu bune intenţii, aniversarea Profetului (slaws) prin cântec, poezie, lectura Sirrei şi îi aduce laude acestuia nu este de condamnat.
10. Unanimitatea (ijmaâ) ulemalelor în privinţa celebrării zilei de naştere a Profetului (slaws) este o hotărâre acceptată de toţi musulmanii.
Sărbătoarea Al-Mawlid an-Nabawi este un prilej de a chema oamenii la islam, de a reuni credincioşii pentru a asculta şi a recita elogii (madih) scrise spre lăudarea Profetului (slaws), de a-i hrăni pe cei nevoiaşi şi a aduce bucurii copiilor, oferindu-le cadouri, pentru ca aceştia să-l iubească pe Profet şi să-şi amintească de el.
Shari’ah încurajează musulmanii să serbeze Al-Mawlid an-Nabawi din zece considerente:
1. A se bucura de venirea Profetului (slaws) spre binele întregii omeniri face ca inima să se simtă recunoscătoare faţă de mizericordia divină. Dumnezeu Atotputernic a spus: „Pentru harul lui Dumnezeu şi milostivenia Sa, să se bucure, căci acestea sunt mai bune decât ceea ce strâng!” (Iona 10:58) şi a mai spus: „Noi te-am trimis numai ca o milostivenie pentru lumi.” (Profeţii 21:107).
2. Sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) ne încurajează să invocăm binecuvântările lui Dumnezeu asupra sa şi să-l elogiem, ceea ce reprezintă o obligaţie conform poruncii lui Allah din versetul: „Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea” (Alianţele 33:56).
Ea este un prilej de reunire în moschei pentru a ne exprima admiraţia faţă de persoana Profetului (slaws), a ne ruga pentru el şi a-l elogia, aşa cum ne cere Dumnezeu.
3. Profetul (slaws) a menţionat lunea ca zi a naşterii sale. Într-un hadith al lui Muslim, Profetul (slaws) fusese întrebat în legătură cu postul din zilele de luni şi răspunsese: „[lunea] este ziua în care m-am născut şi [lunea este] ziua în care am primit profeţia”.
Din hadith-uri şi din Sirra (relatarea vieţii Profetului (slaws)) reiese că mai multe evenimente ieşite din comun au avut loc în ziua naşterii Profetului (slaws) nostru mult-iubit, cum ar fi lumina ce răzbătea dinspre Amina, cinstita sa mamă, pierirea Persiei în flăcări ş.a.
Noaptea naşterii Profetului (slaws) este unică şi nu are asemănare cu aceea a niciunei alte fiinţe omeneşti.
Profetul (slaws) sărbătorea, aşadar, ziua naşterii sale şi-i mulţumea lui Dumnezeu pentru marea favoare de a-l fi făcut să se nască într-o zi de luni şi de a fi indicat ziua aceasta ca fiind recomandabilă pentru post. Este o formă de adorare a lui Dumnezeu.
Plecând de aici, postirea, hrănirea celor nevoiaşi, reunirea pentru elogierea Profetului (slaws) sau pentru evocarea virtuţilor sale şi a caracterului său desăvârşit sunt considerate ca o comemorare a zilei sale de naştere. Este adevărat că forma de exprimare a acestei bucurii şi acţiunile înfăptuite au suferit transformări în timp, dar esenţa a rămas aceeaşi: venerarea Mesagerului lui Dumnezeu.
4. Profetul comemora ziua şi locul naşterii Profeţilor care-l precedaseră.
Referindu-se la solemnitatea zilei de vineri, Profetul (slaws) a spus: „În această zi, Dumnezeu l-a creat pe Adam”, ceea ce înseamnă că vinerea este importantă prin aceea că este ziua în care a fost creat Adam, profetul şi tatăl tuturor fiinţelor omeneşti.
Ce să mai spunem, atunci, despre ziua în care se întrupă cel mai mare profet şi omul cel mai însemnat al umanităţii?
5. Profetul (slaws) a conciliat tot timpul evenimentele religioase şi pe cele istorice. Astfel, îşi încuraja Companionii să-şi amintească şi să comemoreze fiecare eveniment semnificativ, chiar dacă acesta a avut loc în trecutul îndepărtat. Acest principiu se deduce din hadith-ul următor: „Când Profetul (slaws) ajunse la Medina, îi văzu pe evrei postind în ziua de Ashura. Se informă (asupra motivului pentru care posteau) şi i se spuse că aceea era ziua în care Dumnezeu îl salvase pe Profetul Său, Moise, şi-i înecase pe duşmanii acestuia. Atunci Profetul (slaws) rosti aceste cuvinte binecunoscute: «Noi avem dreptul la Moise mai mult decât voi».” Aşa se face că Profetul (slaws) îi îndemnă atunci pe credincioşi să postească în ziua de Ashura şi în ziua care o precede pe aceasta.
6. Celebrarea Mawlid-ului este motivată de recomandarea de a ne spori iubirea faţă de Profet (slaws), de a-l onora, de a-l asculta, de a-i urma exemplul, de a ne aminti de el şi de a fi mândri de el. Dumnezeu a spus despre Muhammad: „Tu ai o fire prea-înălţată” (Condeiul 68:4). Iubirea pentru Profet (slaws) este elementul care diferenţiază devoţii în desăvârşirea credinţei (iman) lor. Într-un hadith autentic transmis de Bukhari şi Muslim, Profetul (slaws) a spus: „Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios, dacă dragostea pentru mine nu vă este mai scumpă decât copiii voştri, părinţii voştri şi toţi ceilalţi oameni.”
7. Efectul celebrării Al-Mawlid An-Nabawi este extraordinar chiar şi asupra necredincioşilor. Acest lucru apare menţionat în Bukhari, care a relatat în legătură cu aceasta: „În fiecare zi de luni, Abu Lahab este iertat de pedeapsa sa de după moarte fiindcă, pe când trăia, a eliberat-o pe servitoarea sa Thuwayba, atunci când aceasta i-a adus vestea naşterii Profetului (slaws), adică a nepotului său”; mai este amintit şi servitorul Profetului (slaws), care fu atât de fericit, întreaga sa viaţă, alături de stăpânul său, încât muri spunând: „La ilaha illallah Mouhammadun Rassulullah” [shahadah, măturisirea de credinţă].
8. Ni se recomandă să-l cunoaştem pe Profet (slaws), miracolele pe care le-a înfăptuit, împrejurările naşterii sale, caracterul său, credinţa sa, semnele sale, retragerile sale spirituale şi actele sale de venerare. Celebrarea naşterii sale ne face, într-adevăr, să ne amintim şi de alte aspecte ale vieţii lui, iar aceasta atrage asupra noastră mulţumirea lui Dumnezeu fiindcă, procedând în felul acesta, vom fi mai predispuşi să ne corectăm defectele, să-l imităm, să-l luăm drept model.
9. Cât era în viaţă, este binecunoscut faptul că poeţii veneau la Profet (slaws) să-l proslăvească, îi descriau campaniile şi războaiele, procedând în acelaşi fel şi cu Companionii săi. În „Adab al-moufrad” al lui Bukhari se relatează că Profetul (slaws) a spus: „Există o anumită înţelepciune în poezie.”
Reiese de aici că orice persoană care celebrează, cu bune intenţii, aniversarea Profetului (slaws) prin cântec, poezie, lectura Sirrei şi îi aduce laude acestuia nu este de condamnat.
10. Unanimitatea (ijmaâ) ulemalelor în privinţa celebrării zilei de naştere a Profetului (slaws) este o hotărâre acceptată de toţi musulmanii.
Ritul malikit şi aniversarea naşterii Profetului
Ritul malikit acorda un interes cu totul particular uzantelor si cutumelor. Astfel, exista un text original aferent calatoriei savarsite de Abu-l `Abbas Ahmad ibn Muhammad Ennacir Dardari, in care acesta descrie cum sarbatoreau locuitorii Medinei, pe vremuri, aniversarea nasterii Profetului (slaws).
In text se afirma: „In apropierea ajunului zilei de nastere a Profetului (slaws), se acorda tot interesul curatarii si impodobirii incintei sacre a Profetului (slaws), precum si curatarii lampilor si inlocuirii fitilelor acestora.
Dupa savarsirea celei de-a treia rugaciuni rituale ('asr) din cea de-a unsprezecea zi, erau scoase marile lampioane si candelabrele uriase din splendidul mausoleu al Profetului (slaws) si se asterneau pe jos cele mai frumoase covoare, cele pe care aveau sa se aseze printii, demnitarii sau declamatorii.
Odata indeplinita rugaciunea de seara (maghrib), se purcedea la aprinderea tuturor lanternelor si lumanarilor amplasate in curtea moscheii. Dupa aceasta, incepeau sa se stranga oamenii si, imediat dupa savarsirea rugaciunii rituale de noapte ('isha), printii se asezau pe covoarele destinate lor, dupa rangul fiecaruia, in fata poetilor si a declamatorilor.
Apoi se ridica un cort langa Poarta Cerului (bab as-sama'), unde se aduceau diferite racoritoare si bauturi dulci.
Dupa ce toata lumea isi ocupa locul, declamatorii incepeau sa recite poeme admirabile - alese special pentru aceasta ocazie – in care se facea elogiul Profetului (slaws), in acordurile unei muzici seducatoare si in acompaniamentul unor piese instrumentale de inspiratie religioasa, animata de interpreti cu voce frumoasa.
In momentul acela isi faceau aparitia servitorii, care ii imbiau cu diferite bauturi dulci pe printi, pe declamatori, suita lor si intreaga asistenta. Dupa aceea se aduceau plante si flori frumos mirositoare care le erau oferite mai intai invitatilor, iar apoi erau impartite tuturor celor prezenti."
Fragment din "Al-Burdah" de Sharafuddin al-Busiri
In text se afirma: „In apropierea ajunului zilei de nastere a Profetului (slaws), se acorda tot interesul curatarii si impodobirii incintei sacre a Profetului (slaws), precum si curatarii lampilor si inlocuirii fitilelor acestora.
Dupa savarsirea celei de-a treia rugaciuni rituale ('asr) din cea de-a unsprezecea zi, erau scoase marile lampioane si candelabrele uriase din splendidul mausoleu al Profetului (slaws) si se asterneau pe jos cele mai frumoase covoare, cele pe care aveau sa se aseze printii, demnitarii sau declamatorii.
Odata indeplinita rugaciunea de seara (maghrib), se purcedea la aprinderea tuturor lanternelor si lumanarilor amplasate in curtea moscheii. Dupa aceasta, incepeau sa se stranga oamenii si, imediat dupa savarsirea rugaciunii rituale de noapte ('isha), printii se asezau pe covoarele destinate lor, dupa rangul fiecaruia, in fata poetilor si a declamatorilor.
Apoi se ridica un cort langa Poarta Cerului (bab as-sama'), unde se aduceau diferite racoritoare si bauturi dulci.
Dupa ce toata lumea isi ocupa locul, declamatorii incepeau sa recite poeme admirabile - alese special pentru aceasta ocazie – in care se facea elogiul Profetului (slaws), in acordurile unei muzici seducatoare si in acompaniamentul unor piese instrumentale de inspiratie religioasa, animata de interpreti cu voce frumoasa.
In momentul acela isi faceau aparitia servitorii, care ii imbiau cu diferite bauturi dulci pe printi, pe declamatori, suita lor si intreaga asistenta. Dupa aceea se aduceau plante si flori frumos mirositoare care le erau oferite mai intai invitatilor, iar apoi erau impartite tuturor celor prezenti."
Fragment din "Al-Burdah" de Sharafuddin al-Busiri
Sajadah - covorul de rugăciune
Pe oriunde l-ar purta pasii, un musulman credincios are intotdeauna la indemana covorasul sau de rugaciune.
Dar ce este un covoras de rugaciune? Pentru un nemusulman, acesta poate fi un suvenir exotic adus dintr-o calatorie in tari musulmane; pentru un musulman practicant, insa, covorasul de rugaciune este o parte esentiala a credintei islamice.
In Islam, musulmanilor li se cere sa savarseasca cele cinci rugaciuni zilnice, prin urmare, pentru un musulman care nu are posibilitatea sa ajunga la o moschee, covorasul de rugaciune - numit sajadah - reprezinta o necesitate.
Musulmanul trebuie sa-si faca rugaciunea pe o suprafata curata, nu intr-un loc murdar de urme de incaltari sau din alte cauze. Din acelasi motiv, musulmanilor nu li se permite sa intre in moschee incaltati: suprafata pe care se roaga trebuie sa fie de o curatenie impecabila. Cu toate acestea, daca un musulman se afla in calatorie si s-a intamplat sa-si lase acasa covorasul de rugaciune, un prosop curat va servi in mod satisfacator aceluiasi scop. O data rugaciunea incheiata, covorasul de rugaciune va fi impaturit cu grija si pus deoparte, ca sa se evite murdarirea lui.
Desenul majoritatii covoraselor de rugaciune contine un arc la unul din capete, numit mihrab (“poarta spre Paradis”). Acest arc este cel care consacra covorasul ca fiind unul “de rugaciune”, din cauza modelului specific. Arcul simbolizeaza nisa pentru rugaciune (mihrab-ul) existenta in orice moschee, este partea orientata in directia Orasului Sfant Mecca, acolo unde toti musulmanii isi indreapta fata atunci cand se roaga.
Unele covorase de rugaciune au arcuri la ambele capete, sau chiar arcuri care se invecineaza. Desi desenele difera de la covoras la covoras, acestea au un element comun esential: nu contin reprezentari umane sau animale. Aceste imagini sunt interzise in Islam, argumentat de faptul ca Allah este singurul care poate da viata creatiei.
Unele covorase de rugaciune includ o lampa care atarna din arc, lampa a carei lumina simbolizeaza prezenta lui Allah. Vase cu apa si pieptene pot figura, de asemenea, pe covorasele de rugaciune, amintindu-i credinciosului de ablutiunea rituala care trebuie savarsita inaintea rugaciunii, fie ea wudu sau ghusl. Covorasele de rugaciune mai pot contine desenul conturului mainilor sau al labelor picioarelor, ca marcatori pentru credinciosi, ca un fel de indrumator in rugaciune. Pe alte covorase de rugaciune figureaza un mic stativ, cel de unde se citeste Qur’an-ul.
Nu in ultimul rand, covorasele de rugaciune - de mici dimensiuni (cca 120 x 70 cm) pentru a putea fi usor transportate de musulmani -, contin intotdeauna o mica imperfectiune, in mod intentionat, pentru a-i aminti credinciosului faptul ca doar Allah este desavarsit.
Dar ce este un covoras de rugaciune? Pentru un nemusulman, acesta poate fi un suvenir exotic adus dintr-o calatorie in tari musulmane; pentru un musulman practicant, insa, covorasul de rugaciune este o parte esentiala a credintei islamice.
In Islam, musulmanilor li se cere sa savarseasca cele cinci rugaciuni zilnice, prin urmare, pentru un musulman care nu are posibilitatea sa ajunga la o moschee, covorasul de rugaciune - numit sajadah - reprezinta o necesitate.
Musulmanul trebuie sa-si faca rugaciunea pe o suprafata curata, nu intr-un loc murdar de urme de incaltari sau din alte cauze. Din acelasi motiv, musulmanilor nu li se permite sa intre in moschee incaltati: suprafata pe care se roaga trebuie sa fie de o curatenie impecabila. Cu toate acestea, daca un musulman se afla in calatorie si s-a intamplat sa-si lase acasa covorasul de rugaciune, un prosop curat va servi in mod satisfacator aceluiasi scop. O data rugaciunea incheiata, covorasul de rugaciune va fi impaturit cu grija si pus deoparte, ca sa se evite murdarirea lui.
Desenul majoritatii covoraselor de rugaciune contine un arc la unul din capete, numit mihrab (“poarta spre Paradis”). Acest arc este cel care consacra covorasul ca fiind unul “de rugaciune”, din cauza modelului specific. Arcul simbolizeaza nisa pentru rugaciune (mihrab-ul) existenta in orice moschee, este partea orientata in directia Orasului Sfant Mecca, acolo unde toti musulmanii isi indreapta fata atunci cand se roaga.
Unele covorase de rugaciune au arcuri la ambele capete, sau chiar arcuri care se invecineaza. Desi desenele difera de la covoras la covoras, acestea au un element comun esential: nu contin reprezentari umane sau animale. Aceste imagini sunt interzise in Islam, argumentat de faptul ca Allah este singurul care poate da viata creatiei.
Unele covorase de rugaciune includ o lampa care atarna din arc, lampa a carei lumina simbolizeaza prezenta lui Allah. Vase cu apa si pieptene pot figura, de asemenea, pe covorasele de rugaciune, amintindu-i credinciosului de ablutiunea rituala care trebuie savarsita inaintea rugaciunii, fie ea wudu sau ghusl. Covorasele de rugaciune mai pot contine desenul conturului mainilor sau al labelor picioarelor, ca marcatori pentru credinciosi, ca un fel de indrumator in rugaciune. Pe alte covorase de rugaciune figureaza un mic stativ, cel de unde se citeste Qur’an-ul.
Nu in ultimul rand, covorasele de rugaciune - de mici dimensiuni (cca 120 x 70 cm) pentru a putea fi usor transportate de musulmani -, contin intotdeauna o mica imperfectiune, in mod intentionat, pentru a-i aminti credinciosului faptul ca doar Allah este desavarsit.
Tayammum (purificarea uscată)
Acest ritual, numit şi purificarea uscată, se săvârşeşte în următoarele cazuri:
a. cineva este bolnav şi nu are voie să folosească apa;
b. nu se găseşte apă pentru wudu’.
c. folosirea apei ar putea fi dăunătoare.
În aceste cazuri se procedează astfel:
1. Se pun mâinile pe pământ, nisip, stâncă sau orice alt obiect care are praf pe el.
2. Se suflă praful de pe mâini şi după aceea cu palmele se şterge faţa, în acelaşi fel cum se procedează în cazul ritualului wudu’.
3. Se şterge antebraţul drept până la cot cu mâna stângă, apoi antebraţul stâng cu mâna dreptă.
a. cineva este bolnav şi nu are voie să folosească apa;
b. nu se găseşte apă pentru wudu’.
c. folosirea apei ar putea fi dăunătoare.
În aceste cazuri se procedează astfel:
1. Se pun mâinile pe pământ, nisip, stâncă sau orice alt obiect care are praf pe el.
2. Se suflă praful de pe mâini şi după aceea cu palmele se şterge faţa, în acelaşi fel cum se procedează în cazul ritualului wudu’.
3. Se şterge antebraţul drept până la cot cu mâna stângă, apoi antebraţul stâng cu mâna dreptă.
Wudu’
Înainte de a împlini Salah, trebuie să ne pregătim pentru rugăciune. Aceasta înseamnă încredinţarea că suntem puri, lucru care se obţine prin îndeplinirea ritualului wudu’.
Etapele wudu’ sunt:
a. se începe cu niyyah (formularea interioară a intenţiei), spunându-se: bismillahi ar rahman ir rahim (în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, cel îndurător);
b. se spală ambele mâini până la încheietura pumnului, de trei ori, veghind ca apa să ajungă printre degete;
c. luaţi apa în gură şi clătiţi-vă gura de trei ori;
d. aspiraţi apoi apa, pe nas, de trei ori, pentru a-l curăţa;
e. spălaţi-vă faţa de trei ori, de la urechea dreaptă până la urechea stângă, şi de la frunte până la gât;
f. spălaţi-vă antebraţul drept şi apoi pe cel stâng, de la încheietura pumnului până la cot, de trei ori;
g. treceţi-vă apoi palmele umede peste cap începând de la frunte până la gât;
h. curăţaţi, cu degetele umede, interiorul ambelor urechi, şi, de asemenea, treceţi cu degetul mare după urechi;
i. după aceea treceţi cu dosul palmelor umede peste ceafă;
j. în final, spălaţi-vă ambele picioare până la glezne, începând cu dreptul şi cu grijă ca apa să atingă toate părţile piciorului.
Dacă cineva execută un ritual wudu’ complet înainte de a îmbrăca ciorapii, nu este nevoie să-şi scoată ciorapii ori de câte ori îl repetă în cursul aceleiaşi zile. Este de ajuns să şteargă partea superioară a ciorapului. Eficacitatea wudu’-lui durează 24 de ore (sau 3 zile în cazul unei călătorii).
La sfârşitul ritualului se spune:
أَشْهَدُ أَن لآَ إلَهَ إلالله وَ حْدَهُ لاَ شَريكَلَه
وَ أَشْهَدُ أَنﱠ مُحَمَدً ا عَبْدُهُ وَ رَسُلُه
“Aş hadu an la ilaha illal lahu wahdahu la şarikalahu wa aş hadu anna muhammadan ‘abduhu wa rasuluhu.”
Ceea ce înseamnă:
“Mărturisesc că nu există zeu, decât Dumnezeu, unic şi fără pereche; mărturisesc că Muhamad este slujitorul şi mesagerul său.”
Un nou ritual wudu’ este imperios necesar după:
a. săvârşirea nevoilor fiziologice;
b. scurgerea de sânge sau puroi din orice parte a corpului;
c. vomă;
d. somn profund.
Etapele wudu’ sunt:
a. se începe cu niyyah (formularea interioară a intenţiei), spunându-se: bismillahi ar rahman ir rahim (în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, cel îndurător);
b. se spală ambele mâini până la încheietura pumnului, de trei ori, veghind ca apa să ajungă printre degete;
c. luaţi apa în gură şi clătiţi-vă gura de trei ori;
d. aspiraţi apoi apa, pe nas, de trei ori, pentru a-l curăţa;
e. spălaţi-vă faţa de trei ori, de la urechea dreaptă până la urechea stângă, şi de la frunte până la gât;
f. spălaţi-vă antebraţul drept şi apoi pe cel stâng, de la încheietura pumnului până la cot, de trei ori;
g. treceţi-vă apoi palmele umede peste cap începând de la frunte până la gât;
h. curăţaţi, cu degetele umede, interiorul ambelor urechi, şi, de asemenea, treceţi cu degetul mare după urechi;
i. după aceea treceţi cu dosul palmelor umede peste ceafă;
j. în final, spălaţi-vă ambele picioare până la glezne, începând cu dreptul şi cu grijă ca apa să atingă toate părţile piciorului.
Dacă cineva execută un ritual wudu’ complet înainte de a îmbrăca ciorapii, nu este nevoie să-şi scoată ciorapii ori de câte ori îl repetă în cursul aceleiaşi zile. Este de ajuns să şteargă partea superioară a ciorapului. Eficacitatea wudu’-lui durează 24 de ore (sau 3 zile în cazul unei călătorii).
La sfârşitul ritualului se spune:
أَشْهَدُ أَن لآَ إلَهَ إلالله وَ حْدَهُ لاَ شَريكَلَه
وَ أَشْهَدُ أَنﱠ مُحَمَدً ا عَبْدُهُ وَ رَسُلُه
“Aş hadu an la ilaha illal lahu wahdahu la şarikalahu wa aş hadu anna muhammadan ‘abduhu wa rasuluhu.”
Ceea ce înseamnă:
“Mărturisesc că nu există zeu, decât Dumnezeu, unic şi fără pereche; mărturisesc că Muhamad este slujitorul şi mesagerul său.”
Un nou ritual wudu’ este imperios necesar după:
a. săvârşirea nevoilor fiziologice;
b. scurgerea de sânge sau puroi din orice parte a corpului;
c. vomă;
d. somn profund.
Salah/Salat (rugăciunea)
Salah este cel de-al doilea stâlp al Islamului, şi face referinţă la cele cinci rugăciuni obligatorii care se fac în fiecare zi. Salah este un act de adorare a lui Dumnezeu făcut fie în grup, fie individual.
Coranul spune: “Eu sunt Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închină-te! Săvârşeşte-ţi rugăciunea (salah) întru amintirea Mea!” (20 : 14)
Rugăciunile care alcătuiesc Salah-ul au fost fixate strict, la anumite momente ale zilei. Ele poartă următoarele nume:
Fajr – de la mijitul zorilor până cu puţin înainte de răsărit;
Zuhr/Dohr – de la miezul zilei până după-amiază;
‘Asr – de după-amiaza târziu până puţin înainte de începerea apusului;
Maghrib – după apus, până se sfârşeşte ziua;
‘Işa’ – noaptea până la miezul nopţii sau mijitul zorilor.
Trebuie să ştim cum se oferă Salah-ul. Mai întâi, trebuie să înţelegem că ne rugăm pentru a ne aduce aminte de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a ne apropia de El şi pentru a obţine îndurarea Sa.
Pentru a rosti rugăciunile rituale trebuie să fim curaţi.
Coranul spune: “Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se căiesc Lui, aşa cum îi iubeşte şi pe cei care se curăţă.” (2 : 222)
Curăţirea corpului şi a hainelor se numeşte Taharah sau purificarea. Poţi fi curat în exterior şi totuşi să nu fii pur, de aceea este necesară pe lângă spălarea obişnuită împlinirea unuia din riturile de purificare: ghusl (purificarea totală) sau wudu’ (purificarea parţială).
Trebuie reţinut că musulmanii nu au voie să facă duş dezbrăcaţi de faţă cu alte persoane, inclusiv dacă este vorba de persoane de acelaşi sex.
Coranul spune: “Eu sunt Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închină-te! Săvârşeşte-ţi rugăciunea (salah) întru amintirea Mea!” (20 : 14)
Rugăciunile care alcătuiesc Salah-ul au fost fixate strict, la anumite momente ale zilei. Ele poartă următoarele nume:
Fajr – de la mijitul zorilor până cu puţin înainte de răsărit;
Zuhr/Dohr – de la miezul zilei până după-amiază;
‘Asr – de după-amiaza târziu până puţin înainte de începerea apusului;
Maghrib – după apus, până se sfârşeşte ziua;
‘Işa’ – noaptea până la miezul nopţii sau mijitul zorilor.
Trebuie să ştim cum se oferă Salah-ul. Mai întâi, trebuie să înţelegem că ne rugăm pentru a ne aduce aminte de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a ne apropia de El şi pentru a obţine îndurarea Sa.
Pentru a rosti rugăciunile rituale trebuie să fim curaţi.
Coranul spune: “Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se căiesc Lui, aşa cum îi iubeşte şi pe cei care se curăţă.” (2 : 222)
Curăţirea corpului şi a hainelor se numeşte Taharah sau purificarea. Poţi fi curat în exterior şi totuşi să nu fii pur, de aceea este necesară pe lângă spălarea obişnuită împlinirea unuia din riturile de purificare: ghusl (purificarea totală) sau wudu’ (purificarea parţială).
Trebuie reţinut că musulmanii nu au voie să facă duş dezbrăcaţi de faţă cu alte persoane, inclusiv dacă este vorba de persoane de acelaşi sex.
Salah (rugaciunea)
Salah este cel de-al doilea stâlp al Islamului, şi face referinţă la cele cinci rugăciuni obligatorii care se fac în fiecare zi. Salah este un act de adorare a lui Dumnezeu făcut fie în grup, fie individual.
Coranul spune: “Eu sunt Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închină-te! Săvârşeşte-ţi rugăciunea (salah) întru amintirea Mea!” (20 : 14)
Rugăciunile care alcătuiesc Salah-ul au fost fixate strict, la anumite momente ale zilei. Ele poartă următoarele nume:
Fajr – de la mijitul zorilor până cu puţin înainte de răsărit;
Zuhr – de la miezul zilei până după-amiază;
‘Asr – de după-amiaza târziu până puţin înainte de începerea apusului;
Maghrib – după apus, până se sfârşeşte ziua;
‘Işa’ – noaptea până la miezul nopţii sau mijitul zorilor.
Trebuie să ştim cum se oferă Salah-ul. Mai întâi, trebuie să înţelegem că ne rugăm pentru a ne aduce aminte de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a ne apropia de El şi pentru a obţine îndurarea Sa.
Pentru a rosti rugăciunile rituale trebuie să fim curaţi.
Coranul spune: “Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se căiesc Lui, aşa cum îi iubeşte şi pe cei care se curăţă.” (2 : 222)
Curăţirea corpului şi a hainelor se numeşte taharah sau purificarea. Poţi fi curat în exterior şi totuşi să nu fii pur, de aceea este necesară pe lângă spălarea obişnuită împlinirea unuia din riturile de purificare: ghusl (purificarea totală) sau wudu’ (purificarea parţială).
Trebuie reţinut că musulmanii nu au voie să facă duş dezbrăcaţi de faţă cu alte persoane, inclusiv dacă este vorba de persoane de acelaşi sex.
Coranul spune: “Eu sunt Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închină-te! Săvârşeşte-ţi rugăciunea (salah) întru amintirea Mea!” (20 : 14)
Rugăciunile care alcătuiesc Salah-ul au fost fixate strict, la anumite momente ale zilei. Ele poartă următoarele nume:
Fajr – de la mijitul zorilor până cu puţin înainte de răsărit;
Zuhr – de la miezul zilei până după-amiază;
‘Asr – de după-amiaza târziu până puţin înainte de începerea apusului;
Maghrib – după apus, până se sfârşeşte ziua;
‘Işa’ – noaptea până la miezul nopţii sau mijitul zorilor.
Trebuie să ştim cum se oferă Salah-ul. Mai întâi, trebuie să înţelegem că ne rugăm pentru a ne aduce aminte de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a ne apropia de El şi pentru a obţine îndurarea Sa.
Pentru a rosti rugăciunile rituale trebuie să fim curaţi.
Coranul spune: “Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se căiesc Lui, aşa cum îi iubeşte şi pe cei care se curăţă.” (2 : 222)
Curăţirea corpului şi a hainelor se numeşte taharah sau purificarea. Poţi fi curat în exterior şi totuşi să nu fii pur, de aceea este necesară pe lângă spălarea obişnuită împlinirea unuia din riturile de purificare: ghusl (purificarea totală) sau wudu’ (purificarea parţială).
Trebuie reţinut că musulmanii nu au voie să facă duş dezbrăcaţi de faţă cu alte persoane, inclusiv dacă este vorba de persoane de acelaşi sex.
Wudu’ (mica ablutiune)
Înainte de a împlini Salah, trebuie să ne pregătim pentru rugăciune. Aceasta înseamnă încredinţarea că suntem puri, lucru care se obţine prin îndeplinirea ritualului wudu’.
Etapele wudu’ sunt:
a. se începe cu niyyah (formularea interioară a intenţiei), spunându-se: bismillahi ar rahman ir rahim (în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, cel îndurător);
b. se spală ambele mâini până la încheietura pumnului, de trei ori, veghind ca apa să ajungă printre degete;
c. luaţi apa în gură şi clătiţi-vă gura de trei ori;
d. aspiraţi apoi apa, pe nas, de trei ori, pentru a-l curăţa;
e. spălaţi-vă faţa de trei ori, de la urechea dreaptă până la urechea stângă, şi de la frunte până la gât;
f. spălaţi-vă antebraţul drept şi apoi pe cel stâng, de la încheietura pumnului până la cot, de trei ori;
g. treceţi-vă apoi palmele umede peste cap începând de la frunte până la gât;
h. curăţaţi, cu degetele umede, interiorul ambelor urechi, şi, de asemenea, treceţi cu degetul mare după urechi;
i. după aceea, treceţi cu dosul palmelor umede peste ceafă;
j. în final, spălaţi-vă ambele picioare până la glezne, începând cu dreptul şi cu grijă ca apa să atingă toate părţile piciorului.
Dacă cineva execută un ritual wudu’ complet înainte de a îmbrăca ciorapii, nu este nevoie să-şi scoată ciorapii ori de câte ori îl repetă în cursul aceleiaşi zile. Este de ajuns să şteargă partea superioară a ciorapului. Eficacitatea wudu’-lui durează 24 de ore (sau 3 zile în cazul unei călătorii).
La sfârşitul ritualului se spune:
أَشْهَدُ أَن لآَ إلَهَ إلالله وَ حْدَهُ لاَ شَريكَلَه
وَ أَشْهَدُ أَنﱠ مُحَمَدً ا عَبْدُهُ وَ رَسُلُه
“Aş hadu an la ilaha illal lahu wahdahu la şarikalahu wa aş hadu anna muhammadan ‘abduhu wa rasuluhu.”
Ceea ce înseamnă:
“Mărturisesc că nu există zeu, decât Dumnezeu, unic şi fără pereche; mărturisesc că Muhamad este slujitorul şi mesagerul său.”
Un nou ritual wudu’ este imperios necesar după:
a. săvârşirea nevoilor fiziologice;
b. scurgerea de sânge sau puroi din orice parte a corpului;
c. vomă;
d. somn profund.
Etapele wudu’ sunt:
a. se începe cu niyyah (formularea interioară a intenţiei), spunându-se: bismillahi ar rahman ir rahim (în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, cel îndurător);
b. se spală ambele mâini până la încheietura pumnului, de trei ori, veghind ca apa să ajungă printre degete;
c. luaţi apa în gură şi clătiţi-vă gura de trei ori;
d. aspiraţi apoi apa, pe nas, de trei ori, pentru a-l curăţa;
e. spălaţi-vă faţa de trei ori, de la urechea dreaptă până la urechea stângă, şi de la frunte până la gât;
f. spălaţi-vă antebraţul drept şi apoi pe cel stâng, de la încheietura pumnului până la cot, de trei ori;
g. treceţi-vă apoi palmele umede peste cap începând de la frunte până la gât;
h. curăţaţi, cu degetele umede, interiorul ambelor urechi, şi, de asemenea, treceţi cu degetul mare după urechi;
i. după aceea, treceţi cu dosul palmelor umede peste ceafă;
j. în final, spălaţi-vă ambele picioare până la glezne, începând cu dreptul şi cu grijă ca apa să atingă toate părţile piciorului.
Dacă cineva execută un ritual wudu’ complet înainte de a îmbrăca ciorapii, nu este nevoie să-şi scoată ciorapii ori de câte ori îl repetă în cursul aceleiaşi zile. Este de ajuns să şteargă partea superioară a ciorapului. Eficacitatea wudu’-lui durează 24 de ore (sau 3 zile în cazul unei călătorii).
La sfârşitul ritualului se spune:
أَشْهَدُ أَن لآَ إلَهَ إلالله وَ حْدَهُ لاَ شَريكَلَه
وَ أَشْهَدُ أَنﱠ مُحَمَدً ا عَبْدُهُ وَ رَسُلُه
“Aş hadu an la ilaha illal lahu wahdahu la şarikalahu wa aş hadu anna muhammadan ‘abduhu wa rasuluhu.”
Ceea ce înseamnă:
“Mărturisesc că nu există zeu, decât Dumnezeu, unic şi fără pereche; mărturisesc că Muhamad este slujitorul şi mesagerul său.”
Un nou ritual wudu’ este imperios necesar după:
a. săvârşirea nevoilor fiziologice;
b. scurgerea de sânge sau puroi din orice parte a corpului;
c. vomă;
d. somn profund.
Tayammum (purificarea uscata)
Acest ritual, numit şi purificarea uscată, se săvârşeşte în următoarele cazuri:
a. cand credinciosul musulman este bolnav şi i s-a interzis folosirea apei;
b. nu se găseşte apă pentru wudu’.
c. folosirea apei ar putea fi dăunătoare.
În aceste cazuri se procedează in felul urmator:
1. Se pun mâinile pe pământ, nisip, stâncă sau orice alt obiect care are praf pe el.
2. Se suflă praful de pe mâini şi după aceea cu palmele se şterge faţa, în acelaşi fel cum se procedează în cazul ritualului wudu’.
3. Se şterge antebraţul drept până la cot cu mâna stângă, apoi antebraţul stâng cu mâna dreptă.
a. cand credinciosul musulman este bolnav şi i s-a interzis folosirea apei;
b. nu se găseşte apă pentru wudu’.
c. folosirea apei ar putea fi dăunătoare.
În aceste cazuri se procedează in felul urmator:
1. Se pun mâinile pe pământ, nisip, stâncă sau orice alt obiect care are praf pe el.
2. Se suflă praful de pe mâini şi după aceea cu palmele se şterge faţa, în acelaşi fel cum se procedează în cazul ritualului wudu’.
3. Se şterge antebraţul drept până la cot cu mâna stângă, apoi antebraţul stâng cu mâna dreptă.
Sajadah - covorul de rugaciune
Pe oriunde l-ar purta pasii, un musulman credincios are intotdeauna la indemana covorul sau de rugaciune.
Dar ce este un covor de rugaciune? Pentru un nemusulman, acesta poate fi un suvenir exotic adus dintr-o calatorie in tari musulmane; pentru un musulman practicant, insa, covorul de rugaciune este o parte esentiala a credintei islamice.
In Islam, musulmanilor li se cere sa savarseasca cele cinci rugaciuni zilnice, prin urmare, pentru un musulman care nu are posibilitatea sa ajunga la o moschee, covorul de rugaciune - numit sajadah - reprezinta o necesitate.
Musulmanul trebuie sa-si faca rugaciunea pe o suprafata curata, nu intr-un loc murdar de urme de incaltari sau din alte cauze. Din acelasi motiv, musulmanilor nu li se permite sa intre in moschee incaltati: suprafata pe care se roaga trebuie sa fie de o curatenie impecabila. Cu toate acestea, daca un musulman se afla in calatorie si s-a intamplat sa-si lase acasa covorul de rugaciune, un prosop curat va servi in mod satisfacator aceluiasi scop. O data rugaciunea incheiata, covorul de rugaciune va fi impaturit cu grija si pus deoparte, ca sa se evite murdarirea lui.
Desenul majoritatii covoarelor de rugaciune contine un arc la unul din capete, numit mihrab (“poarta spre Paradis”). Acest arc este cel care consacra covorul ca fiind unul “de rugaciune”, din cauza modelului specific. Arcul simbolizeaza nisa pentru rugaciune (mihrab-ul) existenta in orice moschee, este partea orientata in directia Orasului Sfant Mecca, acolo unde toti musulmanii isi indreapta fata atunci cand se roaga.
Unele covoare de rugaciune au arcuri la ambele capete, sau chiar arcuri care se invecineaza. Desi desenele difera de la covoras la covoras, acestea au un element comun esential: nu contin reprezentari umane sau animale. Aceste imagini sunt interzise in Islam, argumentat de faptul ca Allah este singurul care poate da viata creatiei.
Alte covoare de rugaciune contin o lampa care atarna din arc, lampa a carei lumina simbolizeaza prezenta lui Allah. Vase cu apa si pieptene pot figura, de asemenea, pe covorasele de rugaciune, amintindu-i credinciosului de ablutiunea rituala care trebuie savarsita inaintea rugaciunii, fie ea wudu sau ghusl. Covorasele de rugaciune mai pot contine desenul conturului mainilor sau al labelor picioarelor, ca marcatori pentru credinciosi, ca un fel de indrumator in rugaciune. Pe alte covorase de rugaciune figureaza un mic stativ, cel de unde se citeste Qur’an-ul.
Nu in ultimul rand, covoarele de rugaciune - de mici dimensiuni (cca 120 x 70 cm) pentru a putea fi usor transportate de musulmani -, contin intotdeauna o mica imperfectiune, in mod intentionat, pentru a-i aminti credinciosului faptul ca doar Allah este desavarsit.
Dar ce este un covor de rugaciune? Pentru un nemusulman, acesta poate fi un suvenir exotic adus dintr-o calatorie in tari musulmane; pentru un musulman practicant, insa, covorul de rugaciune este o parte esentiala a credintei islamice.
In Islam, musulmanilor li se cere sa savarseasca cele cinci rugaciuni zilnice, prin urmare, pentru un musulman care nu are posibilitatea sa ajunga la o moschee, covorul de rugaciune - numit sajadah - reprezinta o necesitate.
Musulmanul trebuie sa-si faca rugaciunea pe o suprafata curata, nu intr-un loc murdar de urme de incaltari sau din alte cauze. Din acelasi motiv, musulmanilor nu li se permite sa intre in moschee incaltati: suprafata pe care se roaga trebuie sa fie de o curatenie impecabila. Cu toate acestea, daca un musulman se afla in calatorie si s-a intamplat sa-si lase acasa covorul de rugaciune, un prosop curat va servi in mod satisfacator aceluiasi scop. O data rugaciunea incheiata, covorul de rugaciune va fi impaturit cu grija si pus deoparte, ca sa se evite murdarirea lui.
Desenul majoritatii covoarelor de rugaciune contine un arc la unul din capete, numit mihrab (“poarta spre Paradis”). Acest arc este cel care consacra covorul ca fiind unul “de rugaciune”, din cauza modelului specific. Arcul simbolizeaza nisa pentru rugaciune (mihrab-ul) existenta in orice moschee, este partea orientata in directia Orasului Sfant Mecca, acolo unde toti musulmanii isi indreapta fata atunci cand se roaga.
Unele covoare de rugaciune au arcuri la ambele capete, sau chiar arcuri care se invecineaza. Desi desenele difera de la covoras la covoras, acestea au un element comun esential: nu contin reprezentari umane sau animale. Aceste imagini sunt interzise in Islam, argumentat de faptul ca Allah este singurul care poate da viata creatiei.
Alte covoare de rugaciune contin o lampa care atarna din arc, lampa a carei lumina simbolizeaza prezenta lui Allah. Vase cu apa si pieptene pot figura, de asemenea, pe covorasele de rugaciune, amintindu-i credinciosului de ablutiunea rituala care trebuie savarsita inaintea rugaciunii, fie ea wudu sau ghusl. Covorasele de rugaciune mai pot contine desenul conturului mainilor sau al labelor picioarelor, ca marcatori pentru credinciosi, ca un fel de indrumator in rugaciune. Pe alte covorase de rugaciune figureaza un mic stativ, cel de unde se citeste Qur’an-ul.
Nu in ultimul rand, covoarele de rugaciune - de mici dimensiuni (cca 120 x 70 cm) pentru a putea fi usor transportate de musulmani -, contin intotdeauna o mica imperfectiune, in mod intentionat, pentru a-i aminti credinciosului faptul ca doar Allah este desavarsit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)