Textul s-a păstrat într-un manuscris, datat Rajab 738, adică februarie 1338, anume o copie făcută în Egipt sau Siria după un original pierdut. (...) Tratatul despre dragoste şi îndrăgostiţi vădeşte la fiecare pas, vorbind de felul în care se poartă şi visează îndrăgostiţii, fie ei robi sau prinţi, săraci sau bogaţi, musulmani sau de alte religii, nu numai teologul, ci şi psihologul. Rangul sau starea socială a îndrăgostitului nu contează, fiindcă pentru Ibn Hazm „iubirea e în firea omului“ şi, prin urmare, nimeni nu scapă. E ca un magnet (metaforă frecventă şi în poezia trubadurilor): „Sufletul celui care iubeşte e curăţat (de accidente), e bine ştiutor de locul în care se află perechea menită, spre care tânjeşte, pe care o ţinteşte şi o caută, dorind arzător să o întâlnească şi să o atragă precum magnetul o bucată de fier“. (Grete TARTLER)
Citeşte câteva pagini
IBN HAZM (994-1064), născut la Córdoba, supranumit Andaluzul (al-Andalusī), este unul dintre cei mai importanţi teologi, filozofi, moralişti, istorici şi jurişti medievali. A scris în arabă peste patru sute de lucrări, din care s-au păstrat patruzeci, pe teme dintre cele mai diverse, de la dreptul islamic la genealogie, etică, epistemologie, religie comparată, teologie. A fost cunoscut în traduceri latineşti încă din vremea sa. Ca polemist, a fost primul care a atras atenţia, în scrierile lui teologice şi de drept religios, asupra epistolelor juridice ale creştinilor. S-a opus hermeneuticii alegorice, preferând interpretarea literală a Coranului, după metoda teologică zahirită. Tawq al-hamāma (Colierul porumbiţei) este singura scriere literară a acestui autor hispanoarab interesat în principal de teologie şi drept. Textul s-a păstrat într-o copie manuscrisă datată 1338. Editarea sa a avut drept urmare traducerea în numeroase limbi europene. Este una dintre cărţile-argument pentru susţinătorii „teoriei arabe", după care originea liricii trubadurilor şi a Minnesang-ului trebuie căutată în literatura arabilor.
sursa
