Shaikh Abdul-Qadir Gilani - Cuvant de intelepciune
"Dervisul nu trebuie sau n-ar trebui sa astepte nimic de la ceilalti, nici sa ravneasca la bunurile altora. Sa nu acorde atentie lucrurilor de care are nevoie, fiindca a nu avea trebuinte este podoaba si trasatura distinctiva a pioseniei omului pios.
Onoarea suprema, bogatia cea mai mare si treapta cea mai inalta se dobandesc atunci cand ne punem intreaga nadejde in Dumnezeu si numai in El. Doar adoptand aceasta atitudine, poate dervisul sa fie cu adevarat pios. Astfel se desavarseste adorarea lui Dumnezeu.
Acestea sunt conditia si faptele celui care se daruieste lui Dumnezeu."
Sultan-ul Awliya Shaikh Abdul-Qadir Gilani
Cealalta Turcie, partea a doua: Konya cea imposibil de povestit
Aceasta este o poveste care nu se poate scrie. Am incercat. Am scris-o, am sters-o si-am scris-o din nou de zeci de ori in ultimele 40 de zile. De cand am plecat din Konya, ma gandesc numai la orasul asta pierdut printre fabulosii munti ai Anatoliei. Si stiu ca trebuie sa scriu despre el, dar nu stiu de unde sa incep. As putea sa dau skip si sa trec la o alta destinatie, dar pur si simplu nu pot. Daca nu scriu despre Konya, nu mai scriu niciodata. Sa vad daca-mi iese de data asta. Inshallah.
Vechiul nume al Konyei, pe vremea Imperiului Bizantin, era Iconium (si asta ar fi cel putin un motiv pentru care merita vizitat). A devenit capitala a dinastiei Seljuk in anul 1097, cand tanarul sultan Kilij Arslan s-a refugiat aici pentru a-si organiza mai bine apararea in fatza primelor valuri de cruciati.
Un secol mai tarziu, mai exact pe 1 mai 1228, un tanar persan de 25 de ani intra in oras. Urma sa infaptuiasca aici una dintre cele mai frumoase opere poetice, filosofice si spirituale ale omenirii. La 8 secole distanta, pe 25 decembrie 2008, l-am intalnit pe Mevlana Rumi in Konya, mai viu ca niciodata, inconjurat de bunii si misteriosii lui dervishi rotitori (foto sus).
Mevlana (“Maestrul”) Rumi este unul dintre parintii fondatori ai sufismului, un ordin mistic islamic de o frumusete rara. Sufismul are un caracter atat de special, incat cercetatorii il considera un cult de sine statator, independent de litera Coranului. Studiind putin mai indeaproape sufismul, m-au surprins si pe mine caldura si generozitatea ce razbat din preceptele sale. Nimic de-a face cu imaginea jihaddista pe care televiziunile o zugravesc Islamului si fiilor acestuia.
Iata, de pilda, cum suna faimoasa invitatie la sema, scrisa de Rumi insusi:
“Whoever you may be, come
Even though you may be
An infidel, a pagan, or a fire-worshiper, come
Our brotherhood is not one of despair
Even though you have broken
Your vows of repentance a hundred times, come.”
Caracterul aparte al sufismului e dat de legatura mistica, intima dintre credincios si divinitate. Practicantii sai il definesc drept calea spre “alinarea inimii si indepartarea ei de tot ce nu e Dumnezeu”. Sau, ca sa dau o definitie in termenii Amazingrace, il voi cita pe Ahmad ibn Ajiba, care spunea ca sufismul este “stiinta de a calatori in prezenta lui Dumnezeu”.
Filosofic, diferenta fundamentala dintre sunniti sau siiti (cele doua mari ramuri ale Islamului) si sufisti este urmatoarea: in timp ce primii cred ca, ducand o viata fara pacat, il vor intalni pe Dumnezeu abia in viata de apoi, sufistii cred ca e posibil sa gasesti calea catre divinitate in timpul vietii pamantesti. Si cu asta incerc sa inchei descinderea in istoria religiilor si ma intorc la Konya.
In fiecare an, intre 1 si 17 decembrie, aici are loc un festival dedicat lui Mevlana Rumi (disparut pe 17 decembrie 1273). Cei care vor sa participe la festival trebuie sa-si faca rezervari cu un an inainte. In restul anului, Konya e un orasel linistit, cu strazi inguste, case vechi si magazine cu dulciuri, covrigi, matanii si curmale.
Eu am ajuns aici – asa cum spuneam – pe 25 decembrie. OK, trebuie sa recunosc ca nu e cel mai potrivit loc pentru a-ti petrece Craciunul. La 6 seara, cand am intrat prima oara in oras, strazile forfoteau de oameni si masini. Dar nu exista atmosfera aceea de bazar continuu pe care-l intalnesti in majoritatea oraselor din Orient. Konya are un aer spartan si rece (e drept, la minus 10 grade nici nu era greu), de scoala monastica. Peste toate pluteste insa un parfum de poezie si de rugaciune. Konya seamana cu un suflet care s-a lepadat de placerile trupesti, traind in liniste si bucurie spirituala. Sau poate exagerez eu.
Fiind seara de Craciun, ne-am gandit (eram cu Andrei si Simona) sa mergem undeva sa sarbatorim, discret. Singurul loc care servea alcool era barul de la etajul 1 al unui hotel. Am intrat. Ne-am luat cate o bere (altceva nu aveau). Eram singurii clienti si, cat am stat acolo, n-au mai intrat altii. Am mai luat cate o bere, dar ceva nu se lega. Ospatarii se uitau la noi cu un amestec de curiozitate (“uite niste oameni care beau alcool”) si contrariere (“uite niste oameni care beau alcool”). Andrei si-a amintit ca luase niste sticle de vin de acasa. Am platit si am iesit. Nu mai era nimeni pe strazi. Nimeni. Ne-am dus in camera si am incheiat seara sorbind un pahar de Merlot si ascultand CD-urile cu muzica sufi pe care le cumparasem in drum spre hotel. Hotelul – mai e nevoie s-o spun? – se numea Rumi.
Atunci cand nu e festival, principalul obiectiv de vizitat in Konya este Mevlana Museum, o enciclopedie in piatra a ordinului sufit. Muzeul, ca si orasul, era strabatut de un aer mistic si rece. Sobru, dar cumva prietenos si ospitalier. Ca si cum ar fi incercat sa-ti spuna ca Dumnezeu te apara de frig dinauntrul tau, nu punandu-ti o patura pe umeri. Mi s-a facut mai cald si am pasit in liniste dintr-o sala intr-alta. Usual stuff. Morminte, haine, figuri de ceara. Dar, intrand in sala cea mare, unde se afla si trupul lui Rumi, am trait senzatia ca, brusc, muzeul s-a transformat in biserica. In preajma Maestrului, oamenii se rugau cu ochii inchisi si cu palmele desfacute spre cer. N-am auzit niciodata atata liniste.
Imi zic “Oi putea si eu sa ma rog, chiar daca nu sunt musulman? In fond, avem acelasi Dumnezeu, nu vad de ce n-as putea”. Am inchis ochii, am intins palmele si am stat asa pret de cateva minute. Un izvor de pace si lumina imi curgea drept in crestetul capului. Si chiar nu-s genul care se excita mistic din orice. Era bine, era foarte bine, era un soi de bine pe care nu l-am trait nicaieri. Cand am inceput sa simt ca o sa ma ridic de la pamant, am deschis ochii. Credinciosii plecasera. Ramasesem singur cu Rumi. Am promis ca ma voi intoarce si-am sters-o, crestineste.
Mevlana Museum
Daca ati citit “Ma numesc Rosu” de Orhan Pamuk, o sa va placa Sala Cartilor de la Mevlana Museum, unde puteti vedea zeci de exemplare de Coran, unele vechi de o mie de ani, spectaculoase prin minutiozitatea, pasiunea si smerenia cu care au fost create de maestrii caligrafi.
Cu ocazia vizitei la Mevlana Museum am aflat si diferenta dintre un fotograf profesionist si unul amator. Spre amiaza, ma intalnesc cu Andrei la hotel. “Am fost la muzeu”. Imi raspunde “Si eu”. “Ce frumos…pacat ca n-am putut face poze”. “De ce n-ai putut?”. “Pentru ca nu era voie, n-ai vazut semnele?”. “Hehe…semnele alea sunt pentru fraierii care dau cu blitzul…eu am facut fara blitz si nu mi-a zis nimeni nimic”. Ei, daca n-ar fi fost Andrei si stilul lui personal de a interpreta semnele de pe pereti, n-as fi avut imagini pentru articolul asta. Multumesc, maestre.
N-am sa inchei povestea inainte de a va mai spune trei lucruri.
Unu. Mevlana Rumi nu este singura personalitate care a marcat istoria acestor locuri. O alta figura, cel putin la fel de populara ca Mevlana, si-a trait ultimii ani de viata in Konya: Nasrettin Hotca. Va suna cunoscut? Exact, este Nastratin Hodja al nostru. De fapt, Nassredin e o legenda in tot Orientul Mijlociu si in Asia Centrala, unde istorisirile sale pline de talc se mai deapana si azi la un pahar de ceai si o narghilea. Nastratin e sarbatorit in luna iunie a fiecarui an la Aksekir, nu departe de Konya.
Doi. M-am intors la Konya pe 3 ianuarie, venind dinspre Antakya (subiectul unui alt articol). Vreau sa va spun un singur lucru: am descoperit cel mai frumos drum din lume. Cum vii dinspre mare (pe soseaua care leaga Iskenderun de Antalya), faci dreapta la Sikifke si urci catre nord. Prima suta de kilometri o faci prin defileul raului Goksu, apoi gonesti printr-un peisaj martian cu platouri rosiatice si munti cu creste inzapezite. Este absolut incredibil. N-am nicio poza, din pacate. Sau din fericire, pentru ca am inca un motiv sa ma intorc acolo.
Trei. In ultima ora petrecuta in Konya, inainte de porni inapoi spre casa, Andrei si Simona mi-au daruit un costum complet de dervish. Acum stau, ma uit la el si ma gandesc ce ar trebui sa fac ca sa-l merit. Multumesc.
Text: Bradut Florescu (amazingrace.ro)
Foto: Andrei Iliescu (andreiiliescu.com)
29.1.2010
http://think.hotnews.ro/cealalta-turcie-partea-a-doua-konya-cea-imposibil-de-povestit.html
Temoignage sur le Cheikh marocain Sidi Hamza
Un chauffeur de taxi est ami d’un disciple de Sidi Hamza. Au cours d’un voyage il a interrogé un Cherif de sa connaissance sur ce Cheikh. Dans ce qui suit, le chauffeur relate au disciple ce que le Chérif lui a expliqué sur Sidi Hamza.
Le Chérif le connaît vraiment très bien [Sidi Hamza].
Il m’a dit : « Des Chérifs, il y en a ; mais un Chérif comme lui [Sidi Hamza] ... Dans ce monde... Il ne l’a pas vu, il ne l’a pas entendu et il ne pense pas qu’il existe non plus. »
Il m’a dit : « Moi je suis un Chérif. Je peux te citer [mes ancêtres] jusqu’à l’Envoyé d’Allah (SAW)... Mais ce Hamza là... »
Il m’a dit : « D’ailleurs où as-tu entendu parler de lui ? » Je lui ai répondu : « J’ai rêvé d’un de mes amis, très accroché à lui [Sidi Hamza], très lié à lui. J’ai rêvé un jour de cet ami, je me suis vu avec lui dans de l’eau. J’ai fait un rêve très étrange sur lui. Je l’ai dit à cet ami et il m’a demandé de venir les voir. Mais je repoussais toujours à plus tard. »
Le Chérif m’a dit alors : « Tu es vraiment très négligent. Vas-y ! »
Il m’a dit : « Dans tout ce que tu recherches comme bien, il n’y a rien de comparable à ce qui se trouve là-bas. Il n’y a rien de comparable ... » Et quand il m’a dit cela, je l’ai cru ; je l’ai cru parce que c’est quelqu’un qui ne parle pas en l’air [woxantou], qui ne parle pas en l’air ... Au Saloum, tout ce qu’il annonce se réalise, tout ce qu’il annonce au Saloum se réalise.
Le Chérif m’a dit : « J’ai donné son nom à deux de mes enfants. Tu sais pourquoi je leur ai donné son nom ? » Je lui ai répondu que non. Il m’a dit : « Par amour pour lui, et parce que je le connais [tiofel, ak xam ko] »
Il m’a dit : « Parce que je sais que parmi les piliers de notre époque, il fait partie des plus solides. » Je lui ai dit : « En tout cas, toi Chérif, tout ce que tu dis ... » Il m’a dit : « Toi, ton père sait que je suis un Chérif. » Je lui ai dit : « Oui. » Il m’a dit : « Ton père sait que je suis un Chérif, tous tes parents savent que je suis un Chérif, ils m’ont longtemps respecté [Térel]. Mais je te dis que si j’avais la santé et la force, je serai au service du Chérif Hamza jusqu’au Jour de la Résurrection ! »
Il m’a dit : « Tout ce que Allah fait, il faut l’accepter. C’est Allah qui lui a donné ce qu’il possède, c’est Allah qui l’a élevé là où il est. Il y a beaucoup de Chérifs mais c’est Allah qui l’a placé là où il est. »
Il m’a dit : « Aujourd’hui, ceux qui savent vraiment prier, demander à Allah [gni am gnân deugg], avant qu’ils considèrent que leurs prières sont acceptées, ils savent qu’ils doivent passer par Chérif Hamza. Seulement, pour ce qu’il [Sidi Hamza] englobe, je sais que je ne peux pas parler avec toi de ce dont je voudrais parler avec toi. Mais si tu étais avancé, sachant ce que je veux te dire ...Quand on connaît le Chérif Hamza, on ne le prend pas à la légère, quand on rêve de lui, on ne remet pas à plus tard [do tchi wâdj dara !]... » C’est alors que je lui ai dit : « Si Dieu le veut aujourd’hui, quand je rentrerai chez moi, dès le lendemain matin j’irai voir cet ami. » C’est là que je suis venu chez toi et on m’a dit que tu étais parti en voyage.
Il m’a dit : « Si je ne craignais pas de tenir un langage déplacé, je te citerais des personnes que l’on suit dans ce pays et qui elles-mêmes suivent le Chérif Hamza » Il m’a dit aussi : « C’est l’orgueil [Sagou] qui les pousse à cacher cela ; mais les gens les suivent et ils ne leur montrent pas où ils les emmènent. » Je lui ai dit : « Mais comment cela peut-il être ? » Il m’a répondu : « C’est par amour du Bâtin... » Il m’a dit : « Mais pour le Chérif Hamza en tout cas, je peux te citer dans ce pays des responsables, des responsables qui doivent tout ce qu’ils ont au Chérif Hamza. » Il a dit : « Dans ce pays, ici même, des responsables ... »
De toute façon, attend de le voir, je ferai tout mon possible pour que vous rencontriez.
Il m’a dit : « L’ami dont tu me parles, comme c’est un responsable là-bas, ne lui propose pas que vous veniez me voir. Tu dois venir me prendre, pour que je fasse l’effort d’aller lui rendre visite. » Je lui ai dit : « Non jamais, je vais venir avec lui te rendre visite. » Il m’a dit : « Quand notre Ziara sera finie, quand je viendrai ici [à Dakar] je ferai le maximum pour que nous le voyons. Celui-là, quand je le verrai, quand je lui parlerai, il saura ; car comme il a déjà vu le Chérif Hamza, il en saura sûrement quelque chose. » Je lui ai dit : « Celui-là est un responsable, c’est un responsable là-bas ... »
Il m’a dit : « Je te demande d’y aller le plus vite possible, tu dois faire ton possible pour aller le voir [cet ami]. » Quand il m’a rappelé au téléphone je lui ai dit : « Je suis allé chez lui, mais on m’a dit qu’il est parti en voyage. » Il m’a dit : « Il faut y retourner, ça doit en valoir la peine pour toi [da ley djaral]. Tout ce que tu recherches se trouve là-bas. Et comme tu as atteint la porte, il faut l’exploiter. » Je lui ai dit : « Si cela plaît à Allah et à son Envoyé, je vais y aller. »
C’est pour cela qu’au lendemain du Magal de Touba quand mon épouse m’a dit qu’elle a fait un rêve ... Elle m’a dit qu’elle a rêvé de quelqu’un de noir, de taille moyenne ... en fait, dans sa description, c’est toi que j’ai reconnu. Elle m’a dit : « Vous étiez ensemble habillés de blanc. Vous étiez dans un pays étranger. Vous êtes rentrés de voyage, il était devant avec beaucoup de personnes qui le suivaient. Il t’a alors dit : Ibrahim ! Tu lui as répondu, et tu m’as dit ensuite va chez les femmes. Je me suis alors assise chez les femmes. Les femmes étaient voilées, habillées de blanc. Là-bas, je n’ai pas entendu de dhikr à haute voix, mais le Coran a été récité, et les chapelets étaient serrés dans les mains. C’est alors que je me suis réveillée. » Je lui ai dit, pour celui que tu as vu en rêve, je vais te montrer quelqu’un. Je pense que c’est la personne dont je te parlais il y a quelque temps. C’est là qu’on est venu te voir et que l’on nous a dit que tu étais en voyage.
Le Chérif m’a dit : « Ceux qui vont le voir sont nombreux. Mais Chérif Hamza, si Allah n’a pas prévu de te faire réussir, tu ne pourras pas le voir. Son hâl a atteint ce degré. » C’est le Chérif qui me l’a dit : « Si Allah n’a pas prévu le succès pour toi, tu ne pourras pas le voir. »
Quand je lui ai posé la question : « Est-ce que Chérif Hamza fait partie des Chérifs que tu connais ? » Il s’est immobilisé, le chapelet serré en main ; il est resté longtemps, très, très, très longtemps à m’observer sans rien dire. Il a alors juré sur Seydina Mohammed : « Aujourd’hui, tout ce que j’ai pu avoir est là ! Si je pouvais voir aujourd’hui le Chérif Hamza, je lui donnerais tout ! Quand je le vois, je n’ai plus besoin de rien ... Je n’ai plus besoin de rien ... Je préfère sa générosité à toute chose... Quand sa main se pose sur ma main c’est comme si... »
Je te dis que ce jour là Chérif Mamadou m’a fait pleurer ! On a parlé jusqu’à ce que mes larmes coulent ! Il n’a aucune jalousie ou envie envers quiconque ! C’est pour cela qu’il m’a dit : « Dire le bien et la paix ne diminue en rien ta propre bonté. Et ce qu’il possède [Sidi Hamza] c’est Allah qui le lui a donné, ce n’est pas un être humain. Personne ne peut l’enlever ; ça ne peut qu’aller de l’avant... Viendra un temps, je ne sais pas si je serais encore là, à son époque, tous les hommes, si les musulmans doivent réussir, si les musulmans doivent réussir m’a-t-il dit, tous les hommes se retourneront et iront vers lui [Sidi Hamza]. Et je le crois. Car une prière agréée ne peut revenir en arrière. »
Et moi je suis certain que Chérif Mamadou ne parle pas en l’air ... Il ne parle ni pour plaire à quelqu’un, ni pour l’amour de choses de ce bas monde ... Tout ce qu’il te dit ...
Il m’a dit : « Le jour où il apparaîtra [Sidi Hamza], où il sera connu, ce jour là, beaucoup tomberont. Ce qui les fera tomber, c’est qu’une affaire de Dieu quand elle apparaît, c’est Dieu qui la fait apparaître Lui-même. C’est comme pour l’Islam, au début on faisait l’appel à la prière en cachette puis au bout d’un moment cela a été fait à haute voix. »
Il m’a dit : « Toutes ces petites Tariqas ... Je ne suis contre aucune Tariqa. Mais Sidi Hamza ce qu’il a, c’est cela qui est vrai. Nous croyons que c’est cela qui est vrai. » Et il m’a dit aussi : « Toute personne intelligente ira là-bas. Et dans ce monde, les gens sont de plus en plus éveillés ... Si toute personne intelligente y va, au bout d’un certain temps c’est que je t’ai expliqué qui va arriver : tout le monde ira là-bas. »
... C’est ce qui est ! C’est ce qui est vrai. Parce que la personne avec qui j’ai discuté [Chérif Mamadou] ... Ce jour là, je te dis que mes larmes ont coulé au point où, quand on est arrivé là-bas, il m’a dit : « Gare-toi et calme-toi un peu. Je ne vais plus te parler de celui-là [Sidi Hamza] parce que si je te dis qui il est, tu ne pourras pas m’emmener à destination. Si je te dis qui il est, tu ne pourras pas m’emmener là où je vais ... C’est pour ça qu’il faut se contenter d’Allah uniquement ... Quand il viendra [Sidi Hamza], il surprendra beaucoup de gens ; quand il arrivera, beaucoup seront surpris ; patiente juste un peu ... »
Chérif Mamadou m’a dit qu’un jour une personne est venue le voir venant du Caire. Quand elle est arrivée, il lui a dit : « L’argent que tu m’as apporté, va le donner à Sidi Hamza. C’est Sidi Hamza qui le mérite. Je n’ose pas y toucher alors que Sidi Hamza marche sur cette terre. Quand il l’a apporté, Sidi Hamza m’a fait appeler et m’a dit : « Tout ce qu’on t’apporte comme cadeau tu peux le prendre. » Je lui ai dit : « Jamais, tant que tu es vivant. » Il m’a dit : « Je t’autorise [Ndiguel la]; c’est une autorisation que tu as reçue de moi.»
« Voila pourquoi je pense que même les Chérifs qui me suivent, c’est grâce à Sidi Hamza qu’ils me suivent. C’est pour ça que, quand tu m’as parlé de lui, étant un sénégalais ... [j’étais très surpris] ...C’est pour cela qu’il ne faut jamais sous estimer quelqu’un. A vrai dire je ne pensais pas que tes connaissances avaient atteint ce niveau ... Attend un peu, attend un peu qu’il apparaisse [Sidi Hamza]. Je jure que le jour où il apparaîtra beaucoup auront honte. Même si ce n’est pas ici, ça sera au Jour du Jugement. »
« Ce que Sidi Hamza a avec lui, il ne l’a pris nulle part ailleurs que chez Allah, et ses ancêtres. Ce qui le concerne ne doit pas faire l’objet de tergiversations [SikkiSakka]. Tu comprends le wolof n’est-ce pas ? Les affaires de Sidi Hamza ne doivent pas êtres prises à la légère. »
Je lui ai dit : « Chérif Mamadou, pour tout ce que tu viens de dire, je te crois, vraiment ... Parce que depuis que je suis enfant, je vois mes parents te vénérer [Térel], et je sais qu’ils ne sont pas incultes, ils ont tous étudié. Donc quand tu dis de quelqu’un ce que tu viens de dire, c’est que c’est la vérité. » Il m’a dit : « [Si je ne parlais pas en vérité] il y a beaucoup d’autres choses sur terre pour lesquelles je pourrai parler si je voulais ... »
Chérif Mamadou ce jour là, pendant notre discussion, il a enlevé son turban et ses lunettes, et j’ai vu ses larmes couler. J’ai su alors avec certitude que celui-là ... Attend de le rencontrer... quand il vient à Dakar, ça ne désemplit pas. Quand il est venu la dernière fois, ils lui ont apporté une Mercedes. Il leur a dit : « Où est le jeune qui m’avait emmené l’année dernière ? » On lui a dit il est là. Il a dit : « J’aimerais bien qu’il m’emmène, sa façon de conduire me plait beaucoup. Je veux partir avec lui. La voiture que vous voulez me donner sera confortable et fraîche, mais je peux partir avec ce jeune. Que m’a famille monte dans la Mercedes climatisée.»
Plus tard dans le taxi il m’a dit, avec humour : « As-tu remarqué, nous ne sommes pas encore en sueur. » Je lui ai répondu que non. Puis il m’a dit : « Et je crois que la raison pour laquelle Allah a fait cela [le fait de monter dans ton taxi], c’est à cause de cette discussion que nous avons en ce moment. C’est pour cela que, quand Allah prend en charge quelqu’un, il faut lui accorder de l’importance. »
Il m’a dit ensuite : « Tu as trois chances :» Je lui ai dit : « Oui ».
Il a dit : « Tu as la chance que je sois vivant et que tu m’interroges sur Sidi Hamza ; tu as eu la chance de rêver de quelqu’un qui connaît Sidi Hamza ; tu as la chance de pouvoir rencontrer Sidi Hamza. Maintenant, si ta mère et ton père ont travaillé pour toi, c’est à toi de compléter ton affaire. Ce n’est pas une affaire pour laquelle on va te supplier [Nexel] ! Parce que c’est ta propre chance. Si tu le fais tu verras toi-même, quelque chose qui fera que les gens te suivront plus que tes propres parents. » Il m’a dit : « Les affaires de Sidi Hamza ne peuvent pas s’éteindre, ça va toujours de l’avant ... »
Et celui dont je te parle, Chérif Mamadou, quand tu le verras, tu sauras qu’il ne parle pas en l’air. Attend de le rencontrer ...Tu sauras qu’il ne parle pas en l’air...
Chérif Mamadou l’a raconté à mon père. Il lui a dit : « Ton fils m’a parlé de quelqu’un qui est mon moyen pour atteindre Allah [wasila] sur terre. Il lui a dit : « Cette personne est ma wasila dans cette vie. Tout ce pourquoi on m’envie, vient de lui ! Tout ce pourquoi on m’envie vient de lui ! » Il a dit à mon père : « Les Chérifs sont nombreux, mais lui [Sidi Hamza] fait partie des Chérifs qui ont hérité de l’Envoyé d’Allah (SAW) quelque chose d’authentique. »
Chérif Mamadou m’a expliqué que c’est grâce à sa douceur que beaucoup de marabouts vivent comme ils le veulent. Il m’a dit : « Il est doux [Lewett]. C’est grâce à sa douceur que beaucoup de marabouts font ce qu’ils veulent [en termes de respect de la Loi]. » Il m’a dit : « Ce que je sais de Sidi Hamza, si je te le disais, tu ne pourrais pas m’emmener à destination. Ce que j’en sais, si je te le disais, tu ne pourrais pas m’emmener là où je vais. » Il a dit : « C’est grâce à sa douceur que beaucoup de marabouts vivent comme ils l’entendent. Parce que Sidi Hamza, le degré qui est le sien, il ne le montre ni en actes, ni en paroles. » Il m’a dit : « Si Sidi Hamza a cette taille [et il montre son doigt], eh bien, ce qu’il montre de lui et ce que les gens savent de lui, n’atteint pas la moitié de l’ongle. » C’est Chérif Mamadou qui me l’a dit de sa bouche. Il m’a ensuite dit : « Tu sais bien que je ne parle pas en l’air ? ». Je lui ai répondu : « Ca, j’en suis convaincu. »
C’est pour cela qu’il est important que vous vous rencontriez toi et le Chérif Mamadou. Parce que moi je ne restitue pas bien ce qu’il a dit. Mais lui va t’apporter des preuves claires, qu’il a vécues.
Il m’a parlé d’une personne qui s’appelle El Hadj Amadou Sosso. Il m’a demandé : « Est-ce que tu le connais, as-tu déjà entendu son nom ? » Je lui ai dit : « Non ». Il m’a dit : « El Hadj Amadou Sosso n’a jamais demandé à quelqu’un moins d’un milliards de francs. Il habite à Bandiagara [au Mali]. C’est lui qui a racheté la maison de Cheikh Ahmed Tidiane au Maroc et l’a redonnée aux descendants de Cheikh Ahmed Tidiane. » Il m’a dit : « El Hadj Amadou Sosso ... C’est Sidi Hamza qui l’a fabriqué ... » Il m’a dit : « C’est Sidi Hamza qui l’a fabriqué... C’est Sidi Hamza qui lui a donné le « Yeukkin », il lui a donné quelque chose qui fait que, quand il parle cela se passe comme il a dit. Ca ne s’enlève pas. Les choses se passent comme il a dit. » Il m’a dit : « El Hadj Amadou Sosso ne sais pas écrire, est-ce que tu sais qu’il est illettré ? » Je lui ai dit : « Je ne savais pas. » Il m’a dit : « Il ne sait pas écrire. Et ce qu’il a, il ne l’a pris nulle part ailleurs que chez Sidi Hamza. C’est pour cela que je t’ai dit les chances que tu as. Ces chances là, il faut les utiliser. » Je lui ai dit : « Celui que je connais, en vérité c’est son muqaddam. » Il m’a dit : « Celui-là, comme vous vous connaissez, louange à Allah. »
Chérif Mamadou m’a dit : « Un jour arrive parmi les jours, quelques cinq cent personnes ou cinq millions de personnes ou plus que cela vont l’apprendre en même temps. Ils débouleront en même temps et entrerons en même temps [dans la Tariqa] [Bou gnou fakké da gnuy douggando]. C’est ce jour là que tu me croiras. Je ne sais pas si je serai encore là pour y assister. Mais c’est à ce moment que tu comprendras ce que je t’explique maintenant. Parce que ses affaires [les affaires de Sidi Hamza], Allah en a déjà décidé là-haut, ça ne peut plus que s’élever, ça ne peut plus aller vers le bas. »
Il m’a aussi dit : « Tu sais un état ... Si je te dis ça, c’est que si tu devais entrer aujourd’hui dans l’état ... Si tu avais passé par exemple beaucoup de temps dans l’état, en faisant partie de ceux qui sont entrés au départ, en ayant trouvé en moyen d’y entrer, eh bien, il faut y entrer très tôt, de façon a assister à tout ce qui va se passer. C’est pour cela que je te conseille cela parce que tu es jeune. » Il m’a dit : « Aujourd’hui je suis dans ma quatre vingt neuvième année. » Il est âgé, il est âgé aujourd’hui. Il m’a dit : « Ce que je te conseille c’est de le faire le plus vite, le plus vite, le plus vite possible. Fais le aussi vite que tu peux. »
Je lui ai dit : « Incha Allah, je le ferai. »
Attend de le voir, quand vous vous rencontrerez ...
Il m’a dit : « Le premier à qui j’ai donné son nom, il y est déjà allé. L’autre n’y est pas encore allé, c’est un enfant. Mais quand il grandira, avant qu’il aille à l’école, je l’emmènerai chez Sidi Hamza pour qu’il y passe du temps. Et si Dieu me donne encore la force ... C’est à quatre vingt neuf ans que j’ai eu cet enfant. Et je crois que je peux encore avoir ... En tout cas moi, chaque fois que j’aurai un enfant, il s’appellera Sidi Hamza. » Il a dit que chaque fois qu’il aura un enfant, il l’appellera Sidi Hamza. Tu comprends donc que celui-là [Chérif Mamadou], il a sûrement vu quelque chose ; et ce qu’il a vu, c’est quelque chose d’authentique. C’est pour cela que pour toute chose qu’Allah fait, il y a une raison. Allah ne fais jamais rien en vain. Chaque fois qu’Il fait quelque chose, il y a une raison.
Il m’a dit : « Ici au Sénégal, je ne sais pas quand cela sera et où cela sera, mais Sidi Hamza sera connu dans ce pays, parce que ce que je veux te dire ... » Il m’a dit que je ne pouvais pas comprendre ce qu’il voulait me dire. Mais il m’a dit : « [Il sera connu] parce qu’il y a ici des gens qui font des invocations (wird) qui traversent les lignes. C’est comme de l’acier, si l’acier veut croiser l’acier, quand l’autre acier est plus fort, il le retient. De sorte qu’il ne peut pas passer. Maintenant pour que tu puisses te servir de cet acier, il faut que l’autre acier te laisse passer, te donne l’autorisation [Ndiguel] pour que tu puisses passer. » Ce jour là Chérif Mamadou a vraiment parlé avec moi ! Il a parlé si bien que je l’ai vu essuyer deux fois ses lunettes [à cause des larmes]. Son épouse m’a dit : « Arrête, ne parle plus de cela ». Chérif Mamadou a dit à son épouse : « Moi je n’irai nulle part [je ne serai pas ébranlé], mais lui avec qui je discute, si je continue avec lui, il ne pourra pas m’emmener à destination ... c’est lui avec qui je discute, qui, si je continue avec lui, ne pourra pas m’emmener à destination. »
Il m’a dit aussi : « Cette affaire là, je ne peux en parler qu’avec mon fils. » Il a dit : « Je discute toutefois avec des Muqqaddams Tijanis. Parce que certains parmi eux sont mes amis. Ils me font confiance. Et quand quelqu’un te fait confiance et que tu lui caches quelque chose de bon, au jour du jugement vous vous en expliquerez. » Il m’a dit : « Quand quelqu’un te fait confiance, et que tu lui caches une bonne chose, alors que tu le sais, vous vous en expliquerez au Jour du Jugement. C’est parce qu’il espère de toi de bonnes choses qu’il te fait confiance, qu’il te suit, donc ce que tu sais de bien, tu dois le lui dire, de façon à ce que cela lui profite. »
Il m’a dit : « Tel marabout [il cite un marabout très connu au Sénégal] connaît le Chérif Hamza. » Puis il a dit : « Comment ils se sont connus ? Si je ne craignais pas de dévoiler certaines choses, je te le dirais. » Je lui ai dit : « Mais tu ne vas pas me le dire parce que ce marabout... c’est mon marabout ... » Il m’a dit : « Laisse comme ça. On ne peut pas tout dire... »
Il m’a dit : « Au Sénégal il y a beaucoup de Tariqas... Mais un jour viendra ... Quand tu as parlé de lui [Sidi Hamza] je ne pensais pas que toi, tu pouvais connaître cette personne. » Chérif Mamadou m’a dit : « Il aura des disciples au Sénégal, parce que parmi les sénégalais, il y a beaucoup de gens qui ont étudié. » Et il a dit : « Toute personne ayant étudié, quand elle connaîtra Sidi Hamza, Sidi Hamza la retiendra. » Il m’a dit : « Ce que je sais de Sidi Hamza, si je le disais, on penserait que je dis ces choses parce que nous sommes liés par le sang. »
Il m’a dit : « C’est grâce à sa douceur ... Beaucoup de gens vivent de wird grâce à sa douceur. Beaucoup de gens vivent de wird grâce à sa douceur. Beaucoup de gens sont suivis, et eux-mêmes suivent Sidi Hamza. Et ils ne le disent pas. » Il m’a dit : « Que Dieu nous préserve de cela, car il ne s’agit que de l’amour de ce bas monde. »
Il m’a aussi dit : « Sidi Hamza, en ce moment, c’est Allah qui parle pour lui, ce ne sont pas les hommes qui parlent pour lui. Donc tout ce que tu dis sur lui, doit être quelque chose dont tu es parfaitement sûr. »
Il m’a dit : « Les affaires de Sidi Hamza, sont garanties. Ce ne sont pas des choses qu’il a faites lui-même, ou autre... Ce sont des choses qui sont assurées. » Il m’a dit : « Tu sais ce que c’est qu’une assurance ? Les affaires de Sidi Hamza sont assurées. En plus tu sais, Allah est le meilleur assureur. Une affaire où tous les hafidhs réunis sont tombés d’accord sur le fait que cette chose là est authentique, c’est pour cela qu’Allah lui a donné ce qu’il lui a donné. Et toute personne qui sait et qui accepte, acceptera Sidi Hamza, sachant que ce qu’il a reçu, c’est Allah qui le lui a donné, et qu’Il ne l’a donné qu’à lui seul. » Il m’a dit : « Il ne l’a donné qu’à lui seul ! »
Il m’a dit : « Dans notre pays, [le problème c’est que] il n’y a pas d’orateurs [woxkat], il n’y a pas d’orateurs. Mais Sidi Hamza, ce qu’il a avec lui, si c’est un doigt, il a tendu son doigt, eh bien, ce qu’il a montré de lui n’équivaut même pas à l’ongle. » C’est Chérif Mamadou qui m’a dit ça.
Je te dis que ce jour là, il a essuyé deux fois ses lunettes ! Quand on déjeunait plus tard, son épouse m’a dit : « C’est la première fois que je vois Chérif Mamadou essuyer deux fois ses lunettes. S’il essuie ses lunettes, c’est qu’elles sont mouillées, et ce sont des larmes qui les ont mouillées. On parle de l’Envoyé de Dieu, longtemps, je le vois essuyer une fois ses lunettes. Mais quand tu as parlé de Sidi Hamza et qu’il s’est immobilisé, quand il a recommencé à parler... Moi je le connais bien parce que j’habite avec lui car je suis son épouse. » Je lui ai dit : « Certainement tu le connais mieux que moi. » Son épouse a dit : « Celui dont tu as parlé [Sidi Hamza] je ne l’ai jamais vu, on a donné son nom à mon enfant, mais je sais qu’il a une très grande importance pour lui [Chérif Mamadou]. »
Le Chérif a répété : « Sidi Hamza ? Sidi Hamza ? Sidi Hamza ? Qui t’a parlé de cela ? Qui t’en a informé ? » Je lui ai dit : « Sidi Hamza, c’est un de mes amis dont j’ai rêvé, on en a parlé et il m’a informé de cette affaire. » Il m’a dit : « Est-ce que tu fais son wird ? » Je lui ai répondu : « Je n’ai pas encore commencé, mais je veux aller à leurs réunions. » Il m’a dit : « Fais-le au plus vite, fais-le au plus vite [boul ko wadj]. »
C’est pour cela que, quand il viendra à Dakar, il faudra que vous vous rencontriez.
Il m’a dit : « Je suis âgé, mais pour prendre la baraka, celui-là, quand tu viendras me prendre, je me déplacerai jusqu’à sa maison... »
Au bout d’un moment il m’a dit : « Tu sais ce que vous appelez une autre affaire [Bénéne affaire] ? Eh bien, Sidi Hamza c’est une autre affaire... C’est une autre affaire... » Je lui ai dit : « Pourquoi dites-vous cela ? » Il m’a dit : « Tu sais, aujourd’hui nous sommes dans une époque où ...Mais il [Sidi Hamza] a obtenu cela [ce que Allah lui a donné] grâce au chapelet. Son chapelet se couvre lui-même ... » Il m’a dit : « Chérif Hamza... il n’a aucun besoin dans ce monde... Il n’a aucun souci si ce n’est Allah et Son Prophète et sa Tariqa ! Et sa Tariqa là ... ce qu’il a demandé à Allah pour elle, Allah l’a déjà fait. C’est juste que le fils d’Adam est imparfait ... Mais sa Tariqa là ... Un jour tu diras, ça, Chérif Mamadou me l’avait dit. C’est pour cela que je ne veux pas que tu fasses partie de ceux qui vont entrer en dernier. » C’est comme cela qu’il me l’a dit : « Je ne veux pas que tu fasses partie des derniers à entrer. »
Ce jour-là Chérif Mamadou m’a dit : « Ce qui m’a touché... Tu sais je t’avais dit qu’on s’arrêterait à Mbour, je t’avais dit qu’on s’arrêterait à Kaolack, mais je suis tellement ému [sa mey deret ni mou tangué] en ce moment à cause de celui dont tu m’as parlé ... Et tu sais, toi, tu as parlé de lui, mais tu ne le connais pas, mais je prie par la baraka de mon grand-père, l’Envoyé d’Allah, Sallalahu aleyhi wa salam, qu’Allah fasses que tu le connaisses. » Je lui ai dit : « Amine ya Rabil Alamine. Allah le fera car je connais quelqu’un qui est proche de lui. »
Alhamdoulillah. Qu’Allah nous couvre de pudeur, nous donne la paix, qu’Allah nous fasse réussir, qu’Allah nous dévoile ce que nous voulons voir, ce qui est caché, qu’Allah le fasse sortir, par la baraka de Seydina Mouhammad.
Allahumma salli ‘ala seydina Mouhamadin, al ladhi mala’ta qalbahu min jalâlik, wa ‘aynahu min jamâlik, fa asbaha fariham mu’ayaddan mansûra. Wa ‘ala alihi wa sahbihi wa sallama taslima. Wal hamdulillahi ‘ala dhalik.
Subhana rabbika, rabbil ‘izzati ‘amma yasifûn, wa salamûn ‘alal mursalîn, wal hamdulillahi rabbil ‘alamin.
dakartarikha@yahoo.fr
http://www.lesoleil.sn/article.php3?id_article=62408
http://www.lesoleil.sn/article.php3?id_article=62458&var_recherche=sidi+hamza
Reflexion a la source spirituelle du soufisme
A leur arrivée ils sont accueillis chez le fils aîné de Sidi Hamza, Sidi Jamal, qui reçoit les Mouridines (disciples) étrangers. Après quelques embrassades avec les disciples présents (des Mouridines de Bagnolet en banlieue parisienne), direction la grande salle de la Zawiya mère pour les invocations qui précèdent la prière de Dhuhr : invocation du nom Allah à haute voix puis lecture de la sourate Sabbihisma Rabbikal A’la.
Dès la prière terminée, on lit en commun et à haute voix un Hizb (un soixantième du Coran) puis on fait la Wadhifa. On récite ensuite silencieusement le Dalaïl Khayrat (recueil de prières sur le prophète (Saw). On sent immédiatement l’intensité des invocations par une chaleur enveloppante.
Après la prière de ‘Asr on peut assister a des cours de Fiqh (droit musulman), puis c’est la rupture du jeûne et la prière de Maghreb. Les Mouridines viennent de Thaïlande, du Mali, du Yémen, ou encore d’Angleterre ; on constate que le monde entier est représenté.
A la fin la prière de ‘Icha et des Tarawihs (Nafilé), on se retrouve à la salle du Latif, aménagée spécialement pour les invocations du Nom Al Latif qui a une place particulière dans la Tariqa. Cette fois, à la différence des années précédentes, l’invocation du nom Al Latif se fait à haute voix. Sidi Hamza a donné depuis peu l’autorisation (Idhn, Ndigal) de pratiquer ainsi le Latif. C’est encore une manifestation du caractère vivant de cette Tariqa, par la présence physique du Maître qui adapte continuellement l’enseignement spirituel à l’époque. Autre changement, ceux qui participent au Latif s’assoient sur des draps blancs.
D’autre part, depuis la Retraite spirituelle du mois d’août dernier (c’est avec le Mawlid, l’autre grand moment de rencontre à Madagh) les Mouridines doivent s’asseoir en cercle, en tailleur et ne pas s’adosser aux murs. Ceci est valable pour toutes les villes où se réunissent des disciples. Car l’Adab, c’est-à-dire, la politesse, les bonnes manières, est devenu une priorité avec le Dhikr en quantité. L’adage dit en effet : « Celui qui te dépasse en Adab (bonnes manières) te dépasse en spiritualité ». Cet Adab est nécessaire par respect pour la Présence divine dans les cercles d’invocations car un Hadith Qudsi (Hadith où Allah s’exprime par la bouche de son prophète (Saw) nous dit : « Je suis assis avec celui qui M’invoque ».
Ainsi, la Tariqa évolue rapidement et certains disent : « Seyed (Sidi Hamza) est "passé à la vitesse supérieure" et nous devons suivre si on ne veut pas être largué ».
Après le Latif qui dure environ deux heures, on passe directement au cimetière contigu pour y réciter Ya Sin à haute voix. Ici reposent les ancêtres de Sidi Hamza, des descendants directs de Sidi Abdel Qadir Jeylani, le célèbre fondateur de la Tariqa Qadiriya.
Dès Ya Sin terminée, on se retrouve de nouveau à la grande salle d’invocation qui fait office de mosquée, pour l’invocation du Ism (Nom d’Allah) à haute voix pendant une heure environ.
Le programme est chargé ; chacun s’accroche pour faire le maximum et bien se remplir avant le retour. Il faut aussi trouver le temps de faire son Wird quotidien matin et soir.
Le lendemain, 26ème jour du mois de Ramadan, le Latif se fait dès après la prière de Dhuhr, car le soir il y a la grande soirée de Leylatul Qadr. Puis après la prière de ’Asr, les Mouridines se préparent pour la visite, Ziarra, de Sidi Hamza. Elle a lieu dans l’une des salles de la Zawiya mère. Le simple fait d’être en présence du Cheikh est suffisant.
Les Mouridines passent donc un à un devant Sidi Hamza et chacun reçoit selon sa capacité. Sidi Hamza dit à ce propos que le Mourid (disciple) doit essayer de conserver ce qu’il reçoit de son Cheikh pour ne pas revenir le voir dans le même état où il était la dernière fois. Il nous dit aussi que : « La Tariqa est basée sur le Dhikr, le service, la soumission à Allah Le Très Haut, le respect des principes fondamentaux et suivre les prescriptions ». La Ziarra du Cheikh est aussi un des piliers de la Tariqa.
Après la rupture du jeûne on se prépare pour la soirée de Leylatoul Qadr qui commence juste après ‘Icha et les Tarawihs. Au programme cette année, récitation individuelle de Ya Sin silencieusement, invocations à haute voix des noms divins Ar Rahman et Ar Rahim, Du’a Naciri (prières) et Qasidatul Munfarija.
Les Musammi’in (ceux qui font le Sama’, i.e. les chants spirituels) lisent ensuite quelques versets du Coran avec une intensité particulière qui provoque des Hals (états spirituels) chez certains Mouridines. Puis ils récitent quelques hadiths de Bukhari et lisent le Shifa de Qadi Iyad, avant les chants spirituels (Qassaïds) proprement dit. Les Mouridines sont saisis à l’unisson par des états spirituels qui s’expriment par des mouvements et des paroles rythmés d’une grande beauté. Un moment touchant est celui où Sidi Jamal prend le micro et verse des larmes au milieu d’une Qassida. La soirée se poursuit par une intervention d’un savant sur la spiritualité et se termine après de nouveaux chants.
Les Mouridines marocains se préparent à rentrer dans leurs villes par cars. Et les étrangers, retournent chez leur hôte. Ceux qui sont courageux font les Wadhifas d’avant Fajr et d’après Fajr, les autres s’empressent de se reposer après la prière de Fajr.
On se prépare pour le dernier jour. Le programme habituel du mois de Ramadan reprend. Il y a entre autre deux heures de Taqwiya (renforcement), récitation silencieuse de La ilaha illAllah et la lecture du Coran par paquets individuels de 5 Hizbs ; le soir c’est le Latif habituel.
On profite des derniers jours, pour faire quelques achats : chapelets Boutchichis de bois variés, nouvelles éditions de Dalaïl Khayrat, parfums, Abbayas traditionnelles, derniers CDs de Qassaïds, miel, huile d’argan, livres sur la spiritualité, etc. On sent que cette Tariqa insuffle le sacré, dans l’époque, de manière harmonieuse et belle. C’est une Tariqa de beauté.
En se promenant, on découvre un panneau qui annonce un nouveau projet de la Tariqa : la construction à Madagh de l’Université internationale Al Fath. Les Mouridines sont invités à participer aux frais de construction du complexe qui est déjà avancé. Le bâtiment doit encore se déployer sur deux ailes latérales surmontées de coupoles.
Quelques impressions des Sénégalais venus pour la première fois à Madagh : « C’est très intense ... En réalité au Sénégal les gens s’amusent ... ». Pour cet autre : « Je vais faire deux Raka’at spéciales et prier pour mon frère qui m’a parlé de Madagh. Et la prochaine fois que vous partirez [i.e. au Mawlid 2010], vous ne me laisserez pas là-bas ». Un autre dit : « En tout cas ici, il n’y a que Allah ».
Mor DIAGNE
http://www.lesoleil.sn/article.php3?id_article=56815
Timpul de rugăciune în Islam conform şcolii malikite
Iată cum se împarte timpul de rugăciune în Islam conform şcolii malikite:
Fiecare rugăciune beneficiază de două intervale de timp:
*timpul numit ikhtiyari (timpul “predilect”), respectiv perioada în care avem dreptul să ne rugăm în orice moment fără existenţa vreunei sancţiuni;
* timpul numit daruri (timpul “necesar”), respectiv perioada în care trebuie să ne rugăm de îndată ce avem ocazia, adică intervalul de timp în care nu trebuie să amânăm efectuarea rugăciunii fără să avem un motiv bine întemeiat.
La fiecare din rugăciuni va fi indicat întâi timpul ikhtiyari („predilect”), apoi timpul daruri („necesar”):
1. salat zhuhr ( zhuhr este momentul în care soarele se află în punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, la zenit, când nu se mai vede umbra):
. ikhtiyari: până la rugăciunea 'asr;
. daruri: până la maghreb.
2. salat al 'asr (debutează în momentul în care lungimea umbrei unui obiect este egală cu lungimea obiectului însuşi):
. ikhtiyari: până în momentul în care umbra este de două ori cât obiectul de referinţă, adică atunci când soarele devine galben (ceea ce poartă denumirea de isfar)
. daruri: până la maghreb.
3. salat al maghreb (imediat ce discul solar nu se mai vede; la apusul soarelui, numit şi ghulub):
. ikhtiyari: 15-20 minute (timpul necesar îndeplinirii condiţiilor pentru săvârşirea rugăciunii: abluţiuni, ţinută de rugăciune şi efectuării rugăciunii propriu-zise). De menţionat că majoritatea opiniilor şcolii malikite precizează faptul că timpul ikhtiyari durează până la 'isha.
. daruri: până la fajr.
4. salat al 'icha (începe odată cu dispariţia licăririlor roşiatice ale soarelui):
. ikhtiyari: până la finele primului sfert de noapte (noaptea socotindu-se începând de la apusul soarelui sau maghreb);
. daruri: până la fajr.
5. salat al fajr (raza verticală de lumină, numită fajr al kazib, este un fals fajr; acela adevărat, când Sayduna Jibril a venit la Mesagerul lui Dumnezeu, este când razele soarelui devin orizontale):
. ikhtiyari: până la isfirar, atunci când cerul devine gălbui;
. daruri: până la shuruq (când soarele se ridică la orizont).
Menţiuni:
- timpurile pentru rugăciune (ikhtiyari şi daruri) au fost aduse la cunoştinţa Mesagerului lui Dumnezeu de către Sayduna Jibril;
- în şcoala malikită se consideră că primele minute (circa 10) din 'asr constituie un interval de timp comun care face parte atât din dhuhr, cât şi din 'asr;
- aspectul soarelui sau al cerului este cu titlu informativ; în zilele noastre ne bazăm pe calendarul orelor de rugăciune;
- în măsura posibilului, este important să se respecte timpul ikhtiyari, dar, mai ales, să nu se depăşească limitele timpului daruri;
- în Islam, orice act are valoare doar prin intenţia care stă la baza înfăptuirii sale.
Fiecare rugăciune beneficiază de două intervale de timp:
*timpul numit ikhtiyari (timpul “predilect”), respectiv perioada în care avem dreptul să ne rugăm în orice moment fără existenţa vreunei sancţiuni;
* timpul numit daruri (timpul “necesar”), respectiv perioada în care trebuie să ne rugăm de îndată ce avem ocazia, adică intervalul de timp în care nu trebuie să amânăm efectuarea rugăciunii fără să avem un motiv bine întemeiat.
La fiecare din rugăciuni va fi indicat întâi timpul ikhtiyari („predilect”), apoi timpul daruri („necesar”):
1. salat zhuhr ( zhuhr este momentul în care soarele se află în punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, la zenit, când nu se mai vede umbra):
. ikhtiyari: până la rugăciunea 'asr;
. daruri: până la maghreb.
2. salat al 'asr (debutează în momentul în care lungimea umbrei unui obiect este egală cu lungimea obiectului însuşi):
. ikhtiyari: până în momentul în care umbra este de două ori cât obiectul de referinţă, adică atunci când soarele devine galben (ceea ce poartă denumirea de isfar)
. daruri: până la maghreb.
3. salat al maghreb (imediat ce discul solar nu se mai vede; la apusul soarelui, numit şi ghulub):
. ikhtiyari: 15-20 minute (timpul necesar îndeplinirii condiţiilor pentru săvârşirea rugăciunii: abluţiuni, ţinută de rugăciune şi efectuării rugăciunii propriu-zise). De menţionat că majoritatea opiniilor şcolii malikite precizează faptul că timpul ikhtiyari durează până la 'isha.
. daruri: până la fajr.
4. salat al 'icha (începe odată cu dispariţia licăririlor roşiatice ale soarelui):
. ikhtiyari: până la finele primului sfert de noapte (noaptea socotindu-se începând de la apusul soarelui sau maghreb);
. daruri: până la fajr.
5. salat al fajr (raza verticală de lumină, numită fajr al kazib, este un fals fajr; acela adevărat, când Sayduna Jibril a venit la Mesagerul lui Dumnezeu, este când razele soarelui devin orizontale):
. ikhtiyari: până la isfirar, atunci când cerul devine gălbui;
. daruri: până la shuruq (când soarele se ridică la orizont).
Menţiuni:
- timpurile pentru rugăciune (ikhtiyari şi daruri) au fost aduse la cunoştinţa Mesagerului lui Dumnezeu de către Sayduna Jibril;
- în şcoala malikită se consideră că primele minute (circa 10) din 'asr constituie un interval de timp comun care face parte atât din dhuhr, cât şi din 'asr;
- aspectul soarelui sau al cerului este cu titlu informativ; în zilele noastre ne bazăm pe calendarul orelor de rugăciune;
- în măsura posibilului, este important să se respecte timpul ikhtiyari, dar, mai ales, să nu se depăşească limitele timpului daruri;
- în Islam, orice act are valoare doar prin intenţia care stă la baza înfăptuirii sale.
Cuvintele lui Habib ‘Adjemi
Se povesteşte că Imamul Châfi’i şi Imamul Ahmed Hanbal erau aşezaţi amândoi, ocupaţi cu o discuţie, atunci când apăru Habib ‘Adjemi. Ahmed Hanbal spuse:
- Trebuie să-i punem o întrebare lui Habib.
- Fereşte-te, obiectă Châfi’i, căci este un om extraordinar. Totuşi, Ahmed Hanbal se adresă lui Habib:
- O Habib! cineva este dator cu una dintre cele cinci rugăciuni canonice, dar nu ştie cu care. Ce trebuie făcut cu el?
- Aceasta, răspunse Habib, este fapta unui om a cărui inimă nu se îngrijeşte deloc de Domnul cel Preaînalt. Trebuie corectat şi să i se ceară să facă toate cele cinci rugăciuni.
Ahmed Hanbal rămase stupefiat de răspuns.
- Nu te avertizasem, observă Châfi’i, să te abţii să-l întrebi ceva?
***
Se povesteşte că Habib avea o servitoare care era în casa lui de treizeci de ani, timp în care el nu-i văzuse niciodată faţa. Într-o zi, Habib îi spuse:
- Femeie, cheam-o aici pe servitoarea noastră.
- Dar eu sunt servitoarea dumneavoastră, spuse aceasta.
Şi Habib îi răspunse:
- În ultimii treizeci de ani n-am putut privi pe altcineva în afară de Dumnezeu, iată de ce nu te cunoşteam.
***
Se povesteşte că Habib ‘Adjemi, aşezat într-un colţ, spunea: “Cui nu-i place alături de Tine, să nu fie niciodată fericit! Cui nu i se iluminează ochiul la lumina Ta, să nu fie niciodată luminat! Cine nu Te iubeşte, fie ca nimeni să nu-l iubească!”
***
Habib ‘Adjemi fu întrebat unde s-ar fi simţit cel mai bine Domnul cel Preaînalt. “Într-o inimă, răspunse el, în care nu se găseşte ipocrizie nici cât un fir de praf.”
***
De fiecare dată când se recita în faţa lui Coranul, Habib începea să plângă amar. - - Dar, i se obiectă, tu eşti un barbar (‘adjemi), Coranul este în arabă şi tu nu-i pricepi sensul. De ce plângi aşa?
- Este adevărat, răspunse el, că limba mea este barbară, dar inima mea este arabă.
- Trebuie să-i punem o întrebare lui Habib.
- Fereşte-te, obiectă Châfi’i, căci este un om extraordinar. Totuşi, Ahmed Hanbal se adresă lui Habib:
- O Habib! cineva este dator cu una dintre cele cinci rugăciuni canonice, dar nu ştie cu care. Ce trebuie făcut cu el?
- Aceasta, răspunse Habib, este fapta unui om a cărui inimă nu se îngrijeşte deloc de Domnul cel Preaînalt. Trebuie corectat şi să i se ceară să facă toate cele cinci rugăciuni.
Ahmed Hanbal rămase stupefiat de răspuns.
- Nu te avertizasem, observă Châfi’i, să te abţii să-l întrebi ceva?
***
Se povesteşte că Habib avea o servitoare care era în casa lui de treizeci de ani, timp în care el nu-i văzuse niciodată faţa. Într-o zi, Habib îi spuse:
- Femeie, cheam-o aici pe servitoarea noastră.
- Dar eu sunt servitoarea dumneavoastră, spuse aceasta.
Şi Habib îi răspunse:
- În ultimii treizeci de ani n-am putut privi pe altcineva în afară de Dumnezeu, iată de ce nu te cunoşteam.
***
Se povesteşte că Habib ‘Adjemi, aşezat într-un colţ, spunea: “Cui nu-i place alături de Tine, să nu fie niciodată fericit! Cui nu i se iluminează ochiul la lumina Ta, să nu fie niciodată luminat! Cine nu Te iubeşte, fie ca nimeni să nu-l iubească!”
***
Habib ‘Adjemi fu întrebat unde s-ar fi simţit cel mai bine Domnul cel Preaînalt. “Într-o inimă, răspunse el, în care nu se găseşte ipocrizie nici cât un fir de praf.”
***
De fiecare dată când se recita în faţa lui Coranul, Habib începea să plângă amar. - - Dar, i se obiectă, tu eşti un barbar (‘adjemi), Coranul este în arabă şi tu nu-i pricepi sensul. De ce plângi aşa?
- Este adevărat, răspunse el, că limba mea este barbară, dar inima mea este arabă.
Caracteristicile Seicului sufi autentic - Imam Ahmad Zarruq
In lucrarea "Kitab qawqnin hukum al-ishraq ila kaffa al-Sufiyya fi jami' al-afaq", Imamul Ahmad Zarruq descrie caracteristicile unui Seic sufi autentic, dupa cum urmeaza:
„Atributele unui seic autentic la care se poate atasa un discipol sunt in numar de cinci:
- o cunoastere religioasa manifesta;
- o experienta autentica a Divinului;
- un scop si o vointa exaltate;
- o fire demna de lauda;
- o vie perspicacitate.
Oricine reuneste cele cinci trasaturi de mai jos, nu este demn de a fi un Seic:
- necunoasterea religiei;
- denigrarea onoarei musulmanilor;
- amestecul in ceea ce nu-l priveste;
- da frau liber pasiunilor in orice privinta;
- se arata rautacios fara nici o secunda de reflectie."
„Atributele unui seic autentic la care se poate atasa un discipol sunt in numar de cinci:
- o cunoastere religioasa manifesta;
- o experienta autentica a Divinului;
- un scop si o vointa exaltate;
- o fire demna de lauda;
- o vie perspicacitate.
Oricine reuneste cele cinci trasaturi de mai jos, nu este demn de a fi un Seic:
- necunoasterea religiei;
- denigrarea onoarei musulmanilor;
- amestecul in ceea ce nu-l priveste;
- da frau liber pasiunilor in orice privinta;
- se arata rautacios fara nici o secunda de reflectie."
Douazeci de reguli spirituale (adab) referitoare la dhikr
Fragmente din lucrarea Lawaqih al-anwar al-qudussiyyah fi ma'rifati qawa'id as-sufiyyah a Seicului Abd el-Wahhab Sha'rani (1493-1565) (in traducerea lui Mohammed Abd as-Salaam)
"Maestrii au stabilit o mie de reguli spirituale referitoare la dhikr, apoi au decis: "Reunim toate aceste reguli in doar douazeci: acela care nu le pune in aplicare este departe de Deschidere [al-fath]!""
Cinci dintre acestea se refera la ceea ce precede dhikr-ul, douasprezece la momentul savarsirii dhikr-ului si trei - la ceea ce urmeaza dupa dhikr.
Cele cinci reguli spirituale (adab) referitoare la ceea ce precede dhikr-ul:
1) Cainta sincera (at-tawbah an-nasuh)
Aceasta consta din faptul de a ne cai de tot ceea ce nu ne priveste: spuse, fapte sau dorinte.
Dhun an-Nun Egipteanul afirma: "Cel care pretinde ca se caieste atata vreme cat mai nutreste o inclinatie mundena este un mincinos!"
2) Marea ablutiune (al-ghusl) sau mica ablutiune (al-wudu') sunt o conditie obligatorie pentru oricine doreste sa savarseasca invocatia divina, la fel ca si parfumarea vesmintelor si a gurii cu fumigatii, respectiv cu apa de trandafiri.
3) Pacea interioara (as-sukun = absenta nelinistii) si tacerea (as-sukut = absenta vorbirii) pentru obtinerea sinceritatii in dhikr
Aceasta consta din ocuparea mentala (fara formularea explicita) a inimii cu "Allah, Allah, Allah", pana nu mai persista niciun gand alaturi de "Allah, Allah, Allah"; apoi, rostind "Lâ ilâha illâ Allah", se armonizeaza si limba cu inima.
Se procedeaza in felul acesta de fiecare data cand dorim sa savarsim dhikr.
4) Apelarea la sprijinul (madad) fortei spirituale (himmah) a Seicului in timpul desfasurarii dhikr-ului, imaginandu-ne ca acesta se afla in fata noastra si cautand sustinerea influxului sau spiritual, pentru ca Seicul sa fie insotitorul discipolului in demersul spiritual.
5) A se considera ca apelarea la sustinerea spirituala a Seicului inseamna apelarea la o sustinere spirituala care emana, de fapt, de la Profet (slaws), pentru ca Maestrul reprezinta un intermediar (wasitatun) intre unul si celalalt.
Douasprezece reguli spirituale (adab) referitoare la savarsirea dhikr-ului insusi
1) Ne asezam intr-un loc curat in postura pe care o adoptam la primul tashahud din rugaciunea rituala.
2) Mainile se sprijina pe coapse. Se recomanda orientarea spre qibla daca invocatorul este singur; intr-o adunare, cei prezenti se aseaza in cerc (halaqah).
3) Spatiul in care se desfasoara dhikr-ul se parfumeaza cu arome agreabile.
4) Tinuta, imbracamintea participantilor la dhikr sa fie cuviincioase.
5) Se alege un loc semiumbrit, retras de lume (khalwah) sau chiar o grota.
6) Se inchid ochii. Cand invocatorul inchide ochii, se estompeaza putin cate putin si perceptia prin simturile exterioare; aceasta "izolare" de exterior este modalitatea prin care va surveni deschiderea inimii.
7) In timpul practicarii dhikr-ului, invocatorul isi reprezinta mental, in fata sa, imaginea Seicului. Recomandarea aceasta se numara printre cele mai importante reguli care se cer respectate deoarece murîd-ul progreseaza, datorita ei, in relatia adecvata (adab) fata de Dumnezeu si in culegerea roadelor pe care le asteapta din partea Sa.
8) Sinceritatea dhikr-ului consta in considerarea cu detasare, de catre cel care invoca, a caracterului ezoteric (interior) sau manifest (exterior) al invocarii.
9) Puritate (ikhlas) si purificarea tuturor faptelor de orice imixtiuni. Prin sinceritate si puritate, slujitorul poate atinge statiunea adevarului (siddiqiyah).
10) Alegerea formulei de dhikr care consta in rostirea Lâ ilâha illâ Allah, fiindca aceasta are, potrivit initiatilor, efecte exceptionale care nu se regasesc in nicio alta modalitate de invocare. In cazul in care iluziile si pasiunile individului au disparut in totalitate, Dumnezeu Preainaltul va putea fi invocat doar cu numele maiestatii (Allah) – desprins de formula negarii (lâ ilâha). Atata vreme, insa, cat invocatorul marturiseste (in sinea sa) persistenta a ceea ce a fost creat, intrebuintarea dhikr-ului continand atat negarea cat si afirmatia se dovedeste in continuare necesara.
11) Constientizarea semnificatiei dhikr-ului in inima in raport cu diferitele niveluri de contemplare proprii invocatorilor consta in aducerea la cunostinta Maestrului a tuturor „senzatiilor” spirituale survenite in timpul invocarii, pentru ca acesta sa orienteze invocatorul spre adoptarea comportamentului cel mai adecvat in ceea ce le priveste.
12) In timpul dhikr-ului, cand se rosteste Lâ ilâha illâ Allah, desertarea inimii de tot ceea ce rezida in interior in afara de Dumnezeu, fiindca Cel Adevarat este „gelos”, nu-I place sa vada ca in inima invocatorului exista si altcineva in afara Sa fara ca El sa fi acordat aceasta permisiune. Daca Seicul n-ar avea o importanta atat de capitala in educarea murîd-ului, acestuia din urma nu i s-ar fi ingaduit sa-si imagineze persoana Seicului in fata sa, in exteriorul inimii sale. Maestrii sufi pun conditia eliminarii a orice altceva s-ar manifesta in inima, pentru a permite actionarea lui lâ ilâha illâ Allah prin intermediul inimii, efect care se va raspandi apoi in tot restul corpului.
Trei reguli spirituale (adab) de respectat dupa savarsirea dhikr-ului
1. Prima dintre ele este aceea de a pastra, cu o teama reverentioasa (khudu'), tacerea (in timpul intervalului de liniste care urmeaza dupa savarsirea dhikr-ului), discipolul concentrandu-se asupra inimii in asteptarea „reactiei spirituale corespunzatoare” dhikr-ului (al-warid); este perfect posibil ca ceea ce va surveni in urma invocarii sa aiba o insemnatate mai mare decat ce s-ar putea obtine dupa treizeci de ani de stradanii si practici spirituale. Poate se va manifesta o deschidere spre asceza si atunci discipolul va deveni ascet; o deschidere catre aptitudinea de a tolera faptele rele ale creaturilor si atunci discipolul va deveni extrem de rabdator; sau chiar un aport spiritual (al-warid) la teama reverentioasa resimtita fata de Dumnezeu si atunci discipolul va deveni inca si mai temator fata de divinitate s.a.m.d.
Imâm Ghâzâlî afirma: „Referitor la aceasta tacere, exista trei reguli:
- Prima consta in sarguinta slujitorului in realizarea prezentei lui Dumnezeu asupra lui; aceasta se afla in puterea lui Dumnezeu (Slavit fie El);
- Cea de-a doua consta in reunirea facultatilor trupesti (simturilor), astfel incat corpul „nici sa nu tresara” (bihaythu lâ yataharrak minhu sha’rah), asa cum se incordeaza pisica in clipa in care se pregateste sa sara asupra soarecelui;
- Cea de-a treia este respingerea gandurilor in ansamblul lor, pastrand in inima doar unul singur: "Allah, Allah…".”
Tot el subliniaza: „Invocatorul nu progreseaza decat datorita acestor reguli!”
2. Cea de-a doua regula de urmat dupa savarsirea dhikr-ului consta in oprirea temporara a respiratiei (intre 3 si 7 respiratii, eventual si mai mult), pentru ca fenomenul spiritual (al-warid) sa se raspandeasca prin toate membrele (`awâlimi-hi) si, in felul acesta, facultatea de introspectie (al-basirah) sa se aprinda, gandurile provenite de la ego si de la diavol sa se indeparteze, iar voalul sa cada (…)
3. Cea de-a treia si ultima regula consta in abtinerea de la a bea apa rece dupa savarsirea dhikr-ului. Acesta din urma da nastere, intr-adevar, unei calduri, a unei ravasiri si a unei iubiri intense fata de Dumnezeu, ultima fiind si principalul efect care se tinde a fi obtinut prin dhikr. Faptul de a bea apa astampara aceasta caldura.
Invocatorul trebuie sa fie atent la aceste trei reguli deoarece beneficiile dhikr-ului deriva din ele. Si Dumnezeu este mai Cunoscator.
"Maestrii au stabilit o mie de reguli spirituale referitoare la dhikr, apoi au decis: "Reunim toate aceste reguli in doar douazeci: acela care nu le pune in aplicare este departe de Deschidere [al-fath]!""
Cinci dintre acestea se refera la ceea ce precede dhikr-ul, douasprezece la momentul savarsirii dhikr-ului si trei - la ceea ce urmeaza dupa dhikr.
Cele cinci reguli spirituale (adab) referitoare la ceea ce precede dhikr-ul:
1) Cainta sincera (at-tawbah an-nasuh)
Aceasta consta din faptul de a ne cai de tot ceea ce nu ne priveste: spuse, fapte sau dorinte.
Dhun an-Nun Egipteanul afirma: "Cel care pretinde ca se caieste atata vreme cat mai nutreste o inclinatie mundena este un mincinos!"
2) Marea ablutiune (al-ghusl) sau mica ablutiune (al-wudu') sunt o conditie obligatorie pentru oricine doreste sa savarseasca invocatia divina, la fel ca si parfumarea vesmintelor si a gurii cu fumigatii, respectiv cu apa de trandafiri.
3) Pacea interioara (as-sukun = absenta nelinistii) si tacerea (as-sukut = absenta vorbirii) pentru obtinerea sinceritatii in dhikr
Aceasta consta din ocuparea mentala (fara formularea explicita) a inimii cu "Allah, Allah, Allah", pana nu mai persista niciun gand alaturi de "Allah, Allah, Allah"; apoi, rostind "Lâ ilâha illâ Allah", se armonizeaza si limba cu inima.
Se procedeaza in felul acesta de fiecare data cand dorim sa savarsim dhikr.
4) Apelarea la sprijinul (madad) fortei spirituale (himmah) a Seicului in timpul desfasurarii dhikr-ului, imaginandu-ne ca acesta se afla in fata noastra si cautand sustinerea influxului sau spiritual, pentru ca Seicul sa fie insotitorul discipolului in demersul spiritual.
5) A se considera ca apelarea la sustinerea spirituala a Seicului inseamna apelarea la o sustinere spirituala care emana, de fapt, de la Profet (slaws), pentru ca Maestrul reprezinta un intermediar (wasitatun) intre unul si celalalt.
Douasprezece reguli spirituale (adab) referitoare la savarsirea dhikr-ului insusi
1) Ne asezam intr-un loc curat in postura pe care o adoptam la primul tashahud din rugaciunea rituala.
2) Mainile se sprijina pe coapse. Se recomanda orientarea spre qibla daca invocatorul este singur; intr-o adunare, cei prezenti se aseaza in cerc (halaqah).
3) Spatiul in care se desfasoara dhikr-ul se parfumeaza cu arome agreabile.
4) Tinuta, imbracamintea participantilor la dhikr sa fie cuviincioase.
5) Se alege un loc semiumbrit, retras de lume (khalwah) sau chiar o grota.
6) Se inchid ochii. Cand invocatorul inchide ochii, se estompeaza putin cate putin si perceptia prin simturile exterioare; aceasta "izolare" de exterior este modalitatea prin care va surveni deschiderea inimii.
7) In timpul practicarii dhikr-ului, invocatorul isi reprezinta mental, in fata sa, imaginea Seicului. Recomandarea aceasta se numara printre cele mai importante reguli care se cer respectate deoarece murîd-ul progreseaza, datorita ei, in relatia adecvata (adab) fata de Dumnezeu si in culegerea roadelor pe care le asteapta din partea Sa.
8) Sinceritatea dhikr-ului consta in considerarea cu detasare, de catre cel care invoca, a caracterului ezoteric (interior) sau manifest (exterior) al invocarii.
9) Puritate (ikhlas) si purificarea tuturor faptelor de orice imixtiuni. Prin sinceritate si puritate, slujitorul poate atinge statiunea adevarului (siddiqiyah).
10) Alegerea formulei de dhikr care consta in rostirea Lâ ilâha illâ Allah, fiindca aceasta are, potrivit initiatilor, efecte exceptionale care nu se regasesc in nicio alta modalitate de invocare. In cazul in care iluziile si pasiunile individului au disparut in totalitate, Dumnezeu Preainaltul va putea fi invocat doar cu numele maiestatii (Allah) – desprins de formula negarii (lâ ilâha). Atata vreme, insa, cat invocatorul marturiseste (in sinea sa) persistenta a ceea ce a fost creat, intrebuintarea dhikr-ului continand atat negarea cat si afirmatia se dovedeste in continuare necesara.
11) Constientizarea semnificatiei dhikr-ului in inima in raport cu diferitele niveluri de contemplare proprii invocatorilor consta in aducerea la cunostinta Maestrului a tuturor „senzatiilor” spirituale survenite in timpul invocarii, pentru ca acesta sa orienteze invocatorul spre adoptarea comportamentului cel mai adecvat in ceea ce le priveste.
12) In timpul dhikr-ului, cand se rosteste Lâ ilâha illâ Allah, desertarea inimii de tot ceea ce rezida in interior in afara de Dumnezeu, fiindca Cel Adevarat este „gelos”, nu-I place sa vada ca in inima invocatorului exista si altcineva in afara Sa fara ca El sa fi acordat aceasta permisiune. Daca Seicul n-ar avea o importanta atat de capitala in educarea murîd-ului, acestuia din urma nu i s-ar fi ingaduit sa-si imagineze persoana Seicului in fata sa, in exteriorul inimii sale. Maestrii sufi pun conditia eliminarii a orice altceva s-ar manifesta in inima, pentru a permite actionarea lui lâ ilâha illâ Allah prin intermediul inimii, efect care se va raspandi apoi in tot restul corpului.
Trei reguli spirituale (adab) de respectat dupa savarsirea dhikr-ului
1. Prima dintre ele este aceea de a pastra, cu o teama reverentioasa (khudu'), tacerea (in timpul intervalului de liniste care urmeaza dupa savarsirea dhikr-ului), discipolul concentrandu-se asupra inimii in asteptarea „reactiei spirituale corespunzatoare” dhikr-ului (al-warid); este perfect posibil ca ceea ce va surveni in urma invocarii sa aiba o insemnatate mai mare decat ce s-ar putea obtine dupa treizeci de ani de stradanii si practici spirituale. Poate se va manifesta o deschidere spre asceza si atunci discipolul va deveni ascet; o deschidere catre aptitudinea de a tolera faptele rele ale creaturilor si atunci discipolul va deveni extrem de rabdator; sau chiar un aport spiritual (al-warid) la teama reverentioasa resimtita fata de Dumnezeu si atunci discipolul va deveni inca si mai temator fata de divinitate s.a.m.d.
Imâm Ghâzâlî afirma: „Referitor la aceasta tacere, exista trei reguli:
- Prima consta in sarguinta slujitorului in realizarea prezentei lui Dumnezeu asupra lui; aceasta se afla in puterea lui Dumnezeu (Slavit fie El);
- Cea de-a doua consta in reunirea facultatilor trupesti (simturilor), astfel incat corpul „nici sa nu tresara” (bihaythu lâ yataharrak minhu sha’rah), asa cum se incordeaza pisica in clipa in care se pregateste sa sara asupra soarecelui;
- Cea de-a treia este respingerea gandurilor in ansamblul lor, pastrand in inima doar unul singur: "Allah, Allah…".”
Tot el subliniaza: „Invocatorul nu progreseaza decat datorita acestor reguli!”
2. Cea de-a doua regula de urmat dupa savarsirea dhikr-ului consta in oprirea temporara a respiratiei (intre 3 si 7 respiratii, eventual si mai mult), pentru ca fenomenul spiritual (al-warid) sa se raspandeasca prin toate membrele (`awâlimi-hi) si, in felul acesta, facultatea de introspectie (al-basirah) sa se aprinda, gandurile provenite de la ego si de la diavol sa se indeparteze, iar voalul sa cada (…)
3. Cea de-a treia si ultima regula consta in abtinerea de la a bea apa rece dupa savarsirea dhikr-ului. Acesta din urma da nastere, intr-adevar, unei calduri, a unei ravasiri si a unei iubiri intense fata de Dumnezeu, ultima fiind si principalul efect care se tinde a fi obtinut prin dhikr. Faptul de a bea apa astampara aceasta caldura.
Invocatorul trebuie sa fie atent la aceste trei reguli deoarece beneficiile dhikr-ului deriva din ele. Si Dumnezeu este mai Cunoscator.
Sărbătorile islamice (sg. 'id; pl. a'yad)
Fiecare sărbătoare a calendarului musulman are o semnificaţie spirituală, simbolică şi, uneori, ezoterică.
'Aid al-Fitr sau Aid as-Saghir (lit. "Mica sărbătoare"): sărbătoarea întreruperii postului (celebrată la 1 Shawwal) consacră Ramadan, luna a noua a calendarului anual, ca luna cea mai importantă a anului islamic. Este luna în timpul căreia a fost revelat Coranul: "În luna Ramadan a fost pogorât Coranul" (Cor II, 185). Este, de asemenea, luna Nopţii predestinării (laylat al-qadr), chiar noaptea revelaţiei - cea de-a 27-a a lunii Ramadan - o noapte a cărei valoare simbolică este de o mie de nopţi.
'Aid al-Kabir sau Aid al-Adha: Sărbătoarea berbecului, Kurban Bairam (Turcia, Egipt, Siria) sau "Marea sărbătoare" se celebrează în ziua a zecea din Dhul-hijjah (a 12-a lună lunară), lit. "Luna pelerinajului" - şi simbolizează confraternitatea abrahamică.
Este vorba, într-adevăr, despre un ritual imuabil de peste 4000 de ani - acela al jertfirii unui animal de sacrificiu ca substitut al fiului Patriarhului, de unde cealaltă denumire a sa, Yawm an-Nahr ("Ziua sacrificiului"): "Noi l-am răscumpărat printr-o jertfă măreaţă şi am lăsat amintirea sa în veac: "Pace lui Abraham!"" (Cor XXXVII, 107-109).
Sacrificares berbecului consfinţeşte, aşadar, această legătură totodată istorică şi mitică şi transcende într-un anume fel spiritualitatea Islamului propriu-zis, pentru a reuni într-un singur cerc toţi oamenii Scripturii.
La Mecca, fie el singur sau însoţit, pelerinul trebuie să sacrifice un animal în memoria acestui eveniment. Jertfirea propriu-zisă (dabh', nahr') are un ritual precis: se jertfeşte un animal care nu prezintă nici un defect (nci chior, nici orb, nici bolnav vizibil, nici mutilat, nici bătrân sau steril), este culcat pe partea sa stângă, în direcţia Qiblei. Se pronunţă formula: "Bismillahi, Allahu Akhbar" ("În numele lui Allah, Preaînaltul") şi se taie, în fine, cu un gest ferm artera carotidă a animaului. Animalul astfel sacrificat trebuie tranşat în trei părţi pe cât posibil egale: prima parte este destinată consumului imediat, a doua trebuie dăruită celor nevoiaşi, iar a treia poate fi păstrată pentru consumul ulterior.
O legătură comună uneşte aceste două sărbători: rugăciunea (salat al-'idân sau "salat al-a’yad"). Urmează în acest caz, pentru prima sărbătoare, o danie legală (zakat) calculată în funcţie de averea musulmanului şi oferită fără deosebire oricărei persoane nevoiaşe; sacrificarea unui berbec în amintirea gestului lui Abraham (Avraam) în cel de-al doilea caz.
Al-Mawlid an-Nabawi: naşterea Profetului este sărbătorită de asemenea cu fast. Ea are loc la 71 de zile de la începerea anului hegirian, fixat în ziua de 12 a Rabi al-Awwal, cea de-a treia lună a anului musulman.
'Ashura': aşa cum i-o indică şi numele, este sărbătoarea "Zilei a zecea", instituită de Profetul însuşi în ziua a 10-a a primei luni musulmane, Muharram. Seara 'ashurei se caracterizează prin fervoarea ceremoniilor şi a libaţiilor organizate. În timpul acestei sărbători are loc şi pelerinajul şiit la Kerbala.
'Aid al-Fitr sau Aid as-Saghir (lit. "Mica sărbătoare"): sărbătoarea întreruperii postului (celebrată la 1 Shawwal) consacră Ramadan, luna a noua a calendarului anual, ca luna cea mai importantă a anului islamic. Este luna în timpul căreia a fost revelat Coranul: "În luna Ramadan a fost pogorât Coranul" (Cor II, 185). Este, de asemenea, luna Nopţii predestinării (laylat al-qadr), chiar noaptea revelaţiei - cea de-a 27-a a lunii Ramadan - o noapte a cărei valoare simbolică este de o mie de nopţi.
'Aid al-Kabir sau Aid al-Adha: Sărbătoarea berbecului, Kurban Bairam (Turcia, Egipt, Siria) sau "Marea sărbătoare" se celebrează în ziua a zecea din Dhul-hijjah (a 12-a lună lunară), lit. "Luna pelerinajului" - şi simbolizează confraternitatea abrahamică.
Este vorba, într-adevăr, despre un ritual imuabil de peste 4000 de ani - acela al jertfirii unui animal de sacrificiu ca substitut al fiului Patriarhului, de unde cealaltă denumire a sa, Yawm an-Nahr ("Ziua sacrificiului"): "Noi l-am răscumpărat printr-o jertfă măreaţă şi am lăsat amintirea sa în veac: "Pace lui Abraham!"" (Cor XXXVII, 107-109).
Sacrificares berbecului consfinţeşte, aşadar, această legătură totodată istorică şi mitică şi transcende într-un anume fel spiritualitatea Islamului propriu-zis, pentru a reuni într-un singur cerc toţi oamenii Scripturii.
La Mecca, fie el singur sau însoţit, pelerinul trebuie să sacrifice un animal în memoria acestui eveniment. Jertfirea propriu-zisă (dabh', nahr') are un ritual precis: se jertfeşte un animal care nu prezintă nici un defect (nci chior, nici orb, nici bolnav vizibil, nici mutilat, nici bătrân sau steril), este culcat pe partea sa stângă, în direcţia Qiblei. Se pronunţă formula: "Bismillahi, Allahu Akhbar" ("În numele lui Allah, Preaînaltul") şi se taie, în fine, cu un gest ferm artera carotidă a animaului. Animalul astfel sacrificat trebuie tranşat în trei părţi pe cât posibil egale: prima parte este destinată consumului imediat, a doua trebuie dăruită celor nevoiaşi, iar a treia poate fi păstrată pentru consumul ulterior.
O legătură comună uneşte aceste două sărbători: rugăciunea (salat al-'idân sau "salat al-a’yad"). Urmează în acest caz, pentru prima sărbătoare, o danie legală (zakat) calculată în funcţie de averea musulmanului şi oferită fără deosebire oricărei persoane nevoiaşe; sacrificarea unui berbec în amintirea gestului lui Abraham (Avraam) în cel de-al doilea caz.
Al-Mawlid an-Nabawi: naşterea Profetului este sărbătorită de asemenea cu fast. Ea are loc la 71 de zile de la începerea anului hegirian, fixat în ziua de 12 a Rabi al-Awwal, cea de-a treia lună a anului musulman.
'Ashura': aşa cum i-o indică şi numele, este sărbătoarea "Zilei a zecea", instituită de Profetul însuşi în ziua a 10-a a primei luni musulmane, Muharram. Seara 'ashurei se caracterizează prin fervoarea ceremoniilor şi a libaţiilor organizate. În timpul acestei sărbători are loc şi pelerinajul şiit la Kerbala.
Aid al-Mawlid an-Nabawi
Al-Mawlid an-Nabawi - sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) - înseamnă sărbătorirea islamului. Muhammad (slaws) simbolizează islamul şi recomandările acestuia.
Sărbătoarea Al-Mawlid an-Nabawi este un prilej de a chema oamenii la islam, de a reuni credincioşii pentru a asculta şi a recita elogii (madih) scrise spre lăudarea Profetului (slaws), de a-i hrăni pe cei nevoiaşi şi a aduce bucurii copiilor, oferindu-le cadouri, pentru ca aceştia să-l iubească pe Profet şi să-şi amintească de el.
Shari’ah încurajează musulmanii să serbeze Al-Mawlid an-Nabawi din zece considerente:
1. A se bucura de venirea Profetului (slaws) spre binele întregii omeniri face ca inima să se simtă recunoscătoare faţă de mizericordia divină. Dumnezeu Atotputernic a spus: „Pentru harul lui Dumnezeu şi milostivenia Sa, să se bucure, căci acestea sunt mai bune decât ceea ce strâng!” (Iona 10:58) şi a mai spus: „Noi te-am trimis numai ca o milostivenie pentru lumi.” (Profeţii 21:107).
2. Sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) ne încurajează să invocăm binecuvântările lui Dumnezeu asupra sa şi să-l elogiem, ceea ce reprezintă o obligaţie conform poruncii lui Allah din versetul: „Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea” (Alianţele 33:56).
Ea este un prilej de reunire în moschei pentru a ne exprima admiraţia faţă de persoana Profetului (slaws), a ne ruga pentru el şi a-l elogia, aşa cum ne cere Dumnezeu.
3. Profetul (slaws) a menţionat lunea ca zi a naşterii sale. Într-un hadith al lui Muslim, Profetul (slaws) fusese întrebat în legătură cu postul din zilele de luni şi răspunsese: „[lunea] este ziua în care m-am născut şi [lunea este] ziua în care am primit profeţia”.
Din hadith-uri şi din Sirra (relatarea vieţii Profetului (slaws)) reiese că mai multe evenimente ieşite din comun au avut loc în ziua naşterii Profetului (slaws) nostru mult-iubit, cum ar fi lumina ce răzbătea dinspre Amina, cinstita sa mamă, pierirea Persiei în flăcări ş.a.
Noaptea naşterii Profetului (slaws) este unică şi nu are asemănare cu aceea a niciunei alte fiinţe omeneşti.
Profetul (slaws) sărbătorea, aşadar, ziua naşterii sale şi-i mulţumea lui Dumnezeu pentru marea favoare de a-l fi făcut să se nască într-o zi de luni şi de a fi indicat ziua aceasta ca fiind recomandabilă pentru post. Este o formă de adorare a lui Dumnezeu.
Plecând de aici, postirea, hrănirea celor nevoiaşi, reunirea pentru elogierea Profetului (slaws) sau pentru evocarea virtuţilor sale şi a caracterului său desăvârşit sunt considerate ca o comemorare a zilei sale de naştere. Este adevărat că forma de exprimare a acestei bucurii şi acţiunile înfăptuite au suferit transformări în timp, dar esenţa a rămas aceeaşi: venerarea Mesagerului lui Dumnezeu.
4. Profetul comemora ziua şi locul naşterii Profeţilor care-l precedaseră.
Referindu-se la solemnitatea zilei de vineri, Profetul (slaws) a spus: „În această zi, Dumnezeu l-a creat pe Adam”, ceea ce înseamnă că vinerea este importantă prin aceea că este ziua în care a fost creat Adam, profetul şi tatăl tuturor fiinţelor omeneşti.
Ce să mai spunem, atunci, despre ziua în care se întrupă cel mai mare profet şi omul cel mai însemnat al umanităţii?
5. Profetul (slaws) a conciliat tot timpul evenimentele religioase şi pe cele istorice. Astfel, îşi încuraja Companionii să-şi amintească şi să comemoreze fiecare eveniment semnificativ, chiar dacă acesta a avut loc în trecutul îndepărtat. Acest principiu se deduce din hadith-ul următor: „Când Profetul (slaws) ajunse la Medina, îi văzu pe evrei postind în ziua de Ashura. Se informă (asupra motivului pentru care posteau) şi i se spuse că aceea era ziua în care Dumnezeu îl salvase pe Profetul Său, Moise, şi-i înecase pe duşmanii acestuia. Atunci Profetul (slaws) rosti aceste cuvinte binecunoscute: «Noi avem dreptul la Moise mai mult decât voi».” Aşa se face că Profetul (slaws) îi îndemnă atunci pe credincioşi să postească în ziua de Ashura şi în ziua care o precede pe aceasta.
6. Celebrarea Mawlid-ului este motivată de recomandarea de a ne spori iubirea faţă de Profet (slaws), de a-l onora, de a-l asculta, de a-i urma exemplul, de a ne aminti de el şi de a fi mândri de el. Dumnezeu a spus despre Muhammad: „Tu ai o fire prea-înălţată” (Condeiul 68:4). Iubirea pentru Profet (slaws) este elementul care diferenţiază devoţii în desăvârşirea credinţei (iman) lor. Într-un hadith autentic transmis de Bukhari şi Muslim, Profetul (slaws) a spus: „Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios, dacă dragostea pentru mine nu vă este mai scumpă decât copiii voştri, părinţii voştri şi toţi ceilalţi oameni.”
7. Efectul celebrării Al-Mawlid An-Nabawi este extraordinar chiar şi asupra necredincioşilor. Acest lucru apare menţionat în Bukhari, care a relatat în legătură cu aceasta: „În fiecare zi de luni, Abu Lahab este iertat de pedeapsa sa de după moarte fiindcă, pe când trăia, a eliberat-o pe servitoarea sa Thuwayba, atunci când aceasta i-a adus vestea naşterii Profetului (slaws), adică a nepotului său”; mai este amintit şi servitorul Profetului (slaws), care fu atât de fericit, întreaga sa viaţă, alături de stăpânul său, încât muri spunând: „La ilaha illallah Mouhammadun Rassulullah” [shahadah, măturisirea de credinţă].
8. Ni se recomandă să-l cunoaştem pe Profet (slaws), miracolele pe care le-a înfăptuit, împrejurările naşterii sale, caracterul său, credinţa sa, semnele sale, retragerile sale spirituale şi actele sale de venerare. Celebrarea naşterii sale ne face, într-adevăr, să ne amintim şi de alte aspecte ale vieţii lui, iar aceasta atrage asupra noastră mulţumirea lui Dumnezeu fiindcă, procedând în felul acesta, vom fi mai predispuşi să ne corectăm defectele, să-l imităm, să-l luăm drept model.
9. Cât era în viaţă, este binecunoscut faptul că poeţii veneau la Profet (slaws) să-l proslăvească, îi descriau campaniile şi războaiele, procedând în acelaşi fel şi cu Companionii săi. În „Adab al-moufrad” al lui Bukhari se relatează că Profetul (slaws) a spus: „Există o anumită înţelepciune în poezie.”
Reiese de aici că orice persoană care celebrează, cu bune intenţii, aniversarea Profetului (slaws) prin cântec, poezie, lectura Sirrei şi îi aduce laude acestuia nu este de condamnat.
10. Unanimitatea (ijmaâ) ulemalelor în privinţa celebrării zilei de naştere a Profetului (slaws) este o hotărâre acceptată de toţi musulmanii.
Sărbătoarea Al-Mawlid an-Nabawi este un prilej de a chema oamenii la islam, de a reuni credincioşii pentru a asculta şi a recita elogii (madih) scrise spre lăudarea Profetului (slaws), de a-i hrăni pe cei nevoiaşi şi a aduce bucurii copiilor, oferindu-le cadouri, pentru ca aceştia să-l iubească pe Profet şi să-şi amintească de el.
Shari’ah încurajează musulmanii să serbeze Al-Mawlid an-Nabawi din zece considerente:
1. A se bucura de venirea Profetului (slaws) spre binele întregii omeniri face ca inima să se simtă recunoscătoare faţă de mizericordia divină. Dumnezeu Atotputernic a spus: „Pentru harul lui Dumnezeu şi milostivenia Sa, să se bucure, căci acestea sunt mai bune decât ceea ce strâng!” (Iona 10:58) şi a mai spus: „Noi te-am trimis numai ca o milostivenie pentru lumi.” (Profeţii 21:107).
2. Sărbătorirea naşterii Profetului (slaws) ne încurajează să invocăm binecuvântările lui Dumnezeu asupra sa şi să-l elogiem, ceea ce reprezintă o obligaţie conform poruncii lui Allah din versetul: „Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea” (Alianţele 33:56).
Ea este un prilej de reunire în moschei pentru a ne exprima admiraţia faţă de persoana Profetului (slaws), a ne ruga pentru el şi a-l elogia, aşa cum ne cere Dumnezeu.
3. Profetul (slaws) a menţionat lunea ca zi a naşterii sale. Într-un hadith al lui Muslim, Profetul (slaws) fusese întrebat în legătură cu postul din zilele de luni şi răspunsese: „[lunea] este ziua în care m-am născut şi [lunea este] ziua în care am primit profeţia”.
Din hadith-uri şi din Sirra (relatarea vieţii Profetului (slaws)) reiese că mai multe evenimente ieşite din comun au avut loc în ziua naşterii Profetului (slaws) nostru mult-iubit, cum ar fi lumina ce răzbătea dinspre Amina, cinstita sa mamă, pierirea Persiei în flăcări ş.a.
Noaptea naşterii Profetului (slaws) este unică şi nu are asemănare cu aceea a niciunei alte fiinţe omeneşti.
Profetul (slaws) sărbătorea, aşadar, ziua naşterii sale şi-i mulţumea lui Dumnezeu pentru marea favoare de a-l fi făcut să se nască într-o zi de luni şi de a fi indicat ziua aceasta ca fiind recomandabilă pentru post. Este o formă de adorare a lui Dumnezeu.
Plecând de aici, postirea, hrănirea celor nevoiaşi, reunirea pentru elogierea Profetului (slaws) sau pentru evocarea virtuţilor sale şi a caracterului său desăvârşit sunt considerate ca o comemorare a zilei sale de naştere. Este adevărat că forma de exprimare a acestei bucurii şi acţiunile înfăptuite au suferit transformări în timp, dar esenţa a rămas aceeaşi: venerarea Mesagerului lui Dumnezeu.
4. Profetul comemora ziua şi locul naşterii Profeţilor care-l precedaseră.
Referindu-se la solemnitatea zilei de vineri, Profetul (slaws) a spus: „În această zi, Dumnezeu l-a creat pe Adam”, ceea ce înseamnă că vinerea este importantă prin aceea că este ziua în care a fost creat Adam, profetul şi tatăl tuturor fiinţelor omeneşti.
Ce să mai spunem, atunci, despre ziua în care se întrupă cel mai mare profet şi omul cel mai însemnat al umanităţii?
5. Profetul (slaws) a conciliat tot timpul evenimentele religioase şi pe cele istorice. Astfel, îşi încuraja Companionii să-şi amintească şi să comemoreze fiecare eveniment semnificativ, chiar dacă acesta a avut loc în trecutul îndepărtat. Acest principiu se deduce din hadith-ul următor: „Când Profetul (slaws) ajunse la Medina, îi văzu pe evrei postind în ziua de Ashura. Se informă (asupra motivului pentru care posteau) şi i se spuse că aceea era ziua în care Dumnezeu îl salvase pe Profetul Său, Moise, şi-i înecase pe duşmanii acestuia. Atunci Profetul (slaws) rosti aceste cuvinte binecunoscute: «Noi avem dreptul la Moise mai mult decât voi».” Aşa se face că Profetul (slaws) îi îndemnă atunci pe credincioşi să postească în ziua de Ashura şi în ziua care o precede pe aceasta.
6. Celebrarea Mawlid-ului este motivată de recomandarea de a ne spori iubirea faţă de Profet (slaws), de a-l onora, de a-l asculta, de a-i urma exemplul, de a ne aminti de el şi de a fi mândri de el. Dumnezeu a spus despre Muhammad: „Tu ai o fire prea-înălţată” (Condeiul 68:4). Iubirea pentru Profet (slaws) este elementul care diferenţiază devoţii în desăvârşirea credinţei (iman) lor. Într-un hadith autentic transmis de Bukhari şi Muslim, Profetul (slaws) a spus: „Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios, dacă dragostea pentru mine nu vă este mai scumpă decât copiii voştri, părinţii voştri şi toţi ceilalţi oameni.”
7. Efectul celebrării Al-Mawlid An-Nabawi este extraordinar chiar şi asupra necredincioşilor. Acest lucru apare menţionat în Bukhari, care a relatat în legătură cu aceasta: „În fiecare zi de luni, Abu Lahab este iertat de pedeapsa sa de după moarte fiindcă, pe când trăia, a eliberat-o pe servitoarea sa Thuwayba, atunci când aceasta i-a adus vestea naşterii Profetului (slaws), adică a nepotului său”; mai este amintit şi servitorul Profetului (slaws), care fu atât de fericit, întreaga sa viaţă, alături de stăpânul său, încât muri spunând: „La ilaha illallah Mouhammadun Rassulullah” [shahadah, măturisirea de credinţă].
8. Ni se recomandă să-l cunoaştem pe Profet (slaws), miracolele pe care le-a înfăptuit, împrejurările naşterii sale, caracterul său, credinţa sa, semnele sale, retragerile sale spirituale şi actele sale de venerare. Celebrarea naşterii sale ne face, într-adevăr, să ne amintim şi de alte aspecte ale vieţii lui, iar aceasta atrage asupra noastră mulţumirea lui Dumnezeu fiindcă, procedând în felul acesta, vom fi mai predispuşi să ne corectăm defectele, să-l imităm, să-l luăm drept model.
9. Cât era în viaţă, este binecunoscut faptul că poeţii veneau la Profet (slaws) să-l proslăvească, îi descriau campaniile şi războaiele, procedând în acelaşi fel şi cu Companionii săi. În „Adab al-moufrad” al lui Bukhari se relatează că Profetul (slaws) a spus: „Există o anumită înţelepciune în poezie.”
Reiese de aici că orice persoană care celebrează, cu bune intenţii, aniversarea Profetului (slaws) prin cântec, poezie, lectura Sirrei şi îi aduce laude acestuia nu este de condamnat.
10. Unanimitatea (ijmaâ) ulemalelor în privinţa celebrării zilei de naştere a Profetului (slaws) este o hotărâre acceptată de toţi musulmanii.
Ritul malikit şi aniversarea naşterii Profetului
Ritul malikit acorda un interes cu totul particular uzantelor si cutumelor. Astfel, exista un text original aferent calatoriei savarsite de Abu-l `Abbas Ahmad ibn Muhammad Ennacir Dardari, in care acesta descrie cum sarbatoreau locuitorii Medinei, pe vremuri, aniversarea nasterii Profetului (slaws).
In text se afirma: „In apropierea ajunului zilei de nastere a Profetului (slaws), se acorda tot interesul curatarii si impodobirii incintei sacre a Profetului (slaws), precum si curatarii lampilor si inlocuirii fitilelor acestora.
Dupa savarsirea celei de-a treia rugaciuni rituale ('asr) din cea de-a unsprezecea zi, erau scoase marile lampioane si candelabrele uriase din splendidul mausoleu al Profetului (slaws) si se asterneau pe jos cele mai frumoase covoare, cele pe care aveau sa se aseze printii, demnitarii sau declamatorii.
Odata indeplinita rugaciunea de seara (maghrib), se purcedea la aprinderea tuturor lanternelor si lumanarilor amplasate in curtea moscheii. Dupa aceasta, incepeau sa se stranga oamenii si, imediat dupa savarsirea rugaciunii rituale de noapte ('isha), printii se asezau pe covoarele destinate lor, dupa rangul fiecaruia, in fata poetilor si a declamatorilor.
Apoi se ridica un cort langa Poarta Cerului (bab as-sama'), unde se aduceau diferite racoritoare si bauturi dulci.
Dupa ce toata lumea isi ocupa locul, declamatorii incepeau sa recite poeme admirabile - alese special pentru aceasta ocazie – in care se facea elogiul Profetului (slaws), in acordurile unei muzici seducatoare si in acompaniamentul unor piese instrumentale de inspiratie religioasa, animata de interpreti cu voce frumoasa.
In momentul acela isi faceau aparitia servitorii, care ii imbiau cu diferite bauturi dulci pe printi, pe declamatori, suita lor si intreaga asistenta. Dupa aceea se aduceau plante si flori frumos mirositoare care le erau oferite mai intai invitatilor, iar apoi erau impartite tuturor celor prezenti."
Fragment din "Al-Burdah" de Sharafuddin al-Busiri
In text se afirma: „In apropierea ajunului zilei de nastere a Profetului (slaws), se acorda tot interesul curatarii si impodobirii incintei sacre a Profetului (slaws), precum si curatarii lampilor si inlocuirii fitilelor acestora.
Dupa savarsirea celei de-a treia rugaciuni rituale ('asr) din cea de-a unsprezecea zi, erau scoase marile lampioane si candelabrele uriase din splendidul mausoleu al Profetului (slaws) si se asterneau pe jos cele mai frumoase covoare, cele pe care aveau sa se aseze printii, demnitarii sau declamatorii.
Odata indeplinita rugaciunea de seara (maghrib), se purcedea la aprinderea tuturor lanternelor si lumanarilor amplasate in curtea moscheii. Dupa aceasta, incepeau sa se stranga oamenii si, imediat dupa savarsirea rugaciunii rituale de noapte ('isha), printii se asezau pe covoarele destinate lor, dupa rangul fiecaruia, in fata poetilor si a declamatorilor.
Apoi se ridica un cort langa Poarta Cerului (bab as-sama'), unde se aduceau diferite racoritoare si bauturi dulci.
Dupa ce toata lumea isi ocupa locul, declamatorii incepeau sa recite poeme admirabile - alese special pentru aceasta ocazie – in care se facea elogiul Profetului (slaws), in acordurile unei muzici seducatoare si in acompaniamentul unor piese instrumentale de inspiratie religioasa, animata de interpreti cu voce frumoasa.
In momentul acela isi faceau aparitia servitorii, care ii imbiau cu diferite bauturi dulci pe printi, pe declamatori, suita lor si intreaga asistenta. Dupa aceea se aduceau plante si flori frumos mirositoare care le erau oferite mai intai invitatilor, iar apoi erau impartite tuturor celor prezenti."
Fragment din "Al-Burdah" de Sharafuddin al-Busiri
Sajadah - covorul de rugăciune
Pe oriunde l-ar purta pasii, un musulman credincios are intotdeauna la indemana covorasul sau de rugaciune.
Dar ce este un covoras de rugaciune? Pentru un nemusulman, acesta poate fi un suvenir exotic adus dintr-o calatorie in tari musulmane; pentru un musulman practicant, insa, covorasul de rugaciune este o parte esentiala a credintei islamice.
In Islam, musulmanilor li se cere sa savarseasca cele cinci rugaciuni zilnice, prin urmare, pentru un musulman care nu are posibilitatea sa ajunga la o moschee, covorasul de rugaciune - numit sajadah - reprezinta o necesitate.
Musulmanul trebuie sa-si faca rugaciunea pe o suprafata curata, nu intr-un loc murdar de urme de incaltari sau din alte cauze. Din acelasi motiv, musulmanilor nu li se permite sa intre in moschee incaltati: suprafata pe care se roaga trebuie sa fie de o curatenie impecabila. Cu toate acestea, daca un musulman se afla in calatorie si s-a intamplat sa-si lase acasa covorasul de rugaciune, un prosop curat va servi in mod satisfacator aceluiasi scop. O data rugaciunea incheiata, covorasul de rugaciune va fi impaturit cu grija si pus deoparte, ca sa se evite murdarirea lui.
Desenul majoritatii covoraselor de rugaciune contine un arc la unul din capete, numit mihrab (“poarta spre Paradis”). Acest arc este cel care consacra covorasul ca fiind unul “de rugaciune”, din cauza modelului specific. Arcul simbolizeaza nisa pentru rugaciune (mihrab-ul) existenta in orice moschee, este partea orientata in directia Orasului Sfant Mecca, acolo unde toti musulmanii isi indreapta fata atunci cand se roaga.
Unele covorase de rugaciune au arcuri la ambele capete, sau chiar arcuri care se invecineaza. Desi desenele difera de la covoras la covoras, acestea au un element comun esential: nu contin reprezentari umane sau animale. Aceste imagini sunt interzise in Islam, argumentat de faptul ca Allah este singurul care poate da viata creatiei.
Unele covorase de rugaciune includ o lampa care atarna din arc, lampa a carei lumina simbolizeaza prezenta lui Allah. Vase cu apa si pieptene pot figura, de asemenea, pe covorasele de rugaciune, amintindu-i credinciosului de ablutiunea rituala care trebuie savarsita inaintea rugaciunii, fie ea wudu sau ghusl. Covorasele de rugaciune mai pot contine desenul conturului mainilor sau al labelor picioarelor, ca marcatori pentru credinciosi, ca un fel de indrumator in rugaciune. Pe alte covorase de rugaciune figureaza un mic stativ, cel de unde se citeste Qur’an-ul.
Nu in ultimul rand, covorasele de rugaciune - de mici dimensiuni (cca 120 x 70 cm) pentru a putea fi usor transportate de musulmani -, contin intotdeauna o mica imperfectiune, in mod intentionat, pentru a-i aminti credinciosului faptul ca doar Allah este desavarsit.
Dar ce este un covoras de rugaciune? Pentru un nemusulman, acesta poate fi un suvenir exotic adus dintr-o calatorie in tari musulmane; pentru un musulman practicant, insa, covorasul de rugaciune este o parte esentiala a credintei islamice.
In Islam, musulmanilor li se cere sa savarseasca cele cinci rugaciuni zilnice, prin urmare, pentru un musulman care nu are posibilitatea sa ajunga la o moschee, covorasul de rugaciune - numit sajadah - reprezinta o necesitate.
Musulmanul trebuie sa-si faca rugaciunea pe o suprafata curata, nu intr-un loc murdar de urme de incaltari sau din alte cauze. Din acelasi motiv, musulmanilor nu li se permite sa intre in moschee incaltati: suprafata pe care se roaga trebuie sa fie de o curatenie impecabila. Cu toate acestea, daca un musulman se afla in calatorie si s-a intamplat sa-si lase acasa covorasul de rugaciune, un prosop curat va servi in mod satisfacator aceluiasi scop. O data rugaciunea incheiata, covorasul de rugaciune va fi impaturit cu grija si pus deoparte, ca sa se evite murdarirea lui.
Desenul majoritatii covoraselor de rugaciune contine un arc la unul din capete, numit mihrab (“poarta spre Paradis”). Acest arc este cel care consacra covorasul ca fiind unul “de rugaciune”, din cauza modelului specific. Arcul simbolizeaza nisa pentru rugaciune (mihrab-ul) existenta in orice moschee, este partea orientata in directia Orasului Sfant Mecca, acolo unde toti musulmanii isi indreapta fata atunci cand se roaga.
Unele covorase de rugaciune au arcuri la ambele capete, sau chiar arcuri care se invecineaza. Desi desenele difera de la covoras la covoras, acestea au un element comun esential: nu contin reprezentari umane sau animale. Aceste imagini sunt interzise in Islam, argumentat de faptul ca Allah este singurul care poate da viata creatiei.
Unele covorase de rugaciune includ o lampa care atarna din arc, lampa a carei lumina simbolizeaza prezenta lui Allah. Vase cu apa si pieptene pot figura, de asemenea, pe covorasele de rugaciune, amintindu-i credinciosului de ablutiunea rituala care trebuie savarsita inaintea rugaciunii, fie ea wudu sau ghusl. Covorasele de rugaciune mai pot contine desenul conturului mainilor sau al labelor picioarelor, ca marcatori pentru credinciosi, ca un fel de indrumator in rugaciune. Pe alte covorase de rugaciune figureaza un mic stativ, cel de unde se citeste Qur’an-ul.
Nu in ultimul rand, covorasele de rugaciune - de mici dimensiuni (cca 120 x 70 cm) pentru a putea fi usor transportate de musulmani -, contin intotdeauna o mica imperfectiune, in mod intentionat, pentru a-i aminti credinciosului faptul ca doar Allah este desavarsit.
Tayammum (purificarea uscată)
Acest ritual, numit şi purificarea uscată, se săvârşeşte în următoarele cazuri:
a. cineva este bolnav şi nu are voie să folosească apa;
b. nu se găseşte apă pentru wudu’.
c. folosirea apei ar putea fi dăunătoare.
În aceste cazuri se procedează astfel:
1. Se pun mâinile pe pământ, nisip, stâncă sau orice alt obiect care are praf pe el.
2. Se suflă praful de pe mâini şi după aceea cu palmele se şterge faţa, în acelaşi fel cum se procedează în cazul ritualului wudu’.
3. Se şterge antebraţul drept până la cot cu mâna stângă, apoi antebraţul stâng cu mâna dreptă.
a. cineva este bolnav şi nu are voie să folosească apa;
b. nu se găseşte apă pentru wudu’.
c. folosirea apei ar putea fi dăunătoare.
În aceste cazuri se procedează astfel:
1. Se pun mâinile pe pământ, nisip, stâncă sau orice alt obiect care are praf pe el.
2. Se suflă praful de pe mâini şi după aceea cu palmele se şterge faţa, în acelaşi fel cum se procedează în cazul ritualului wudu’.
3. Se şterge antebraţul drept până la cot cu mâna stângă, apoi antebraţul stâng cu mâna dreptă.
Wudu’
Înainte de a împlini Salah, trebuie să ne pregătim pentru rugăciune. Aceasta înseamnă încredinţarea că suntem puri, lucru care se obţine prin îndeplinirea ritualului wudu’.
Etapele wudu’ sunt:
a. se începe cu niyyah (formularea interioară a intenţiei), spunându-se: bismillahi ar rahman ir rahim (în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, cel îndurător);
b. se spală ambele mâini până la încheietura pumnului, de trei ori, veghind ca apa să ajungă printre degete;
c. luaţi apa în gură şi clătiţi-vă gura de trei ori;
d. aspiraţi apoi apa, pe nas, de trei ori, pentru a-l curăţa;
e. spălaţi-vă faţa de trei ori, de la urechea dreaptă până la urechea stângă, şi de la frunte până la gât;
f. spălaţi-vă antebraţul drept şi apoi pe cel stâng, de la încheietura pumnului până la cot, de trei ori;
g. treceţi-vă apoi palmele umede peste cap începând de la frunte până la gât;
h. curăţaţi, cu degetele umede, interiorul ambelor urechi, şi, de asemenea, treceţi cu degetul mare după urechi;
i. după aceea treceţi cu dosul palmelor umede peste ceafă;
j. în final, spălaţi-vă ambele picioare până la glezne, începând cu dreptul şi cu grijă ca apa să atingă toate părţile piciorului.
Dacă cineva execută un ritual wudu’ complet înainte de a îmbrăca ciorapii, nu este nevoie să-şi scoată ciorapii ori de câte ori îl repetă în cursul aceleiaşi zile. Este de ajuns să şteargă partea superioară a ciorapului. Eficacitatea wudu’-lui durează 24 de ore (sau 3 zile în cazul unei călătorii).
La sfârşitul ritualului se spune:
أَشْهَدُ أَن لآَ إلَهَ إلالله وَ حْدَهُ لاَ شَريكَلَه
وَ أَشْهَدُ أَنﱠ مُحَمَدً ا عَبْدُهُ وَ رَسُلُه
“Aş hadu an la ilaha illal lahu wahdahu la şarikalahu wa aş hadu anna muhammadan ‘abduhu wa rasuluhu.”
Ceea ce înseamnă:
“Mărturisesc că nu există zeu, decât Dumnezeu, unic şi fără pereche; mărturisesc că Muhamad este slujitorul şi mesagerul său.”
Un nou ritual wudu’ este imperios necesar după:
a. săvârşirea nevoilor fiziologice;
b. scurgerea de sânge sau puroi din orice parte a corpului;
c. vomă;
d. somn profund.
Etapele wudu’ sunt:
a. se începe cu niyyah (formularea interioară a intenţiei), spunându-se: bismillahi ar rahman ir rahim (în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, cel îndurător);
b. se spală ambele mâini până la încheietura pumnului, de trei ori, veghind ca apa să ajungă printre degete;
c. luaţi apa în gură şi clătiţi-vă gura de trei ori;
d. aspiraţi apoi apa, pe nas, de trei ori, pentru a-l curăţa;
e. spălaţi-vă faţa de trei ori, de la urechea dreaptă până la urechea stângă, şi de la frunte până la gât;
f. spălaţi-vă antebraţul drept şi apoi pe cel stâng, de la încheietura pumnului până la cot, de trei ori;
g. treceţi-vă apoi palmele umede peste cap începând de la frunte până la gât;
h. curăţaţi, cu degetele umede, interiorul ambelor urechi, şi, de asemenea, treceţi cu degetul mare după urechi;
i. după aceea treceţi cu dosul palmelor umede peste ceafă;
j. în final, spălaţi-vă ambele picioare până la glezne, începând cu dreptul şi cu grijă ca apa să atingă toate părţile piciorului.
Dacă cineva execută un ritual wudu’ complet înainte de a îmbrăca ciorapii, nu este nevoie să-şi scoată ciorapii ori de câte ori îl repetă în cursul aceleiaşi zile. Este de ajuns să şteargă partea superioară a ciorapului. Eficacitatea wudu’-lui durează 24 de ore (sau 3 zile în cazul unei călătorii).
La sfârşitul ritualului se spune:
أَشْهَدُ أَن لآَ إلَهَ إلالله وَ حْدَهُ لاَ شَريكَلَه
وَ أَشْهَدُ أَنﱠ مُحَمَدً ا عَبْدُهُ وَ رَسُلُه
“Aş hadu an la ilaha illal lahu wahdahu la şarikalahu wa aş hadu anna muhammadan ‘abduhu wa rasuluhu.”
Ceea ce înseamnă:
“Mărturisesc că nu există zeu, decât Dumnezeu, unic şi fără pereche; mărturisesc că Muhamad este slujitorul şi mesagerul său.”
Un nou ritual wudu’ este imperios necesar după:
a. săvârşirea nevoilor fiziologice;
b. scurgerea de sânge sau puroi din orice parte a corpului;
c. vomă;
d. somn profund.
Salah/Salat (rugăciunea)
Salah este cel de-al doilea stâlp al Islamului, şi face referinţă la cele cinci rugăciuni obligatorii care se fac în fiecare zi. Salah este un act de adorare a lui Dumnezeu făcut fie în grup, fie individual.
Coranul spune: “Eu sunt Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închină-te! Săvârşeşte-ţi rugăciunea (salah) întru amintirea Mea!” (20 : 14)
Rugăciunile care alcătuiesc Salah-ul au fost fixate strict, la anumite momente ale zilei. Ele poartă următoarele nume:
Fajr – de la mijitul zorilor până cu puţin înainte de răsărit;
Zuhr/Dohr – de la miezul zilei până după-amiază;
‘Asr – de după-amiaza târziu până puţin înainte de începerea apusului;
Maghrib – după apus, până se sfârşeşte ziua;
‘Işa’ – noaptea până la miezul nopţii sau mijitul zorilor.
Trebuie să ştim cum se oferă Salah-ul. Mai întâi, trebuie să înţelegem că ne rugăm pentru a ne aduce aminte de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a ne apropia de El şi pentru a obţine îndurarea Sa.
Pentru a rosti rugăciunile rituale trebuie să fim curaţi.
Coranul spune: “Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se căiesc Lui, aşa cum îi iubeşte şi pe cei care se curăţă.” (2 : 222)
Curăţirea corpului şi a hainelor se numeşte Taharah sau purificarea. Poţi fi curat în exterior şi totuşi să nu fii pur, de aceea este necesară pe lângă spălarea obişnuită împlinirea unuia din riturile de purificare: ghusl (purificarea totală) sau wudu’ (purificarea parţială).
Trebuie reţinut că musulmanii nu au voie să facă duş dezbrăcaţi de faţă cu alte persoane, inclusiv dacă este vorba de persoane de acelaşi sex.
Coranul spune: “Eu sunt Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închină-te! Săvârşeşte-ţi rugăciunea (salah) întru amintirea Mea!” (20 : 14)
Rugăciunile care alcătuiesc Salah-ul au fost fixate strict, la anumite momente ale zilei. Ele poartă următoarele nume:
Fajr – de la mijitul zorilor până cu puţin înainte de răsărit;
Zuhr/Dohr – de la miezul zilei până după-amiază;
‘Asr – de după-amiaza târziu până puţin înainte de începerea apusului;
Maghrib – după apus, până se sfârşeşte ziua;
‘Işa’ – noaptea până la miezul nopţii sau mijitul zorilor.
Trebuie să ştim cum se oferă Salah-ul. Mai întâi, trebuie să înţelegem că ne rugăm pentru a ne aduce aminte de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru a ne apropia de El şi pentru a obţine îndurarea Sa.
Pentru a rosti rugăciunile rituale trebuie să fim curaţi.
Coranul spune: “Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se căiesc Lui, aşa cum îi iubeşte şi pe cei care se curăţă.” (2 : 222)
Curăţirea corpului şi a hainelor se numeşte Taharah sau purificarea. Poţi fi curat în exterior şi totuşi să nu fii pur, de aceea este necesară pe lângă spălarea obişnuită împlinirea unuia din riturile de purificare: ghusl (purificarea totală) sau wudu’ (purificarea parţială).
Trebuie reţinut că musulmanii nu au voie să facă duş dezbrăcaţi de faţă cu alte persoane, inclusiv dacă este vorba de persoane de acelaşi sex.
Cântul 11. Orarul celor Cinci Rugăciuni
Rugăciunile sunt în număr de cinci, să nu rataţi niciuna.
Fiecare are timpul ei, deci rugaţi-vă în primul timp.
Subh este rugăciunea de dimineaţă, al cărei timp începe în zori,
Dhuhr este cea de după-amiază, când se desenează umbrele,
‘Asr este rugăciunea de după-amiază când se etalează umbrele,
Maghreb este rugăciunea de după apusul soarelui,
‘Isha’ este rugăciunea de după căderea nopţii.
Faceţi Subh când stelele încă mai lucesc,
Faceţi Dhuhr până când umbra voastră nu e mai
Mare ca voi, şi ‘Asr câtă vreme soarele este încă galben.
Faceţi Maghreb puţin după apusul soarelui,
Şi ‘Isha’ până la sfârşitul primei treimi a nopţii.
Al doilea timp al rugăciunii Subh durează până la răsăritul soarelui,
Şi cel al Dhuhr şi ‘Asr atâta vreme câtă soarele încă mai luceşte.
Al doilea timp al rugăciunilor Maghreb şi ‘Isha’ durează până în zori,
Pentru cei a căror spirit a fost absent [la primul timp],
Care erau leşinaţi, adormiţi, sau uitaseră,
Cei care n-au putut găsi nici apă nici piatră,
Şi pentru femeile care sângerau până la al doilea
Timp. Pentru ceilalţi, este rău să aştepte acest timp.
Rugăciunile ar trebui să fie săvârsite atunci când
Soseşte timpul lor. Deci, rugaţi-vă la vreme, atâta timp cât trăiţi.
Fiecare are timpul ei, deci rugaţi-vă în primul timp.
Subh este rugăciunea de dimineaţă, al cărei timp începe în zori,
Dhuhr este cea de după-amiază, când se desenează umbrele,
‘Asr este rugăciunea de după-amiază când se etalează umbrele,
Maghreb este rugăciunea de după apusul soarelui,
‘Isha’ este rugăciunea de după căderea nopţii.
Faceţi Subh când stelele încă mai lucesc,
Faceţi Dhuhr până când umbra voastră nu e mai
Mare ca voi, şi ‘Asr câtă vreme soarele este încă galben.
Faceţi Maghreb puţin după apusul soarelui,
Şi ‘Isha’ până la sfârşitul primei treimi a nopţii.
Al doilea timp al rugăciunii Subh durează până la răsăritul soarelui,
Şi cel al Dhuhr şi ‘Asr atâta vreme câtă soarele încă mai luceşte.
Al doilea timp al rugăciunilor Maghreb şi ‘Isha’ durează până în zori,
Pentru cei a căror spirit a fost absent [la primul timp],
Care erau leşinaţi, adormiţi, sau uitaseră,
Cei care n-au putut găsi nici apă nici piatră,
Şi pentru femeile care sângerau până la al doilea
Timp. Pentru ceilalţi, este rău să aştepte acest timp.
Rugăciunile ar trebui să fie săvârsite atunci când
Soseşte timpul lor. Deci, rugaţi-vă la vreme, atâta timp cât trăiţi.
Cântul 1. Introducere
Laudă lui Allah Care ne-a învăţat cunoaşterea
Şi binecuvântaţi fie Profetul, familia sa şi urmaşii săi.
Allah, ajută-ne să compunem versuri utile care să-i conducă
Pe toţi oamenii, chiar dacă nu ştiu nici să citească nici să scrie.
Ajută-ne să-i urmăm pe trei oameni în aceste cântări
Pe Abu Bishr Ishaq, cel care a scris cărţi despre Credinţă,
Pe Malik, eruditul care ne-a învăţat Regulile Legii,
Pe Junayd, care a vorbit de Calea spre Dumnezeu.
Cunoaşterea nu schimbă realitatea lucrurilor.
Ea ne informează despre aceasta în starea de imobilitate.
Cunoaşterea este transmisă cu subiecte
Şi predicate pe care le numim constatări.
Acestea sunt de trei tipuri: cele ale spiritului, cele
Ale experienţei, şi cele care sunt revelate şi definite.
Cele ale spiritului sunt divizate în trei: cele care trebuie să fie,
Cele care nu pot fi, şi cele care sunt libere.
A fi sau a nu fi, aceasta depinde de ce este căutat.
Fiecare lucru este cunoscut prin gândire sau în absenţa gândirii.
Acelea pe care le ştiţi prin experienţă ajută la descoperirea
Legăturilor precum aceasta: când apa invadează un vas, acesta se scufundă.
Totuşi, Allah este Cel Care provoacă efectele.
Şi El poate distruge legăturile cunoscute atunci când doreşte.
Acelea care sunt revelate ne vin prin Dătătorul de Lege, precum:
Puteţi mânca peşte sau carne.
Sunteţi responsabili şi întregi la spirit iar când atingeţi
Maturitatea, aveţi ciclu, păr sau sarcină.
Ceea ce trebuie să faceţi, dacă aveţi minte,
Este să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu, după dovezile pe care le-a dat,
La fel ca şi după trimişii Săi, cu toate calităţile lor,
Ce este pentru ei cu putinţă sau nu, şi ce este preferabil.
Apoi, învăţarea religiei este o sursă autentică
Pentru a putea să-L adoraţi pe Dumnezeu
Aşa cum El a considerat potrivit.
Şi binecuvântaţi fie Profetul, familia sa şi urmaşii săi.
Allah, ajută-ne să compunem versuri utile care să-i conducă
Pe toţi oamenii, chiar dacă nu ştiu nici să citească nici să scrie.
Ajută-ne să-i urmăm pe trei oameni în aceste cântări
Pe Abu Bishr Ishaq, cel care a scris cărţi despre Credinţă,
Pe Malik, eruditul care ne-a învăţat Regulile Legii,
Pe Junayd, care a vorbit de Calea spre Dumnezeu.
Cunoaşterea nu schimbă realitatea lucrurilor.
Ea ne informează despre aceasta în starea de imobilitate.
Cunoaşterea este transmisă cu subiecte
Şi predicate pe care le numim constatări.
Acestea sunt de trei tipuri: cele ale spiritului, cele
Ale experienţei, şi cele care sunt revelate şi definite.
Cele ale spiritului sunt divizate în trei: cele care trebuie să fie,
Cele care nu pot fi, şi cele care sunt libere.
A fi sau a nu fi, aceasta depinde de ce este căutat.
Fiecare lucru este cunoscut prin gândire sau în absenţa gândirii.
Acelea pe care le ştiţi prin experienţă ajută la descoperirea
Legăturilor precum aceasta: când apa invadează un vas, acesta se scufundă.
Totuşi, Allah este Cel Care provoacă efectele.
Şi El poate distruge legăturile cunoscute atunci când doreşte.
Acelea care sunt revelate ne vin prin Dătătorul de Lege, precum:
Puteţi mânca peşte sau carne.
Sunteţi responsabili şi întregi la spirit iar când atingeţi
Maturitatea, aveţi ciclu, păr sau sarcină.
Ceea ce trebuie să faceţi, dacă aveţi minte,
Este să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu, după dovezile pe care le-a dat,
La fel ca şi după trimişii Săi, cu toate calităţile lor,
Ce este pentru ei cu putinţă sau nu, şi ce este preferabil.
Apoi, învăţarea religiei este o sursă autentică
Pentru a putea să-L adoraţi pe Dumnezeu
Aşa cum El a considerat potrivit.
Cântul 2. Credinţele fundamentale şi probele lor
Să ştiţi că Dumnezeu există dintotdeauna şi pentru totdeauna
Fără să fi început ceea ce El nu va sfârşi niciodată.
Să ştiţi că este absolut independent
Şi complet diferit de creaţia Sa.
El este dincolo de ochii noştri în această lume şi în spiritul nostru.
El este Unul, Unicul, şi aşa este definit.
El este Unitar în calităţile şi acţiunile Sale,
Nu are fiu, femeie sau asociat.
Are toată puterea şi cunoaşterea,
Voinţa acţiunilor Sale, viaţa reală,
Vederea, auzul, discursul etern şi imuabil,
Indicate prin literele Cărţii ce vă învăţ.
Ceva care să se opună acestor calităţi este o imposibilitate,
Astfel încât este potrivit să-L declarăm liber de vreo incapacitate.
El poate face totul, nimic nefiindu-i cu neputinţă.
Totuşi, el poate alege şi să nu facă.
Proba că El există este sărăcirea
Concepţiei care are nevoie de Cineva.
Lumea nu ar fi putut să se producă singură
Căci ştim din reguli că orice efect are o cauză.
Universul a avut un adevărat început în timp
Căci lucrurile sunt supuse unei continue schimbări.
Dacă Dumnezeu ar fi avut început, ar avea loc o regresiune infinită
Sau o buclă continuă, un veritabil cerc vicios.
El nu poate avea vreodată sfârşit, dat fiind că a fost întotdeauna acolo.
Doar calităţile lucrurilor care încep, cunosc schimbarea.
Dacă n-ar fi independent, El ar avea nevoie de o cauză
Sau [ar fi avut nevoie] să nu fi avut calităţi care să distrugă regulile.
Dacă ar fi o creaţie, El ar avea nevoie de un început
Căci totul are unul şi ştiţi că El nu poate avea [un început].
Dacă ar mai fi şi alţii în plus, şi El n-ar fi singurul
Atunci El n-ar putea face mare lucru.
Dacă n-ar avea puterea, cunoaşterea, viaţa, voinţa,
Atunci n-aţi putea să-i vedeţi minunata creaţie.
Dacă El n-ar Asculta, n-ar Vorbi şi n-ar Putea Vedea,
Aceasta ar fi o imperfecţiune, Cartea vorbeşte despre ea.
Dacă n-ar putea face sau ignora cel mai mic lucru,
Aceasta ar schimba realitatea şi regulile.
Şi mai există încă probe şi mai detaliate.
Aşadar, înapoi! Filosofule, nu este bine să cauţi defecte.
Trimişii nobili erau oneşti şi au transmis
Mesajul cu inteligenţă. Ei s-au supus.
Ei nu puteau minţi, ascunde, sau să nu priceapă.
Sau să fie nesupuşi, odată ce au început.
Cunoşteau toate stările omeneşti normale,
Ca somnul, dar nu şi marile vicii.
Dacă n-ar fi fost oneşti, atunci Dumnezeu ar fi minţit
Susţinându-i cu săvârşirea miracolelor Sale.
Regulile adevărului şi ale falsului s-ar fi schimbat dacă ei n-ar fi
Transmis [Mesajul lui Dumnezeu]. La fel ar fi fost şi dacă ar fi fost nesupuşi.
Dacă ei n-ar fi fost capabili de pricepere, n-ar fi transmis
Mesajul popoarelor lor într-un mod corect.
Ei aveau stările omeneşti normale, permise.
Pe aceste stări s-a sprijinit înţelepciunea perfectă a lui Allah.
Toate acestea se găsesc în mărturie.
Este un semn de credinţă. Deci spuneţi cu convingere:
"Nu există divinitate, afarã de Divinitate. Muhammad este
Ultimul profet şi mesager."
Ceea ce invocaţi este cel mai bun lucru cu putinţă.
Deci ocupaţi-vă viaţa cu asta, şi veţi descoperi o comoară.
Fără să fi început ceea ce El nu va sfârşi niciodată.
Să ştiţi că este absolut independent
Şi complet diferit de creaţia Sa.
El este dincolo de ochii noştri în această lume şi în spiritul nostru.
El este Unul, Unicul, şi aşa este definit.
El este Unitar în calităţile şi acţiunile Sale,
Nu are fiu, femeie sau asociat.
Are toată puterea şi cunoaşterea,
Voinţa acţiunilor Sale, viaţa reală,
Vederea, auzul, discursul etern şi imuabil,
Indicate prin literele Cărţii ce vă învăţ.
Ceva care să se opună acestor calităţi este o imposibilitate,
Astfel încât este potrivit să-L declarăm liber de vreo incapacitate.
El poate face totul, nimic nefiindu-i cu neputinţă.
Totuşi, el poate alege şi să nu facă.
Proba că El există este sărăcirea
Concepţiei care are nevoie de Cineva.
Lumea nu ar fi putut să se producă singură
Căci ştim din reguli că orice efect are o cauză.
Universul a avut un adevărat început în timp
Căci lucrurile sunt supuse unei continue schimbări.
Dacă Dumnezeu ar fi avut început, ar avea loc o regresiune infinită
Sau o buclă continuă, un veritabil cerc vicios.
El nu poate avea vreodată sfârşit, dat fiind că a fost întotdeauna acolo.
Doar calităţile lucrurilor care încep, cunosc schimbarea.
Dacă n-ar fi independent, El ar avea nevoie de o cauză
Sau [ar fi avut nevoie] să nu fi avut calităţi care să distrugă regulile.
Dacă ar fi o creaţie, El ar avea nevoie de un început
Căci totul are unul şi ştiţi că El nu poate avea [un început].
Dacă ar mai fi şi alţii în plus, şi El n-ar fi singurul
Atunci El n-ar putea face mare lucru.
Dacă n-ar avea puterea, cunoaşterea, viaţa, voinţa,
Atunci n-aţi putea să-i vedeţi minunata creaţie.
Dacă El n-ar Asculta, n-ar Vorbi şi n-ar Putea Vedea,
Aceasta ar fi o imperfecţiune, Cartea vorbeşte despre ea.
Dacă n-ar putea face sau ignora cel mai mic lucru,
Aceasta ar schimba realitatea şi regulile.
Şi mai există încă probe şi mai detaliate.
Aşadar, înapoi! Filosofule, nu este bine să cauţi defecte.
Trimişii nobili erau oneşti şi au transmis
Mesajul cu inteligenţă. Ei s-au supus.
Ei nu puteau minţi, ascunde, sau să nu priceapă.
Sau să fie nesupuşi, odată ce au început.
Cunoşteau toate stările omeneşti normale,
Ca somnul, dar nu şi marile vicii.
Dacă n-ar fi fost oneşti, atunci Dumnezeu ar fi minţit
Susţinându-i cu săvârşirea miracolelor Sale.
Regulile adevărului şi ale falsului s-ar fi schimbat dacă ei n-ar fi
Transmis [Mesajul lui Dumnezeu]. La fel ar fi fost şi dacă ar fi fost nesupuşi.
Dacă ei n-ar fi fost capabili de pricepere, n-ar fi transmis
Mesajul popoarelor lor într-un mod corect.
Ei aveau stările omeneşti normale, permise.
Pe aceste stări s-a sprijinit înţelepciunea perfectă a lui Allah.
Toate acestea se găsesc în mărturie.
Este un semn de credinţă. Deci spuneţi cu convingere:
"Nu există divinitate, afarã de Divinitate. Muhammad este
Ultimul profet şi mesager."
Ceea ce invocaţi este cel mai bun lucru cu putinţă.
Deci ocupaţi-vă viaţa cu asta, şi veţi descoperi o comoară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)