Sufismul, ca o floare a înțelepciunii: O beție mistică în versuri

„Adeseori, un vers frumos alină o inimă întristată”, zicea cândva Hafez. Avem nevoie de poezie. Poezie românească sau persană, numai poezie să fie. Poezie care să ne-arate o altă față a lumii noastre, scânteile născute în tenebre, întocmai cum face poezia spiritului sufit cu Islamul care, nu, firește, nu este sinonim cu mesajele violente promovate de extremiști, ci are chiar o latură evidentă de toleranță religioasă.

Nu putem vorbi despre Poeme persane – antologia prin care editura Herald și traducătorul Otto Stark aduc mai aproape de inima noastră o poezie izvorâtă din străvechea cultură persană – ignorând sufismul. Pentru adepții acestui mod de a privi viața, poezia rămâne o trăsătură intrinsecă a credinţei, o cale pură către iluminare. Metafora principală în poezia sufită constă în importanţa acordată realităţii interioare. Poezia sufită a trezit admiraţia mai multor mari scriitori, precum Goethe sau Emerson, ei găsind în versurile ei o importantă sursă de inspiraţie. Deși poezia sufi nu este un domeniu tocmai accesibil sau familiar cititorului român, ea ne-a influențat necontenit scriitorii interesați de culturi – să le spunem așa – exotice. Un exemplu ar fi în poezia lui George Coșbuc – Puntea lui Rumi. http://poezii.ro-versuri.ro/Puntea-lui-Rumi-poezie-George-Cosbuc.html

Otto Starck şi-a asumat misiunea de a adapta în româneşte poezia persană clasică. Înterpretările sale reuşesc să reconstituie rafinamentul unei poezii de înaltă tensiune emoţională, să evi¬denţieze motive orientale care au pătruns târziu în lirica europeană, redând cu acuratețe muzicalitatea versurilor. De asemenea, reușește să scoată în relief reperele drumului care ne deschide orizontul cunoașterii bogățiilor spirituale. Poezia clasică persană selectată cu atenție și intenție precis orientată, este neașteptat de uitilă, în toate formele ei de expresie, pentru rolul pe care îl are în deschiderea unui ochi care să perceapă dimensiunea divină a realității.

Rumi și-a trăit aproape întreaga viață încercând să afle cine este Rumi. Din această frenetică evoluție spirituală s-au desprins poemele sale ca un zbor de porumbel răspândind mesajul plin de compasiune al tradiției sufite. Poezia lui este o serie de oglinzi care se reflectă una în alta la nesfârșit, permițându-ne pe alocuri să ne întrezărim între ele propria esență divină. Iubirea vrea ca vorba-I să fie cunoscută./ De ce rămâne oare atunci oglinda mută?/ Știi tu de ce oglinda-ți nu este vorbăreață?/ E pentru că nu-i cureți rugina de pe față.. Rumi trăiește în fiecare vers, impregnat cu forța sa mistuitoare, dezvăluind o viziune poetică a stărilor mistice experimentate, un sens care se dezvăluie numai prin căutarea necontenită a adevărului.

Adesea menționat ca „prințul poeților sufi”, acesta a fost un mistic care a înglobat în sine gânditorul și artistul, cel care l-a căutat pe Dumnezeu nu în afară, ci în sine. Poezia sufită, poemele lui Rumi îndeosebi, sunt antidotul stereotipurilor negative, ajutând la remodelarea gândirii islamice. Rumi a fost cel mai bine vândut poet în America anilor 1990, ceea ce confirmă atemporalitatea atracției mesajului său, promovat și azi de nume celebre precum Deepak Chopra, Madonna si Demi Moore. http://www.youtube.com/watch?v=X-idP23bHCg

Despre Omar Khayyam, Ghiorghi Iorga spunea la un moment dat că în Iran nu prea avea trecere drept un mare poet, pentru că iranienii așa gândesc, cum scrie el. Ei îl apreciază pe Hafez. Abia acum se chinuie iranienii să-l renaționalizeze, pentru că Omar Khayyam a fost confiscat de Europa, unde s-a lansat. Acesta a lăsat în urmă o adevărată beție mistică a poeziei, catrene de-o uimitoare îndrăzneală (unii nu se dau în lături de la a le numi erezii) a căror principală metaforă este vinul. Dacă suferi, n-ai decât hașiș să iei,/ Ori, în loc de un ulcior cu vin, bea trei!/ Ești sufit, și nu bei una, nu bei alta.../ Du-te și mănâncă pietre de nu bei!

Hafez, supranumit și „Limba tainei”, a scris 500 de gazeluri, o sută de catrene și o serie de poeme în distihuri, cântând frumusetea trupească pieritoare, dar care naște iubiri nemuritoare. Acuzațiile poeziei sale (sau ale poeziei în general) fiind acelea că falsifică realitatea și-l aduce pe om pe calea desfrâului. Astfel, acesta ajunge să creeze o poezie erotico-bahico-mistică. Greșește cel ce ține a se preamări – pe sine,/ și dintre toți mai vrednic a se socoti – pe sine./ De la pupila ochiului el trebuie să-nvețe:/ pe toți ea-i vede, dar nu poate-a se privi – pe sine.

Saadi, întemeietorul „gazelului pur”, fuge de năvălirea hoardelor lui Gingis-han, pribegește prin Irak, Siria și Egipt, iar după cincizeci de ani de hoinăreală, se întoarce în Șiraz unde își va redacta cele două celebre culegeri de anecdote morale de-o extraordinară valoare, cele din volumul Bustan fiind creații în versuri: De cade perla în noroi, tot prețioasă-i și de soi, iar prafu-n cer dacă se urcă, la fel ca și-nainte – spurcă sau Nu-i de mirare dacă înțeleptul amuțește-n fața unor inși nevrednici, căci sunetele harpei întrecute-s de bătăi de tobă și mireasma ambrei se pierde-n duhoarea de usturoi. sau Cel lipsit de inimă n-ajunge la cucernicie și cu coji fără de miez nu faci negustorie.

Baba Taher a fost unul dintre primii poeți persani. Despre el nu se știu prea multe, tot ce avem sunt câteva legende care spun că ar fi dus o viață de derviș rătăcitor, dând dovadă că poate pătrunde cele mai subtile probleme religioase. Este unul dintre primii creatori ai catrenului mistic persan, versurile sale fiind caracterizate de o exprimare simplă, directă și dramatică. În cuget, doar grăuntele pierzării – încolțește,/ și-n crângul meu doar floarea frământării – încolțește./ Atât mi-e de sterp pustiul inimii,/ încât în el doar iarba disperării – încolțește.

Mahmud Șabestari a fost una dintre personalitățile de frunte ale spiritualității persane, opera sa capitală fiind poemul filozofic de 2000 de versuri – Grădina Tainei: Și drumeția-l duce pe vrednicul drumar,/ de la ce-i posibil – la ce e necesar./ El e drumețul care, grăbindu-se pe drum,/ s-a curățat pe sine ca flacăra de fum./ Întors din drumeția dintâi, a devenit/ pe-a doua împlinind-o, un om desăvârșit.

Titlu: Poeme persane
Autor: Omar Khayyam și Hafez și Rumi și Saadi și Șabestari și Baba Taher
Editura: Herald
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Otto Stark
Numar pagini: 352
ISBN: 978-973-111-355-5