Despre iubire

Fericite sunt zilele celor care sunt nebuni din iubire pentru Dumnezeu, fie ca ei se intristeaza cand sunt despartiti de El, fie ca se bucura cand sunt in prezenta Lui.

Ei sunt cersetori care au renuntat la bogatiile lumii in speranta de a-L intalni, sunt rabdatori in a cersi. Au baut adeseori vinul din paharul suferintei si, chiar daca acesta a fost amar, ei au ramas tacuti. Pentru cel care isi aminteste de El, rabdarea nu este amara deorece pelinul baut din cupa unui prieten este dulce.

Cei care sunt captivi in cercul iubirii Sale nu cauta sa evadeze; chiar cand sunt huliti, raman stapani in singuratatea meditatiei lor iar caile lor sunt necunoscute. Ei sunt precum templul din Ierusalim, al carui interior este splendid dar ale carui ziduri sunt lasate in paragina.

Precum fluturii noptii, ei se mistuie in focul iubirii. Desi iubita se afla la pieptul lor, ei Il cauta pe El; cu toate ca se afla langa fantana, buzele lor raman uscate si arse de setea de Dumnezeu.

sursa: Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită, Sa'di Shirazi, Ed. Sapienţia 2011
sursa foto