Timpul de rugăciune în Islam conform şcolii malikite

Iată cum se împarte timpul de rugăciune în Islam conform şcolii malikite:


Fiecare rugăciune beneficiază de două intervale de timp:

*timpul numit ikhtiyari (timpul “predilect”), respectiv perioada în care avem dreptul să ne rugăm în orice moment fără existenţa vreunei sancţiuni;

* timpul numit daruri (timpul “necesar”), respectiv perioada în care trebuie să ne rugăm de îndată ce avem ocazia, adică intervalul de timp în care nu trebuie să amânăm efectuarea rugăciunii fără să avem un motiv bine întemeiat.

La fiecare din rugăciuni va fi indicat întâi timpul ikhtiyari („predilect”), apoi timpul daruri („necesar”):

1. salat zhuhr ( zhuhr este momentul în care soarele se află în punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, la zenit, când nu se mai vede umbra):
. ikhtiyari: până la rugăciunea 'asr;
. daruri: până la maghreb.

2. salat al 'asr (debutează în momentul în care lungimea umbrei unui obiect este egală cu lungimea obiectului însuşi):
. ikhtiyari: până în momentul în care umbra este de două ori cât obiectul de referinţă, adică atunci când soarele devine galben (ceea ce poartă denumirea de isfar)
. daruri: până la maghreb.

3. salat al maghreb (imediat ce discul solar nu se mai vede; la apusul soarelui, numit şi ghulub):
. ikhtiyari: 15-20 minute (timpul necesar îndeplinirii condiţiilor pentru săvârşirea rugăciunii: abluţiuni, ţinută de rugăciune şi efectuării rugăciunii propriu-zise). De menţionat că majoritatea opiniilor şcolii malikite precizează faptul că timpul ikhtiyari durează până la 'isha.
. daruri: până la fajr.

4. salat al 'icha (începe odată cu dispariţia licăririlor roşiatice ale soarelui):
. ikhtiyari: până la finele primului sfert de noapte (noaptea socotindu-se începând de la apusul soarelui sau maghreb);
. daruri: până la fajr.

5. salat al fajr (raza verticală de lumină, numită fajr al kazib, este un fals fajr; acela adevărat, când Sayduna Jibril a venit la Mesagerul lui Dumnezeu, este când razele soarelui devin orizontale):
. ikhtiyari: până la isfirar, atunci când cerul devine gălbui;
. daruri: până la shuruq (când soarele se ridică la orizont).

Menţiuni:

- timpurile pentru rugăciune (ikhtiyari şi daruri) au fost aduse la cunoştinţa Mesagerului lui Dumnezeu de către Sayduna Jibril;

- în şcoala malikită se consideră că primele minute (circa 10) din 'asr constituie un interval de timp comun care face parte atât din dhuhr, cât şi din 'asr;

- aspectul soarelui sau al cerului este cu titlu informativ; în zilele noastre ne bazăm pe calendarul orelor de rugăciune;

- în măsura posibilului, este important să se respecte timpul ikhtiyari, dar, mai ales, să nu se depăşească limitele timpului daruri;

- în Islam, orice act are valoare doar prin intenţia care stă la baza înfăptuirii sale.