Religia iubirii, care hrăneşte inima şi spiritul

„Religia iubirii - de la Rabyaa, Ibn Arabi, Rumi şi până în zilele noastre” se află în centrul celei de-a 9-a ediţii a Festivalului culturii sufite de la Fes - care se va desfăşura între 18 şi 25 aprilie 2015 -, la fel cum este şi în centrul actualităţii noastre. Este un apel la înviorarea tradiţiei islamului spiritual pentru a renega extremismul, a ne lăsa absorbiţi de scrierile, poezia, muzica, viaţa misticilor şi a ne inunda de acestea inima şi spiritul. 

Interviu [al publicaţiei Les ECO] cu Faouzi Skali [preşedinte al Festivalului culturii sufite de la Fes], doctor în antropologie şi ştiinţe religioase, unul dintre cei mai eminenţi specialişti în sufism.

Les ECO: Prin ce se remarcă această a noua ediţie a Festivalului culturii sufite?

Faouzi Skali: Cea de-a noua ediţie a Festivalului culturii sufite este expresia unui interes crescând pentru cultura sufită iar tematica prezentei ediţii, „Religia iubirii - de la Rabyaa, Ibn Arabi, Rumi şi până în zilele noastre”, se află în centrul culturii sufite în general şi este o tematică pe care o regăsim în toate expresiile literare, poetice şi filosofice ale acestei culturi. Se află totodată în centrul actualităţii pentru că, din nefericire, în zilele noastre ni se prezintă interpretări caricaturale, aberante şi patologice ale islamului. Este important, aşadar, să ne putem referi la patrimoniul spiritual al sufismului – de o imensă bogăţie şi extrem de profund – care se exprimă prin intermediul tuturor culturilor islamice, din Orientul Extrem şi până în Occident. Sufismul este un patrimoniu uman şi universal care transgresează secolele şi culturile, influenţează milioane de oameni şi este de o prolificitate marcantă, de unde şi îndreptăţirea de a vorbi despre acest islam al iubirii, al poeziei, al spiritualităţii ca mod de viaţă, prin urmare despre acest islam al civilizaţiei care s-a exprimat de altfel într-o măsură importantă în patrimoniul civilizaţiei noastre marocane. Festivalul culturii sufite devine astfel un punct nodal care permite descoperirea acestui patrimoniu viu şi dinamic, întâlnirea diverselor confrerii sufite sau formele de samâ existente în lume, fie că acestea provin din Turcia, Africa neagră, Orientul Mijlociu, Maghreb sau din altă parte.

Tragicele evenimente de dată recentă, comise de extremişti musulmani, au creat o prăpastie între Occident şi lumea musulmană, şi asta chiar între intelectualii ambelor părţi. Ce rol poate juca sufismul în apropierea acestor culturi?

Tragicele evenimente de dată recentă, comise de indivizi care susţin că reprezintă o ideologie şi o concepţie dogmatice ale islamului, monopolizează opinia publică şi este de înţeles starea de îngrijorare a occidentalilor cărora practic le este necunoscut islamul şi care ajung să îl cunoască prin intermediul unor interpretări dogmatice extremiste. Musulmanii înşişi nu se recunosc în acest islam şi în aceste acte de barbarie săvârşite în mai multe ţări în numele islamului, însă din exterior este foarte greu să pui lucrurile în adevărata lor lumină. De aceea este necesar ca sufismul să fie mai susţinut şi transpus în viaţa de fiecare zi. Miza este simultan culturală, spirituală şi politică. Consider că în zilele noastre întrebarea esenţială care se pune este care va fi în viitor relaţia noastră cu patrimoniul religios şi care va fi locul acestuia în sânul societăţii. Cred că atâta vreme cât nu am răspuns la această întrebare, vom continua să trăim într-o stare de confuzie care are consecinţe sociale, economice şi politice. Ţin să precizez că festivalul nu se rezumă la simpla animaţie culturală ci încearcă să trezească interesul faţă de această cultură universală [care este sufismul]. De altfel cultura aceasta stârneşte de secole interes pe plan mondial, chiar şi din partea nemusulmanilor. Autorii sufiţi au fost traduşi la Oxford iar Societatea Ibn Arabi, de exemplu, fiinţează de zeci de ani. Acelaşi interes îl manifestă cercetătorii şi universitarii [occidentali] şi în privinţa altor gânditori sufiţi precum Ibn Al-Rumi. Cred că este important în ziua de azi să reînviem această tradiţie a islamului spiritual, printre altele şi prin înfăţişarea tradiţiei sufite populare dincolo de practicile folclorice, a ritului samâ-ei (dans ritual), a cântecelor şi muzicii. Sau prin diseminarea operelor gânditorilor mistici şi respingerea caricaturilor aberante pe tema islamului, lăsându-ne pătrunşi de scrieri, poezie, muzică şi viaţa misticilor, în dorinţa de a ne hrăni inima şi spiritul.

Miza politică şi culturală se întrevede în selectarea tematicilor conferinţelor?                  

Festivalul culturii sufite vine cumva în prelungirea activităţii pe care am desfăşurat-o până acum cu prilejul Festivalului muzicii sacre. În afara cântecelor şi muzicii sufite au loc şi mese rotunde în care se vor aborda subiecte ca fundamentele scripturale ale religiei iubirii, ale poeziei mistice persane şi mesajul iubirii, Rumi şi patrimoniul muzicii persane – toate acestea cu participarea unor eminenţi cercetători şi experţi din întreaga lume,  pentru că festivalul nu este numai un festival al muzicii sufite. Aceasta nu reprezintă decât un singur aspect. Festivalul este expresia unei gândiri, a unui ansamblu de valori şi o referinţă la o civilizaţie, o viziune a societăţii, iar în prezent constituie totodată o miză culturală strategică şi politică pentru că întrebările referitoare la islam, la locul acestuia în viaţa noastră şi în cea a generaţiilor viitoare se pun la scară mondială şi ele se vor afla, bineînţeles, în centrul acestui forum.

de Rachida Bami – publicată la: 7/04/15 – sursa: http://www.leseco.ma/culture/27543-la-religion-de-l-amour-pour-irriguer-le-coeur-et-l-esprit.html

traducere de A. I.

Live 9ème RENCONTRE MONDIALE DU SOUFISME - Tariqa Qadiriya Boudchichiya

 

« Le Soufisme dans le Contexte Contemporain : Bilan et Perspectives », tel est le thème retenu pour la neuvième Rencontre Mondiale du Soufisme de la Tariqa Qadiriya Boudchichiya

sursa:

http://www.rencontremondialedusoufisme.com/ 



Cu prilejul comemorării naşterii Profetului [Muhammad], un număr de aproximativ 60 de cadre universitare, cercetători şi intelectuali din întreaga lume se vor reuni la Madagh (în provincia Berkane) pe 2,3 şi 4 ianuarie 2015 cu ocazia celei de-a noua ediţii a Întâlnirii Mondiale a Sufismului (Rencontre Mondiale du Soufisme - RMS) organizată de Tariqa Qadiriya Boudchichiya în colaborare cu Centrul Euro-Mediteranean de Studiu al Islamului Contemporan (Centre Euro-Méditerranéen d’Etude de l’Islam Actuel - CEMEIA). „Sufismul în contextul contemporan: bilanţ şi perspective” va constitui tema acestei noi ediţii. 

Anul acesta, comitetul de organizare a Întâlnirilor Mondiale ale Sufismului (RMS), sub îndrumarea lui Moulay Mounir El Kadiri, a luat decizia de a concentra dezbaterile asupra evoluţiei relaţiilor existente între sufism şi contextul în care se manifestă acesta din urmă, analizând măsura în care educaţia sufită, înţeleasă ca tradiţie spirituală a islamului, îşi poate aduce contribuţia la ajutorarea umanităţii în vederea traversării crizelor prin care trece. „Contextualizarea” constituie una dintre problematicile majore ale ştiinţelor umaniste. Omul contemporan vieţuieşte într-un mediu în care progresul [tehnologic] a atins o viteză ameţitoare, facilitând comunicarea şi contactul cu ceilalţi, astfel încât comunitatea umană tinde în prezent către uniformizarea culturilor şi a civilizaţiilor. Acest progres, atât de promiţător, este, pe de altă parte, chiar cel care generează crizele financiare, competitivitatea dar şi inegalităţile dintre popoare. Acest progres este totodată acela care a nimicit celula familială, care împinge indivizii spre singurătate şi izolare, care duce la egoism şi individualism. Umanitatea se vede prinsă în capcana a numeroase contradicţii. De o parte promisiunile şi speranţele fondate pe optimismul cu care este privit „progresul”, continuă să o atragă. Pe de altă parte realitatea o face să se confrunte cu războaie distrugătoare, cu ocuparea popoarelor vlăguite, cu exploatarea bogăţiilor acestor popoare şi subminarea înseşi fundamentelor identităţii lor. Ce fel de înţelepciune poate veni în ajutorul unei omeniri frustrate, care geme sub povara căutării nestăvilite a profitului şi care se teme de ziua de mâine? În contextul actual, marcat de confruntări şi instabilitate, învăţătura sufită – sursă de vigilenţă interioară, răbdare şi înţelepciune – constituie nu doar un cadru adecvat pentru desăvârşirea umană, ci şi un mijloc de protecţie şi o pavăză împotriva derivelor, rătăcirilor şi impasurilor ce ţin de modernitate.

Cercetători  în filozofie, sociologie, comunicare, economie şi relaţii internaţionale - marocani şi de alte naţionalităţi – sunt aşteptaţi pentru a-şi prezenta şi a dezbate rezultatele diverselor lor lucrări de cercetare. Dintre vorbitori îi vom aminti pe Dr. Mohammed Wesam Khedr, Directorul Departamentului de Fatwas (Egipt), Dr. Salaheddine Mestaoui, membru al Consiliului musulman al Tunisiei şi licenţiat al Universităţii Zaytouna, (Tunisia), Dr. Jean-Jacques Thibon, cercetător [ştiinţific] asociat la IREMAM (CNRS) – Institutul de cercetări şi studii privind lumea musulmană şi arabă (Centrul naţional francez de cercetări ştiinţifice) şi lector la Universitatea Blaise Pascal din Clermont-Ferrand (France), Dr. Mohamed Jamal Abou El Hanoud, consilier la Ministerul Afacerilor Religioase şi al Waqf (Palestina), Dr. Adone Brandalise, profesor şi rector delegat de la Universitatea din Padova (Italia), Dr. Laila Khalifa, cadru universitar specializat în sufism (Iordania), sau Dr. Zaim Khenchelaoui, Director al Cercetării la Ministerul Culturii (Algeria).

Cu prilejul Întâlnirii Mondiale a Sufismului va fi organizat şi un forum pe tema economiei sociale şi solidare (ESS) - „Village Solidaire” – în vederea promovării unei economii responsabile  bazate pe principiile solidarităţii şi utilităţii sociale. Evenimentul se adresează tuturor liderilor de proiecte (asociaţii, cooperative, întreprinderi, structuri de inserţie ş.a.) precum şi actorilor instituţionali care se dedică dezvoltării economice şi sociale armonioase în beneficiul tuturor oamenilor. Cei care vor lua cuvântul sunt actori economici şi sociali ai ESS, lideri de proiecte şi directori ai diverselor structuri din Paris, Bruxelles şi Rabat, angajaţi în procesul de dezvoltare a ESS în Maroc. Zawiyyah îşi reia, astfel, pe palier instituţional, rolul său istoric de actor social.

Întâlnirile Mondiale ale Sufismului îşi propun ca obiectiv aducerea la cunoştinţa marelui public a virtuţilor sufismului şi revelarea dimensiunii interioare şi spirituale a islamului – o ipostază încă prea puţin cunoscută. Întâlnirea aceasta dovedeşte importanţa pe care o conferă zawiyyah Qadiriya Boudchichiya abordării ştiinţifice a dimensiunii etice a islamului, asemenea altor zawiyyah sufite din Maroc care au cultivat în mod tradiţional o abordare promotoare a echilibrului între viaţa spirituală, ştiinţifică, socială şi culturală a societăţii.

În prezent, Tariqa al-Qadiriya al-Boudchichiya doreşte să facă cunoscută opiniei publice internaţionale întreaga bogăţie a acestui capital spiritual, indispensabilă dialogului dintre culturi şi religii.

"Les grandes confréries soufies" (partea 1 si a 2-a)

invitati: Sheikh Khaled Bentounes si S. Faouzi Skali


Islam : "Les grandes confréries soufies" 1/4... by conscience33


Islam : "Les grandes confréries soufies" 2/4... by conscience33

Scuze, dar eu nu sunt Charlie!

Ca şi în perioada ce a urmat publicării iniţiale a caricaturilor ce îl ridiculizau pe fondatorul religiei musulmane, şi în urma evenimentelor tragice de astăzi, aud tot felul de comentarii ce trădează stupizenie, superficialitate vinovată şi deci o incapacitate de a înţelege natura situaţiei, altminteri extrem de grave (mai ales dacă ţinem cont că recentele atacuri au loc într-o Uniune Europeană care se clatină din temelii pe fondul crizei economice şi a ascensiunii diverselor radicalisme, inclusiv cele de extremă dreaptă, cărora li se dă astfel şi mai multă apă la moară), cu care ne confruntăm.

Comentarii de gen: aceste caricaturi ar trebui să amuze, nu să stârnească ura sau, zeiţa raţiune şi morala naturală ne dictează să răspundem la caricatură tot cu o caricatură, nu cu gloanţe şi ură, şi tot felul de poezii d-astea repetate de toţi oamenii înţelepţi şi responsabili care ne guvernează şi ne informează. În realitate, pe mine ca şi creştin, caricaturile in discutie nu mă amuză deloc. Iar teza conform căreia ne-ar dicta morala naturală să răspundem la caricatură cel mult tot cu o caricatură ignoră faptul că aici vorbim de părţi care vorbesc limbaje diferite (şi chiar nu cred că partea islamistă radicală este singura care nu face, în chip decent şi responsabil, eforturi de comprehensiune şi traducere), sau, mai precis, că ceea ce pentru o parte este o simplă caricatură, pentru cealaltă parte este blasfemie.

A-i reproşa unui om religios că nu tratează caricatura ca pe o simplă caricatură, ci o tratează ca pe o blasfemie, înseamnă de fapt să-i reproşezi că nu acceptă să-i dictezi tu lui standardele tale de judecată. Că mie religia îmi spune să răspund la blasfemie cu iartă-l Doamne că n-o şti ce face şi că altuia îi spune să răspundă prin aplicarea pedepsei capitale e un indicator al faptului că, independent dacă ne place sau nu, dacă asta se încadrează sau nu în imaginarul nostru liberal, religiile sunt diferite. Desigur, chestiunea este foarte complexă, iar în contextul actual, abordările urechiste (abordări urechiste care, cel puţin în cazul religiei mele, pe care o cunosc mult mai bine decât pe cea a musulmanilor, abundă în presa românească ori de câte ori se iveşte ocazia) nu sunt doar jenante ci şi periculoase. Tradiţiile religioase nu sunt omogene şi sunt înscrise în trasee de evoluţie istorică care se intersectează fără să se sincronizeze, dreptul canonic şi hermeneutica textului sacru sunt demersuri ce comportă contextualizări şi nuanţe altminteri pe deplin străine jihadistului de debara (că o fi musulman sau creştin). În general, cei care în urma unor astfel de evenimente vorbesc urechist, întrucât anistoric, de toleranţa creştinismului şi intoleranţa Islamului, ar trebui să facă o călătorie în timp şi să încerce să publice caricaturi cu Iisus Hristos în Geneva lui Calvin şi să vadă ce păţesc după aia (sau chiar în Franţa Restauraţiei, unde, după ani de zile de blasfemiere instituţionalizată şi mascarare sistematică a clerului şi credincioşilor catolici, s-a introdus pedeapsa cu moartea pentru blasfemie).

Dincolo de aceste aspecte, cert este că pentru orice om de bun simţ, fie el credincios sau agnostic/ateu, o imagine precum aceasta de aici reprezintă o mostră de cretinism agresiv şi în mod deliberat ofensator, adică un mod de a abuza de libertatea de exprimare, un simptom de degenerare al unei civilizaţii incapabile să mai facă distincţia dintre libertate şi destrăbălare (economică, sexuală, publicistică, mediatică, artistică, ş.a.m.d.) În plus, este ridicol să vezi cum dintr-odată toată lumea se bate în piept cu statutul de valoare nenegociabilă al libertăţii de exprimare, asta de parcă n-am trăi într-o civilizaţie care, ca toate civilizaţiile, îşi are interdicţiile ei, unele dintre ele de bun simţ (n-ai voie să publici glume cu Auschwitz), iar altele aberante (n-ai voie să-ţi exprimi public, cel puţin în anumite locuri din lumea occidentală, părerea că homosexualitatea este un păcat). Ca atare, trebuie spus că, ceea ce apără acum liderii noştri politici şi liderii de opinie nu este libertatea de exprimare ci “laicitatea” înţeleasă ca libertate de a insulta, fără niciun fel de restricţii, sensibilitatea religioasă a oamenilor de diferite religii şi confesiuni. Adică libertatea totală de a-i ofensa pe unii (ăia răi şi reacţionari care cred în Dumnezeu şi care pot fi menajaţi doar ca părticică minoritar exotică a mozaicului multicultural, nicidecum ca oameni care îşi iau în serios credinţa ca discurs cu pretenţii de universalitate) combinată, deseori, cu interdicţia totală de a deschide pliscul când vine vorba de alţii (ăia buni şi progresişti care cred în drepturile omului). Din nefericire pentru noi toţi, musulmanii veniţi în Europa sunt întărâtaţi în mod iresponsabil în numele aceleiaşi ideologii datorită căreia Europei i-a fost interzis să-şi construiască o relaţie realistă şi responsabilă cu lumea musulmană, care să ţină cont de specificităţile şi complexităţile teologice, culturale şi istorice ce privesc raportul dintre cele două civilizaţii. În cele din urmă, acest obscurantism ideologic propagat la scară planetară, conform căruia singura ordine socială legitimă este cea care, pe de o parte se bazează pe o negare obstinată a diferenţelor cultural-istorice, iar, pe de altă parte, caută să asigure o cât mai mare libertate faţă de decenţă şi responsabilitate, riscă să ducă fie la un război civil global, fie la o dictatură globală pentru liniştea şi siguranţa noastră a tuturor.

În fine, Dumnezeu să-l ierte pe Charlie, Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei care şi-au pierdut astăzi viaţa, dar aş prefera să fiu scutit de fraze de gen “nous sommes tous Charlie” şi de apeluri la unitate, între creştini şi liberali fără busolă, în jurul valorilor europene adică, altfel spus, în jurul unicei valori europene care este libertatea nihilistă de a denigra orice principiu şi valoare, începând cu propria tradiţie şi terminând cu exigenţele minimale ale ospitalităţii, în numele autodeterminării pure. În definitiv, chiar dacă respectul faţă de libertate ţine (în ciuda variilor trădări istorice ale creştinătăţii) de esenţa mesajului Evanghelic şi, că ne place sau nu, nu toţi întemeietorii de religii se raportează la fel la libertate (sau la violenţă), Hristos n-a spus că a venit în lume ca să promoveze libertatea de exprimare ci ca să “mărturisească despre Adevăr” (Ioan 18, 37). Cu alte cuvinte, dacă divorţând libertatea de adevăr civilizaţia europeană a ales să ia calea autodistrugerii progresive, să nu mi se ceară acum să iau parte la apărarea civilizaţiei europene, deoarece nu am ce să apăr. Neutralizarea liberală a statului a fost cea care a dus la curmarea războaielor religioase din Europa occidentală. Neutralizarea axiologică a indivizilor în numele libertăţii de autodeterminare şi a autosuficienţei garantării instituţionale a acesteia din urmă ne va duce însă la dezastru. Până una-alta, aşa cum nici musulmanii nu sunt cu toţii jihadişti dezaxaţi, nici noi, europenii, nu suntem (încă) cu toţii Charlie. Partea proastă pentru lumea noastră este că suntem din ce în ce mai puţini cei care nu suntem nici Charlie (plus cei care se identifică cu principiile sale), nici jihadişti dezaxaţi gen bin Laden sau Breivik (plus versiunile mai soft ale acestora din urmă). Şi, oricât de mulţi am fi, la televizor nu prea apărem, decât eventual în postura de vicitme ale terorismului.

Autor: Alexandru Racu

Sursa: Alexandru Racu
preluat de pe gandeste.org